Probabil, deportările aveau să continue la infinit, dacă, cât de paradoxal n-ar suna, Germania nu ar fi atacat, la 22 iunie 1941, Uniunea Sovietică.

În timpul retragerii în fața armatelor română și germană, NKVD-ul a evacuat o parte a deținuților din închisoarea cernăuțeană, unii fiind apoi înecați în Nistru, în zona satului Costrijiuca. Mulți, însă, au fost lichidați chiar în interiorul închisorilor din Cernăuți, Hotin și Storojineț, în conformitate cu ordinul dat de Leontii Beria, șeful NKGB-ului unional[xxv] .

Lapuțintimpdupă izbucnirearăzboiului, înnoapteade23 iunie1941, cca. 3.000 intelectualișipersonalitățidefruntedinCernăuți, majoritateadineievrei, aufostridicațișideportațiînSiberia.

Printreaceștiaeraușifoștii conducători ai comunității, precumși lideriimișcării sionistedinoraș[xxvi] .

În decurs de un an(28 iunie 1940-22 iunie 1941), numărul jertfelor represiunii bolșevice în teritoriile anexate de sovietici (Bucovina, Basarabia și plasa Herța), potrivit unor estimări, s-ar cifra între 67.000 și 89.500 de persoane.

Conform listelor alcătuite de către administrația românească în toamna anului 1941, în perioada iunie 1940 ? iunie 1941 din județele, care făceau parte din guvernământul Bucovinei, au fost deportate, reprimate, sau au dispărut 36.129 de persoane, dintre care 14.942 din județul Hotin, 8.319 ? din județul Cernăuți, 4.387 ? județul Storojineț, 1.467 ? județul Rădăuți, 1.996 ? din județul Dorohoi (adică din satele din zona Herței) și 5.018 persoane din orașul Cernăuți[xxvii] . Numai din județul Storojineț au fost deportate, au fost represatesau au dispărut fără urmă 2.034 persoane de naționalitate română[xxviii] .

Potrivit datelor care privesc doar fenomenul deportărilor din regiunea Cernăuți, în perioada menționată au fost strămutate în diverse părți ale URSS-ului, după unele informații 10.000 de persoane, după altele peste 13.000. Conform datelor de arhivă, la 13 iunie 1941, din raionul Herța au fost deportați 1.996 de oameni: din Horbova 147 de persoane, din Cotu-Boian (aparținând atunci comunei Horbova) 10 persoane, din Bănceni 43 de persoane, din Molnița 77 de persoane, din Buda-Mare 39 de persoane, din Pasat 20 de persoane, din Lunca 35 de persoane, din Buda-Mică 31 de persoane, din Godinești 20 de persoane, din Lucovița 37 de persoane, din Slobozia 30 de persoane, din Mogoșești 42 de persoane, din Pilipăuți (Satu-Mare) 50 de persoane, din Mihoreni 34 de persoane, din Hreațca 20 de persoane, din Probotești 26 de persoane etc. Din localitatea Mahala, raionul Noua-Sulița, satul de baștină al familiei Nandriș, în acea noapte au fost ridicate 579 de persoane, iar din raioanele Hliboca și Storojineț au fost deportați: din Tereblecea 237 de persoane, din Cupca 92, din Oprișeni 44, din Stăneștii-de-Jos și Stăneștii-de-Sus circa 140 etc. [xxix] .

Majoritatea celor deportați au murit la locul deportării.

Mulți dintre ei n-au avut parte nici de mormânt creștinesc. După cum ne mărturisește Ion Mihăieși,  numai din satul Ostrița-Herței ?au fost lipsiți de dreptul de a avea o ultimă urmă pe tărâmul de naștere... 136 de români cu frică de Dumnezeu care au ridicați în plină noapte și duși, cu preț de mari chinuri pe drumul pătimelor, până la și chiar după Cercul Polar, la Peciora și în alte părți ale Siberiei...? [xxx]

Imaginea satelor, depopulate în mare parte, era extrem de tristă. În 1942, bucovineanul Ilie Mandiuc, membru al Societății pentru Cultura și LiteraturaRomână în Bucovina, scria: ?Cine cutreieră satele Ostrița, Mahala, Cuciurul-Mare, Igești, Crasna, Tereblecea, Volcineț, Horbova..., se cutremură adânc. Casele părăginite, gospodăriile neîngrijite prin care cresc numai bălării sălbatice. Fruntași ai satului, cei mai buni gospodari, oameni cu credință în Dumnezeu, oameni de adevărată cinste, de omenie, au fost deportați cu întreaga familie fară nici o vină, pe simplu motiv că sunt români, cu darea de mână și gospodari bine înstăriți?[xxxi] .