Cea mai răspândită formă de trădare cunoscută în Basarabia ultimilor 60 de ani este indiferența față de conaționalii deportați în câteva rânduri de puterea sovietică. Despre aceștiea se spune, pe un ton resemnat, cuvântul eufemistic cu semnificație unică în URSS ? ?au fost ridicați? ? de parcă politica de genocid ar fi fost aprobată de toată lumea. Mai mult, cei care văd binele în rău și răul în bine afirmă că regimul criminal comunist are meritul de a fi umplut cerul cu sfinți prin martirizarea unei generații de oameni nevinovați . Basarabeanca Eufrosinia Kersnovskaia, moștenind sufletul îndărătnic al mamei sale, de origine georgiană, și al bunicilor ei, polonezi și aromâni, a pus tranșant întrebarea: ?De unde și pentru ce această cruzime?? Tatăl eroinei noastre, cunoscut avocat în Odesa, în 1919 scăpase ca prin minune de execuție refugiindu-se în România. Eufrosinia, care în 1940 avea 30 de ani, era medic veterinar, cunoscător a 7 limbi și om format într-o veche tradiție de libertate personală, se aventureză să cunoască Rusia sovietică, fostă patrie a sa. Nu s-a refugiat împreună cu mama ei în România. A rămas la Țepilova, jud. Soroca, pentru că, știindu-se? nevinovată?, adică trecând drept rusoaică și neînvățând nimic din experiența tatălui ei, a subapreciat puterea acelui rău care se instalase în Rusia sub numele de Soviete. Înainte de deportare Eufrosinia a avut șansa unui contact cu o familie de sovietici, Drobotenco, stabilită în Basarabia după 28 iunie 1940. La ei a cunoscut, ca într-un preludiu, ceea ce urma să o copleșească în oceanul de servitute al Siberiei: lipsa de respect față de femeie, descreștinarea, sărăcia lucie, frica paralizantă în fața celui mai neînsemnat om al NKVDului. Dar abia la jumătatea lui iunie 1941, în vagonul de transportat vite, care o ducea în Siberia, și-a pus intrebarea: ?pentru ce această cruzime??

Abia peste 20 de ani, când se întoarce din Siberia și își scrie la Esentuki jurnalul (24 de caiete a câte 200 de pagini), E. Kersnovskaia face examenul comunismului și a propriilor experiențe din perspectivă creștină. Și-a dat seama că până în 1940, ea ca și mulți alții, văzuse fața luminată artificial a Întunericului și că bolșevismul - varianta rusă a comunismului - este însuși Diavolul, care a lucrat prin oameni vicleni la pervertirea cuvântului și a omului. În aceeași ani șaizeci, gânditorul polonez Leszec Kolakowski, în analiza critico-filisofică a sistemului comunist intitulată ?Convorbiri cu Diavolul? reproșa oamenilor că nu vor să știe nimic despre rău. ?În fața tuturor distrucțiilor, pustiirilor, repetați cu o încăpățânare maniacală: așa s-a întâmplat, e o simplă întâmplare, s-ar fi putut și altfel...ATUNCI CÂND VEDEȚI O CRUZIME INUTILĂ, DISTRUGERE FĂRĂ SCOP - NU VĂ VINE ÎN MINTE DIAVOLUL.? Colaboratorii Diavolului au interesul sa nu credem în existența lui, pentru ca să nu ne împotrivim cu suficientă energie. Kolakowski demontează mecanismul prin care Diavolul (care nu se manifestă prin efecte naturale monstruoase, ci prin comportamentul unor oameni) se face nevăzut: prin ateism.?

Negarea lui Dumnezeu antrenează ocultarea simetrică a Diavolului, ducând la apariția printre oameni a bestiei oligofrene care pune la cale carnagii uriașe, reduplicându-și tehnologic fărădelegile și gata să-și devină propria clonă.? Și totuși Diavolul, în existența căruia nu credem, pentru că nu credem în Dumnezeu care i-a izgonit pe îngerii căzuți; Diavolul numit si Lucifer și Satan, care s-a făcut nesfârșit de vinovat prin păcatul neascultării de Dumnezeu,Diavolul este arhetipul și făuritorul omului nou,de stânga, comunist-?homo sovieticus?. Sfinții Părinți, cu experiența lor bogată în luptele cu Diavolul, au prevenit oamenii să nu se lase seduși de stânga, căci de acolo vine cel Rău. ?Homo sovieticus? a fost obligat să meargă până la extrema stângă. Să nu uităm deviza bolșevicilior :?Fără Dumnezeu!? S-a tipărit recent o carte despre rolul femeii în mișcările de extremă stânga din sec. XX. În memoriile Eufrosiniei Kersnovscaia, publicate parțial în numerele 3,4 și 5 din 1990 ale revistei ?Znamea? de la Moscova, omul de stănga iese la suprafață imediat după ocuparea Basarabiei, în ipostază de fost ilegalist (moșiereasa Ianovscaia și copiii ei comsomoliști), fostă slugă, care vrea acum să fie servită (cu alcool), fostă prostituată (Marusica Iavorscaia), aleasă acum deputat. Aceștia mai aveau însă de crescut până la statura lui ?homo sovietucus?,pe care Kersnovscaia l-a descoperit mereu uimită pe teritoriul primei și incertei sale patrii-Rusia.

