Un jurnal de razboi, pe care-l fac public acum, dupa mai bine de o jumatate de secol e la încheierea razboiului, poate sa para un gest tardiv. Si totusi, nu este. Dimpotriva, mi se pare ca abia acurn e momentul sa dau unda verde jurnalului meu de front.

De regula, arhivele se desfac dupa 50 de ani. Fireste, arhivele secrete. Dar cred, ca si o arhiva personala, în care sunt adunate însemnari de pe front, dintr-un razboi cumplit cum a fost cel de la jumatatea acestui secol, tot dupa 50 de ani se cuvine a fi desfacuta. Pentru ca starile emotionale, ce au putut determina judecati mult prea subiective, nu se puteau stinge mai devreme.

Acum, dupa o jumatate de veac, surit în masura sa trimit spre tipar un jurnal "curatat", din care am scos tot ce mi s-a parut mult prea subiectiv, mult prea personal.
N-am fost, în fond, decât o simpla piesa într-un angrenaj urias. Dar am fost acolo. Am vazut, am retinut, am scris... Si, acum, dupa 53 de ani de atunci, cred ca pot deja sa fac public jurnalul meu de front.

De fapt, eu nu credeam ca va fi razboi. Tatonarile si amenintarile, din anii 1937 si 1938, dintre cei doi dictatori, Hitler si Stalin, care reprezentau doua forte, dar si doua doctrine politice ireconciliabile, pareau mai degraba sa asigure un echilibru de forte decât sa anunte o iminenta declansare a unui conflict international.

In 1939 însa au intervenit schimbari decisive. Agresivitatea fascista a început sa se manifeste prin actiuni cumulate: Hitler în Cehoslovacia si Austria, Mussolini în Albania. Incercarea restabilirii echilibrului, prin actiunile diplomatice întreprinse de Anglia si Franta în capitala U.R.S.S., Moscova, pe lânga Stalin au esuat. Apropierea dintre Hitler si Staliu a dus la ruperea echilibrului de forte. Si la cel de-al doile razboi mondial.

In primavara anului 1939, când Hitler dezmembra Cehoslovacia si impunea României conditii economice aspre, numaram aproape 26 de ani. Eram în cel de-al 7-lea an de activitate didactica si în avansate pregatiri de închegare a viitoarei mele familii, când am primit ordin de chemare sub arme, în luna martie, la Regimentul Dorobanti-Olt, cu garnizoana orasului Slatina, cu gradul de sublocotenent de rezerva. Mi-am întrerupt activitatea de dascal timp de doua luni.

Am socotit ca e un accident. Dar din septembrie, acelasi an, a început o suita de astfel de accidente, care a facut sa devin "ofiter activ si învatator de rezerva."

Citesc în livretul militar, în Capitolul III, "Mutatii în timpul serviciului militar", si constat ca între 1 septembrie 1939 si 1 septembrie 1945 sunt 2 140 de zile. Din toate acestea, documentul arata clar ca am fost chemat sub arme 15 590 de zile, din care, pe front, în lupte, marsuri si bivuacari, 518 zile în mod continuu, între 1 aprilie 1944 si 31 august 1945. In cele 600 de zile de civilie, mi-am închegat familia si Dumnezeu mi-a dat copii.

Inca din septembrie 1939, unitatile militare au fost dislocate din garnizoanele de resedinta, unde au lasat o permanenta denumita "Parte Sedentara" (P.S.), în zone operative ale tarii, formând "Partea Operativa" (P.O.) si executând obstacole antitanc si alte lucrari de aparare.

Am fost repartizat la partea operativa a Regimentului 43 Infanterie, Divizia 31 Infanterie, dubluri ale Regimentului 3 Dorobanti-01t si respectiv ale Diviziei 11 Infanterie, zona operativa în care erau dislocate aceste unitati. Asta se întâmpla în zona Târgul Frumos-Podul Ilioaei-Baile Strunga-Ruginoasa, din judetul Iasi, unde am stat pâna la 31 martie 1940. La 1 aprilie 1940 aceste unitati au fost dislocate peste Prut, în Basarabia, zona Chisinau-Straseni-Visterniceni-Capriana-Curluceni. Iar începând, cu 1 mai 1940 - pe Nistru, în zona Orhei.

