V. Alte modalități prin care au ajuns românii basarabeni și bucovineni în Kazahstan

-          prin repartiții ca specialiști și forță de muncă la diverse obiective industriale la terminarea  instituțiilor de învățământ mediu și superior (anii 60-80);

-          de bună-voie, pe urmele rudelor care au fost deportate în anii 40-50, celor trimise la desțelenit sau obiectivele industriale și minele de cărbune;

-          atrași de locuri de muncă mai bine plătite decât în Moldova, unde se făceau anunțuri despre ?marile șantiere sovietice? care existau în Kazahstan;

-          urmare căsătoriilor mixte și serviciului militar.

În total, urmare politicii sovietice de deznaționalizare a românilor în Basarabia și Bucovina de Nord (prin strămutarea din locul de baștină), la sfarșitul anilor 80, peste 500 mii de ?moldoveni? trăiau în alte regiuni ale URSS. Potrivit recensământului din 1989, cei mai mulți ?moldoveni? se găseau în Ucraina-324.525, în Rusia ? 172.671 și în Kazahstan ? 33.098.

VI. Prizonierii români de război în lagărele NKVD din Kazahstan (1941-1950)

Potrivit datelor culese de ambasadorul României în Kazahstan în timpul cercetărilor in Arhivele de la Karaganda între anii 2002-2006 și a mărturisirilor unor supraviețuitori, în timpul celui de-al II ?lea război mondial, în perioada 1941-1945, pe teritoriul regiunii Karaganda au fost amplasate 3 lagăre de concentrare ale NKVD pentru prizonieri militari și civili străini: Spassk nr. 99, Balhash nr. 37 si Jeskazgan nr. 39.

Cel mai mare lagăr a fost ?Spassk nr. 99?, situat la 45 km de orașul Karaganda, pe teritoriul fostei Uzine de topire a cuprului ?Spassk?. Pe tot timpul funcționării, prin acest lagăr au trecut 66.160 de prizonieri de război străini (66.746 dupa alte date), dintre care: 29.777 au fost nemți, 22.225 japonezi, 1633 austrieci, 1208 polonezi, 1088 italieni, 1139 unguri, 195 finlandezi, etc.  Din totalul exprimat, 6.740 de prizonieri au fost de naționalitate română. La aceștia se mai adaugă un număr de peste o mie de prizonieri de război români (care au luptat în Armata Română), dar care au fost înregistrați ca evrei, ucraineni, armeni, ?moldoveni?.

În acest lagăr au fost concentrați și 1808 prizonieri civili, dintre care 92 erau de naționalitate română.     

Datele de arhivă indică faptul că, in perioada 1941-1950, 7765 prizonieri de război străini aflati in detenție în lagarul Spassk nr. 99 au murit. Din totalul acestora, 827 au fost de naționalitate română. La aceștia se adaugă alți cca.200 de prizonieri de alte naționalități, care au luptat în Armata Română: unguri, ucraineni, evrei, armeniMai mulți prizonieri ?moldoveni?  care au murit sunt înregistrați separat de cei români.

            Prizonierii morți au fost înmormântați fie pe teritoriul Diviziilor lagărului, fie in apropierea acestora, a minelor sau a obiectivelor industriale unde munceau, astazi neexistand practic, cu o singură excepție, o inventariere clară în acest sens. Până în prezent, în regiunea Karaganda s-a identificat un singur perimetru unde în acea perioadă au fost înhumați prizonieri străini de razboi care au murit: cimitirul din apropierea Lagărului de concentrare Spassk nr. 99. Potrivit unor supraviețuitori ai lagărului, zilnic mureau zeci de prizonieri, care erau ?aruncați? în gropi comune. Iarna, ei erau îngropați în zăpadă.

La începutul anului 2003, Ambasadorul României Vasile Soare a facut demersuri pe lângă autoritățile regiunii Karaganda și a obținut aprobările pentrupăstrarea memoriei prizonierilor români morți în lagărele din Karaganda. Astfel, la 9 septembrie 2003, președintele României de atunci, Ion Iliescu, aflat în vizită oficială în Kazahstan, a dezvelitîn cimitirul de la Spasskun monument în memoria celor peste 1000 de prizonieri români morți în anii ?40-?50 în lagărele staliniste din centrul Kazahstanului.Un preot venit special din România a oficiat o slujbă de pomenire.

Deși potrivit datelor de arhivă, majoritatea prizonierilor străini de război au fost repatriați în anii 50, există informații că unii au rămas să trăiască în Karaganda, fiind transferați în alte lagăre ? ?colonii de muncă?. Astăzi încă trăiesc martori ai acelor evenimente (fosti deținuți, de alte naționalități) care ne-au povestit despre ?foști prizonieri români care au murit prin anii 60 la Karaganda? (de ex.Alexandru Demeter din București), deci la 10 ani după ce lagărele au fost oficial lichidate și prizonierii repatriați. Este posibil să existe astăzi urmași ai acestora, printre cei aprox. 4000 de români înregistrați oficial la recensământul din 1999 în regiunea Karaganda.