Credinta a fost de-a lungul anilor singurul liant de unitate a comunitatii basarabenilor in Siberia, in ciuda prigoanei la care au fost supusi de catre regimul stalinist (elocvente sunt relatarile lor privind darzenia si modul in care isi organizau in secret adunarile religioase in paduri, bordeie etc). Izolandu-se de alti credinciosi sau alte natii, ei si-au continuat viata in rugaciune, pastrandu-si in acelasi timp cu sfintenie identitatea nationala, traditiile, obiceiurile.

Astazi, acesti oameni nu au aproape nici o legatura cu rudele din Basarabia, traiesc din agricultura si mic comert cu diverse produse. Copiii lor (generatia a 3-a, de 20-30 ani) nu mai vorbesc limba romana. Ei isi continua si astazi credinta, in micile comunitati religioase din Kargazstan, insa in libertate.

            Le-am oferit acestor romani basarabeni casete si CD-uri cu muzica romaneasca si extrase din carti de istorie a romanilor, motiv de mare bucurie pentru ei. Cativa citesc inca in limba romana cu caractere latine (au Biblie in grafie latina pastrata de la parinti si bunici de cand se aflau in deportare in Siberia, unde era ascunsa cu sfintenie).

            In dupa-amiaza zilei cat m-am aflat ?in ospetie? la aceste familii de romani basarabeni, acestia mi-au relatat ca ?este pentru prima data dupa zeci de ani cand cineva se intereseaza de ei?, ca este ?un moment de sarbatoare sa aiba oaspeti din Romania?. Au urmat povestiri impresionante din perioada deportarii in Siberia, despre cum au trait, cum au muncit, cum au rezistat la temperaturi uneori chiar si de ?50 grade iarna, cum si cu ce s-au hranit, pentru ca aceasta era o problema care ii preocupa zilnic.