Aceasta era zona operativa în care ma aflam cu Regimentul 43 Infanterie la 26-28 iunie 1940, când U.R.S.S. a dat ultimatum-ul prin care avea loc prima rasluire din pamântul tarii: Basarabia, Bucovina de Nord si tinutul Hertii, ca efect al întelegerii celor doi tirani. De aici Regimentul 43 Infanterie s-a repliat la vest de Prut, în zona Crasna-Munteni-Vaslui, apoi pe Prut, în zona Vetrisoaia.

In august 1940, ca efect al aceleiasi întelegeri, a avut loc Dictatul de Viena, cu rasluirea cea mai dureroasa din trupul tarii: Ardealul de Nord.

In luna noiembrie, Regimentul 43 Infanterie a revenit în garnizoana de resedinta, orasul Slatina. A urmat o desconcentrare scurta, redevenind, cum era firesc din nou învatator. Dar numai pentru sase luni.

La 21 iunie 1941 a fost rostit rasunatorul "Va ordon treceti Prutul!" exprimat de conducatorul tarii, Ion Antonescu. Chemarea clopotelor bisericilor de pe cuprinsul tarii, a trompetei locale cu care gornistul primariei suna semnalul atacului si a telegramei primite de la unitatea mea militara m-au obligat sa îmbrac din nou uniforma militara.
Incepuse razboiul nostru pentru Basarabia.

Unitatea militara "43 Infanterie"; careia îi apartineam si care ma chemase prin telegrama, mobilizase doar primul sau batalion. Am fost încadrat comandant Companiei 4 mitraliere. Batalionul comandat de maiorul Virca Ion a fost trimis în Dobrogea, zona Mangalia, cu misiunea de interventie în cazul unor eventuale parasutari ori debarcari de pe mare.

In perioada scursa între 21 iunie si 1 august 1941, cât am supravegheat tarmul, nu au avut loc asemenea actiuni din partea inamicului.

La 1 august 1941, Batalionul I/43 Infanterie a intrat în subordinea formatiei "Etape" a Armatei a 4-a Române. Ne-am deplasat în sudul Basarabiei, zona Cetatea Alba, pâna la 20 decembrie 1941. Dupa caderea Odesei, Batalionul I/43 Infanterie a revenit în garnizoana de resedinta Slatina. Am fost demobilizat în ziua de 25 decembrie. Am ajuns acasa de Craciun, unde ma asteptau sotia si cele doua fetite: una de 1 an si 10 luni si a doua de 5 luni.

Pâna la Nistru, întrebarea pe care si-o puneau ostasii: "Pentru ce si pentru cine?", îsi gasea raspunsul de la sine.

Au urmat anii 1942 si 1943, cu lungi perioade de mobilizare la partea operativa si la fel de lungi perioade de concentrari la diversele formatiuni de instructii ori servicii la partea sedentara a unitatii de baza, Regimentul 3 Dorobanti.

Partea operativa a regimentului a participat, începând cu luna august 1942 la actiuni alaturi de fortele germane în stepele rusesti, unde raspunsul la întrebarea "Pentru ce si pentru cine?" se da în derâdere: "pentru a dezrobi pe fratii nostri calmuci!" exprimând zadarnicia sacrificiilor, dar simtind în inimi chemarile românilor din Ardealul de Nord, victime ale celor doi tirani, care acum se luptau pe viata si pe moarte, târându-ne si pe noi într-un conflict ce era numai al lor.

Eram în garnizoana Slatina, când, duminica 1 aprilie 1944, în zorii zilei, agentii de legatura au fost alertati si au împânzit orasul pentru a-i anunta pe ofiteri sa se prezinte imediat la Cazinoul din cazarma Regimentului 3 Dorobati-Olt din Slatina.

