Rhea Cristina: Ce reprezinta pentru dumneavoastra cuvintul ?teatru??

Dan Puric: Efortul zilnic de a-mi recupera inocenta.

Rh. C.: Ce atitudine a caracterizat majoritatea actorilor romani sub regimul ceausist?

D. P.: Daca ma intrebai in urma cu zece ani, nu puteam sa-ti raspund, pentru ca eram in plina atitudine, adica intre ?sacrilegiu? si ?sacrificiu?.

Sacrilegiu pentru cei care s-au dezis, tinind cont de faptul ca, vorba lui Leonardo Da Vinci: ?ultima stampila care se aplica operei de arta este cea morala?? vorbesc de acea minoritate a personalitatilor artistice care s-a lasat confiscata de ideologia comunista (a carei strategie era sa se legitimeze cu valori), oameni care s-au indulcit la privilegii si care, astfel, au descumpanit sufletul romanesc atit de deprins de a lega binele de frumos. Acesti oameni au avut sateliti, o pleiada de non-valori oportuniste care incerca sa parvina artistic pe linie politica.

Sacrilegiu (si) pentru cei care credeam ca interpretind un personaj-avorton propus de literatura socialista (erou al muncii, activist, utecist, boieri exploatatori si rai ? poezii alienante?) ne autoamageam ca ne facem meseria si astfel participam inconstient la inabusirea autenticului ce ne marcheaza arta si la prelungirea minciunii care ne intoxica viata.

Sacrificiu din partea (majoritatii) celor care trebuiau sa existe intr-un sistem totalitar si sa coexiste cu niste colegi pervertiti. Obligati sa faca arta sub deviza ?salveaza ce se mai poate?? o indurare tacuta, un efort continuu de a contracara infuzia de minciuna (un stres si o spaima dubla fata de conditia civila), caci el, actorul, era mai mult ca oricine sub lupa cenzurii ? deoarece arta, vorba tovarasului Lenin, ?agita masele? ? o conditie tragica, caci, dincolo de victima civila a ideologiei comuniste, aparea artistul frint si umilit in insasi esenta vocatiei sale. Neputind striga: ?Regele e gol?, raminea de multe ori dincolo de rampa, cu tristetea ce marcheaza pasarea din cusca care poate sa-si deschida aripile, dar nu poate zbura.

Rh. C.: Care sint criteriile dumneavoastra de definire a termenului de ?rezistent??

D. P.: Privitor la criteriile de definire a conceptului de rezistent, eu fac parte dintre cei ametiti, confuzi: m-am nascut in imnuri si aproape ca era sa mor in imnuri. Eu sint un fost u.t.c.-ist, intr-un paralelism sinistru: in timp ce Ion Gavrila Ogoranu inca mai era cu arma in munti si tinea singur loc de poporul roman ? eu cintam cintece patriotice. Ca sa nu spun ca valul si mecanismul acesta m-au dus sa fiu membru de partid ? ceea ce ar fi retardabil mintal sa regret. Era un mecanism care ne supunea si se suprapunea cu existenta si cu spiritul nostru. Deci, eu nu pot vorbi de rezistenta. De ea au putut vorbi domnii Tutea, Coposu, Noica, Cioran. Eu pot vorbi de anesteziere totala si, la ora actuala, de un fel de dezmortire ? cit ne-or mai da voie flacaii acestia care ne conduc: ma refer la mafia economica care ne gestioneaza destinele, la acest esalon 2 care s-a convertit repede in democratie. Am trecut de la un prizonierat in care ei erau in haine militare in acelasi lagar in care cei ce ne pazesc sint civili cu barba si mimeaza democratia.

Doar in virtutea faptului ca am citit niste carti din care am aflat ca s-a rezistat, ca exista si alte dimensiuni ale poporului roman. Eu pot vorbi de contaminare, de intoxicare si de experiment comunist asupra unei fiinte ? eu fiind un rezultat, cu mutatiile respective. Daca ma trezesc mai devreme sau mai tirziu, depinde de bunul Dumnezeu si de aceasta rasturnare istorica.