Pe drumul către servitute, prima localitate în care au avut de lucru deportații se afla pe malul râului Anga. Aici observă E.Kersnovscaia purtarea ciudată a unui copil de un an, ?abia ieșit din starea embrionară?: lihnit de foame, Potapca privea cu jind la un bărbat care mânca și, în loc să ceară, cum era firesc pentru un copil, începe să plângă cu disperare, ascunzându-și ochii în fusta mamei sale: știa deja că omul sovietic nu-i va da nici o fărâmitură. În altă parte, o fetiță înfometată cere,cu infinită tristețe, o mănușă,confundată de departe cu un pateu. Colhozul a fost prima realitate neînțeleasă pentru Eufrosinia. Aici descoperi numai bătrâni și copii flămânzi și zdrențuiți. Și foarte multe ploșnițe. ?Oare chiar asta este Rusia- se întreabă ea ? ploșnițe, geruri și foame?? Kersnovscaia nu avea resentimentele firești ale românului față de ruși, de aceea galeria de tipuri umane desenate de ea în caiete (un foarte original album, ?Inscripții rupestre?, tipărit la Moscova în 1991, uprinde 700 de desene ale E.Kersnovscaia, cu comentarii din manuscrisul autoarei) întrunește mai multe condiții ale obiectivității. La pag. 203 o gasești în imagini pe autoare printre alte femei - multe din ele călugărițe - închise de puterea sovietică fără să li se spună motivul. Este cel mai tihnit moment din album, cănd, scăpată din izolatorul plin cu excremente, Eufrosinia contemplează nevinovatele ființe care-și caută reciproc în cap și își zice: să desenez această păducherniță. În cele mai multe desene însă, cu o perseverență deloc întâmplătoare, autoarea surprinde un personaj care-și pune pecetea pe majoritatea zdrobitoare a oamenilor sovietici: ?Țari?golod? ( Împăratul- Foamete). Oameni care își vând sufletul pentru a-și salva trupul, profesori universitari lingând din țărână resturi de mâncare, bătrâni din cel mai lăudat azil, tratați atât de rău, încât semănau cu niște maimuțe necuvântătoare. Toți aceștia sunt victimele lui ?homo sovieticus?, cel care-i scoate din școli pe elevii lihniti de foame și-i obligă să dea foc la miriști, pentru ca părinții lor să nu fure vreun spic pentru a-și hrăni copiii.

Alte tipuri de ?homo sovieticus? apar în memoriile recalcitrantei Kersnovscaia în rol de supraveghetor, brigadier, însoțitor de convoi. În timp ce alți bărbați mureau pe front, aceștia erau ținuți în lagăre să-și bată joc de femei. Unul din desene îi înfățișează pe 10 bărbați însoțiți de câini-lup, care mână din urmă 10 femei, spre locul de muncă. Pe cea mai mocirloasă porțiune de drum li se ordonă: la pământ- si toate se aruncă pe burtă în tău. Eufrosinia refuză și unul din soldați ridică arma să tragă în ea . O țigancă, Frosea, care o acoperă cu trupul ei, suportă consecințele. În pădurile de pe malul Angăi rege era Hohrin, un ?homo sovieticus? cu slăbiciune pentru ?sobranie? și informație politică. Pe acest om de o răutate profundă Kersnovscaia a încercat să-l ucidă, înainte de evadarea ei în taiga. Hohrin, supraveghetorul femeilor gravide și al lehuzelor mânate la doborât copaci, avea misiunea de a slăbi solidaritatea umană. El apărea ca din pământ în fața celui care nu mai putea munci și-l consola: ?mori, dacă nu mai poți!? Cea mai mare pedeapsă o aplica omului milostiv, care sărea să-l ajute pe cel căzut. O singură dată pe iarnă să fie duse femeile la baie și atunci pentru a fi ținute acolo fără apă, dezbrăcate, sub privirile batjocoritoare ale bărbaților-supraveghetori, îmbrăcați în cojoace. Pentru contrast și derutare, anchetatorul Titov, cel mai periculos tip de ?homo sovieticus,? își introduce victimele într-un birou în care muzica de Grig și tonul normal al ?discuției prietenești? au drept scop ?mărturisirea sinceră? a ?crimelor? comise împotriva Sovietelor. Când auzim afirmându-se că ideologia comunistă (pe care specialiștii cunoscători ai secolului XX o numesc ?satanologie?) a scos la iveală ce este mai rău în om, nu ne închipuim că printre instrumentele mai fine putea fi utilizat și Grig. Filmul ?Pocăința? surprinde magistral această găselniță perfidă a dictatorilor comuniști. Este înduioșător să găsești în capitolul ?Printre ai mei? cuvinte ca acestea: ?Am auzit vorbă omenească, întâlnindu-mă cu basarabenii mei?. Chiar dacă i-a înțeles și i-a compătimit, rușii au decepționat-o pe E. Kersnovscaia. Aceștia, spre deosebire de basarabenii deportați, deveniseră deja ?homo sovieticus?, purtau fără s-o știe, pecetea Diavolului.