La locul de adunare, am fost anuntati de catre Comandantul regimentului, colonelul Alecu Nicolae, ca armata sovietica din zona Uman, fortând Nistrul superior, dupa ce a spart frontul germano-român, în zona orasului Balti, din nordul Basarabiei, a depasit si Prutul si ameninta Iasii. In consecinta, din acel moment, Regimentul 3 Dorobanti avea sa se afle în stare de mobilizare, gata ca în timpul cel mai scurt sa se deplaseze în zona frontului.

Se citeste ordinea de bataie, urmând ca din acel moment fiecare ofiter subofiter sa treaca la locul stabilit.

Eram încadrat în Statul Major al regimentului, ca sef al Biroului 2 Informatii, Contrainformatii si Cifru. Conform telegramei primite de la Statul Major, regimentul urma ca în trei zile sa fie gata si în masura sa faca deplasarea în vederea intrarii în dispozitiv, la nord de Iasi.

Dupa 4 aprilie, dupa o noapte de mars, pentru a nu ne expune atacului aviatiei americane, pe distanta Slatina-Turnu Magurele, ne-am îmbarcat pe un slep, devansat de un vas detector de mine. Am parcurs ruta dunareana Turnu Magurele-Galati într-o saptamâna, hartuiti de aviatia americana, care mina cursul apei. De la Galati la Bârlad si de la Bârlad la Iasi ne-am deplasat prin marsuri de noapte. Simultan cu Regimentul 3 Dorobanti s-au deplasat pe diverse rute si celelalte unitati ale Diviziei 11 Infanterie.

La 15 aprilie, am intrat în dispozitiv de lupta la Nord Iasi, înlocuind Divizia 8 Cavalerie, care avea mari pierderi.

Divizia 11 Infanterie, de sub comanda generalului de brigada Edgar Radulescu, cu Regimentul 19 Infanterie, la dreapta, între Ungheni si Golaesti, Regimentul 3 Dorobanti în centru, între Golaesti si Rediul Tatar; iar la stânga, la Nord-Vest de Rediul Tatar, Regimentul 2 Dorobanti-Vâlcea, avea misiunea sa apere acest sector si sa nu permita inamicului sa patrunda în orasul Iasi, aflat la 10 km în spate.

Regimentul 3 Dorobanti, cu Batalionul I la stânga, Batalionul II la dreapta, Batalionul III si Compania de Pionieri în rezerva, înapoia dreptei, în padurea Cananau, unde era si postul de comanda al regimentului, se afla, asa cum s-a aratat, în centrul acestui dispozitiv de aparare. Situatia era stabilizata, caci atât unitatea înlocuita, cât si inamicul se aflau pe pozitii defensive, fiind îngropati în santuri de tragere si santuri de comunicatie, cu obstacole de sârma ghimpata si câmpuri de mine în fata, distanta dintre cele doua linii fiind de 3-400 m. Postul de comanda al Diviziei 11 Infanterie era în localitatea Valea Larga, de pe râul Bahlui.

Actionam în cadrul Grupului de armate General Woler. Pâna la 30 mai 1944 s-a asigurat apararea activa a aliniamentului preluat de la divizia de cavalerie înlocuita, actiunea constând în operatiuni de incursiune în pozitia inamicului, în timpul noptilor, cu scopul capturarii de prizonieri, în vederea unor informari cât mai ample despre inamic, fiindca se prefigura o contraofensiva.

La 30 mai 1944, contraofensiva germano-româna s-a declansat pe tot frontul, în zona intrândului reusit de inamic între Piatra Neamt-Pascani si Târgul Frumos-Ungheni-Nord Chisinau.

Dupa o minutioasa pregatire de artilerie, aruncatoare de mine si de aviatie, la ora 6 dimineata a început atacul. Subunitatile Regimentului 3 Doroabanti, ca si celelalte doua regimente de infanterie ale Diviziei 11 infanterie, patrund în santurile aparate cu dârzenie de inamic, angajându-se lupte dure. Au loc contraatacuri date de inamic, cu rezervele. Catre ora 10 intervine si aviatia sovietica. La încrâncenarea terestra se adauga lupta aeriana, la fel de încrâncenata, între cele doua aviatii, soldata cu zeci de avioane doborâte de ambele parti. Luptele au durat toata ziua.

