Potrivit datelor statistice, în Republica Kazahstan, țară fostă sovietică din Asia Centrală, unde conviețuiesc cca.120 de naționalități, la recensământul din anul 1999, în grupa etnică români/moldoveni s-au înregistrat 20.054 de persoane, din care 594 de persoane s-au declarat români si 19.460 - ?moldoveni?. Majoritatea acestora provin din regiunile istorice românești Basarabia, Bucovina de Nord, Sudul Basarabiei și astăzi trăiesc dispersat în regiunile din nordul Kazahstanului, ceea ce face să fie treptat asimilați de populația locală.

            Dacă istoria altor popoare care au ajuns să trăiască în Kazahstan  este oarecum cunoscută, despre românii basarabeni, bucovineni și transnistreni nu se cunoaște aproape nimic la nivelul societății kazahstaneze de astăzi. În această țară încă circulă teoria învechită tipic sovietică, potrivit căreia românii și ?moldovenii? sunt două popoare distincte. Acest lucru se datorează în opinia noastră politicii staliniste, de deznaționalizare și mascare a unor adevăruri istorice, promovată cu decenii în urmă în spațiul URSS. O altă teorie care a circulat în perioada sovietică și care se moștenește și astăzi în tot spațiul fostei Uniuni, inclusiv în Kazahstan, este aceea că ?moldovenii? sunt ?țigani?. După lungi căutări am aflat că acest neadevăr, această ?confuzie?, s-a răspândit prin poemul lui Pușkin ?Țiganii?, care a devenit foarte cunoscut în literatura rusă, respectiv sovietică, fiind și subiect de examene în școli.

NOTĂ:  Aflat  în  exil  în  Basarabia,în iulie - august 1821 poetul rus a vizitat localitatea Dolna. Fascinat de o șatră de țigani dintr-un sat din apropiere, satul Iurceni, Pușkin le dedică poemul ?Țiganii?, (publicat în 1824), ?o poveste cu iubiri și răzbunări?. Poemul începe cu următoarea strofă:

?Țiganii în gloată zgomotoasă 

Prin Basarabia migrează,                      

Pe malul râului, ei astăzi                       

În șatre zdrențăroase înnoptează?.          

            Pentru a combate aceste teorii și pentru a face lumină în problema ?migrației? românești în spațiul ex-sovietic, mi-am propus să identific etapele prin care au ajuns să trăiască conaționalii noștri în Kazahstan și, în general, în întreaga Uniune Sovietică, apelând la literatură, istorie, date din arhive, diverse articole de presă publicate,  mărturii vii ale unor supraviețuitori ai istoriei sovietice recente, originari români care trăiesc astăzi în Kazahstan. Iată rezultatele:

               

CUM AU AJUNS ROMÂNII ÎN KAZAHSTAN

            I. La sfârșitul sec. XIX-inceputul sec. XX. Date de arhivă și însemnări ale unor lingviști și istorici din Kazahstan indică apariția în jurul anului 1890 în sudul Siberiei și nordul Kazahstanului a primelor ?colonii pentru strămutați din raioanele cu populație deasă a regiunilor europene ale Rusiei?, unde erau aduși în mod organizat, dar și voluntar, țărani care nu primiseră pământ de la stat. In aceste colonii au ajuns și țărani din Bucovina de Nord (Cernauți, Noua Suliță), din majoritatea județelor Basarabiei, din Herson,Tiraspol, Nikolaev, Ismail, care atunci se găseau în componența Imperiului Țarist.

            Între 1906-1914, în timpul reformelor agrare ale Guvernului Țarist condus de Stolâpin (dupa revolutia taraneasca din 1905 din Rusia), cateva mii de țărani români basarabeni au fost transmutați în sudul Siberiei (zona Omsk, raionul Kutuzovka) și Nordul Kazahstanului (zona Aktubinsk), unde li s-au repartizat pământuri. În anul 2006, am vizitat regiunea Aktubinsk și am întâlnit, după lungi căutări, urmași ai acelor țărani basarabeni, care astăzi trăiesc în această regiune. Ei mi-au relatat din povestirile părinților despre drumul lung, de 6 luni, parcurs cu carul cu boi de țăranii basarabeni până în Kazahstan, despre ?surpriza neplăcută? pe care au avut-o aceștia când în loc de ?pământurile roditoare promise? au găsit întinderi pustii, despre condițiile extreme în care au trăit în primii ani (și-au săpat bordeie în pamânt), climă siberiană, lipsa hranei etc. În reg.Aktubinsk din nordul Kazahstanului, românii basarabeni au fondat atunci câteva sate, fiecare avand zeci de familii - Basarabka, Novosergheievka, Ciornovodsk, Bogoslovka, Ilinca, Kara-Hobda etc, în care și astăzi mai trăiesc urmași ai lor-familii precum: Capstrâmb, Cerempei, Cristinoi, Cumpaniță, Lazu, Mânză, Mârza, Muntean, Racu, Țărus. Am vizitat aceste sate izolate și am fost plăcut surprins să văd cum mica comunitate din această regiune încă păstreză limba română/graiul moldovenesc și obiceiurile tradiționale.