În capitolul ?Ospitalitate siberiană? autoarea tatonează psihologia rușilor din acea zonă, făcând trimitere nu numai la experiența proprie, ci și la scrierile deportaților din alte epoci. Se clarifică astfel motivul pentru care exilații din toate timpurile nu reușeau să evadeze din Siberia. Nu atât distanțele mari, frigul și mlaștinile împiedicau pe fugari, cât localnicii de pe malurile râului Obi. Prin tradiție aceștia erau ?fără suflet și cruzi?, vânau oamenii ca pe fiare. Dacă evadații nu aveau bani sau haine, erau dați pe mâna autorităților, în schimbul unui premiu, iar dacă fugarul avea o blană de oaie sau încălțăminte bună - nu mai scăpa cu viață. Cei care-l ucideau puteau fi oameni care țineau cai și vaci în gospodărie, neavând scuza sărăciei. Ospitalitatea oferită de Casa colhoznicului era o altă capcană întinsă evadaților de organele NKVD instalate în fiecare cătun. Acolo puteai servi un ceai cu condiția să te legitimezi cu pașaport. Cu ajutorul lui Dumnezeu, la care mama Eufrosiniei se ruga neîncetat în România, această femeie extraordinar de puternică a parcurs timp de 6 luni 1500 de km pe jos spre Tomsk, unde spera să fie salvată de consulatul Poloniei. N-a reușit însă din cauza dezghețurilor care nu-i mai permiteau să meargă pe malurile râurilor, cât mai departe de ?homo sovieticus?. A fost deci dată pe mâna autorităților de către o tânără comsomolistă vigilentă, pentru a fi închisă în lagărul de corecție prin muncă. Ajunge la Tomsk, prima capitală a Siberiei, în convoi, împreună cu mai multe femei azere care refuzau sovietizarea. Se reține amănuntul că aceste femei nici nu mai puteau plânge când își înmormântau în apele răului copiii decedați pe drum. Femeia sovietizată îi mai joacă festa încă o dată, în lagăr. La ferma unde lucra în 1944, venea activista Irma Meliman însoțită de câțiva bărbați și citeau poezii antireligioase. Fiind întrebată de Irma dacă-i place Maiakovski, Eufrosinia răspunde că într-adevăr ferma de porci este cel mai binemeritat loc pentru lectura poeziilor lui. Astfel se pricopsește cu art. 58 ?pentru agitație antisovietică? și este închisă în izolatorul de la Novosibirsk, iar apoi trimisă într-o mină de cărbuni, dincolo de cercul polar.

?Inscripțiile rupestre?, prin tot ce ne relatează despre curajul Eufrosiniei Kersnovscaia de a înfrunta Răul, confirmă încă unul din principiile sistemului comunist: cei mai puternici oameni, oricât s-ar lupta, tot pentru lucruri de nimic se luptă. Omul sovietic nu-și poate pune întrebările mari ale existenței, pentru că trebuie sa rezolve nedreptățile comise la împărțirea unui călcâi de pâine sau a unui apartament mizer. Obsedat de problemele acestui orizont strâmt, omul descreștinat și pământesc,devine? accesibil tuturor forțelor demonice și se dăruiește Diavolului în masă? ?scria Berdeaev, anticipându-l pe I.P.Culianu, care a învinuit regimul comunist de păcat împotriva spiritului, care a tras masele dezumanizate direct în infern. Preotul dr. Ioan Bizău scrie în cartea ?Viața în Hristos și maladia secularizării?, tipărită la Cluj în 2002, că Marx și Enghels nu au fost străini de influențele grupărilor sataniste ale epocii. Unul dintre prietenii lor, teologul protestant Bruno Bauer, care se bucura de popularitate în mediile universitare,îi scria lui Marx la 1841: ?Nu mă recunosc atunci când proferez blasfemii de la amvon...Un demon cumplit pune stăpânire pe mine ori de câte ori mă urc la pupitru și sunt atât de slab încât mă predau lui. Spiritul meu de hulă va fi satisfăcut numai dacă mi se va permite să predau ateismul în mod oficial ca profesor.? Să ne mai mirăm că ?homo sovieticus?, produs al satanologiei marxist-leniniste, se face instrument al răului și fuge de Dumnezeu?

Nina Negru