Obiectivul Regimentului 3 Dorobanti, ce actiona alaturi de celelalte regimente ale Diviziei 11 Infanterie era, pentru aceasta zi, sa respinga unitatile sovietice pâna în valea Jijiei. Acest obiectiv a fost atins. Mai mult, în anumite locuri, inamicul a fost aruncat chiar peste Prut. Au fost capturati si numerosi prizonieri. Acesta a fost rezultatul primei zile. Din nenorocire, luptele s-au soldat cu numerosi morti si raniti din rândurile noastre.

In celelalte zone ale contraofensivei germano-române, între Piatra Neamt - Târgul Frumos, nu s-au înregistrat succese. Din aceasta cauza, în zilele urmatoare s-a îngreunat situatia si în sectorul Diviziei 11 Infanterie, unde inamicul a continuat contraatacul în zilele de 31 mai, 1, 2 si 3 iunie 1944, urmarind revenirea la pozitiile pierdute.

Raspunzând la contraatacurile furibunde din zona padurea Coada Stâncii, din sectorul Batalionului III/Regimentul 3 Dorobanti s-a vazut obligat sa angajeze si ultima rezerva, formata din Compania de Pionieri, care i-a pierdut pe toti cei cinci ofiteri, împreuna cu peste 80% din ostasi.

In ziua de 3 iunie, rusii au declansat un contraatac puternic în sectorul Batalionului III din padurea Coada Stâncii, provocând chiar panica. Subunitatea a parasit pozitia.

Comandantul regimentului nu mai dispunea de nici o rezerva pentru a interveni si a redresa situatia. In disperare de cauza, colonelul Alecu Nicolae mi-a dat ordin sa organizez o unitate din agentii de transmisiune, telefonisti si chiar ordonante, cu care sa ma strecor prin santul de comunicatii si, cu ostasii pe care-i voi mai recupera, sa reocup pozitia parasita si sa nu permit cucerirea ei de catre inamic. Era o masura care, teoretic, nu prezenta nici o sansa. Un gest al înecatului, care se agata si de un pai ce pluteste pe apa.

Cu aceasta subunitate, neomogena, formata din raspândiri, am reusit sa ajung în pozitia parasita. Folosind camuflajul oferit de padure, am actionat fara ca inamicul sa observe ceva.

Aveam doar 21 de ostasi. Am intrat în forta în pozitia parasita de un batalion cu un efectiv de circa 800 de oameni. Prin miscari succesive, de-a lungul acestei pozitii, prin trageri cu pistolul mitraliera, i-am lasat inamicului impresia ca pozitia este ocupata de o unitate normala. Surpriza a durat 3 ore, pâna ce batalionul panicat, oprit de barajul de politie al diviziei, s-a regrupat si a revenit în pozitia abandonata.

Recunosc ca am avut o sansa, ca multe altele pe care le ofera razboiul. Si fara nici o legatura cu teoria militara. De altfel, cu o astfel de rezolvare în conditii simulate, la examenele de la scoala de ofiteri, nu obtineam nici gradul de caporal.

Dupa 5 iunie, pe frontul din Moldova nu s-au mai întreprins actiuni ofensive din nici o parte. Doar aviatia americana a bombardat violent orasul Iasi, aflat la câtiva kilometri în spate.

La 1 august 1944 s-a primit ordin sa se acorde permisii de 15 zile ostasilor, subofiterilor si ofiterilor. Am fost programat sa merg în permisie, seria a doua, cu începere de la 18 august. Deoarece în prima serie a plecat în permisie si capitanul (r) Serbana Constantin, comandantul Companiei 1/3 Dorobanti, am primit ordinul de a lua comanda acestei companii pe durata absentei titularului. La 16 august, expirând permisiunea capitanului Serbana Constantin, acesta a preluat comanda companiei, iar eu am revenit în statul major al regimentului.

La 19 august, primind o permisie de 15 zile, am iesit din pozitie. Am plecat la Iasi, de unde trebuia sa iau trenul spre Râmnicul Vâlcea, via Bucuresti.
(va urma)