Femeile s-au așezat pe o laiță de lemn, una lângă alta. Se vede că sunt rude, au ochii la fel, sunt mamă și fiică și le cheamă Raveca pe amândouă. Le spun și lor de ce-am venit și ele încep să  povestească de parcă ne-am cunoaște de când lumea.  Aflu astfel, ca o amenințare de început, că cea mai mare grijă a oamenilor din aceste locuri era să intre curați sufletește în Postul Mare, că se spovedeau și se lepădau de păcate înainte de marea sărbătoare a Paștilor.  Pentru că altfel, ?cine nu ținea legile astea, cine nu se leapădă de păcate, cine rămâne neîmpăcat, cu greșeala în suflet,  e pedepsit și blestemat să nu-și afle hodină pe lumea asta și nici pe aialaltă și să umble ca un lup, ca un strâgoni,  ori ca un câne fără stăpân.?  ''Blestemat ca și Caii lui Sântoader'',  spune femeia mai tânără,''Caii aceia care  au fost feciori faini cândva, dar au înșelat fetele și  au fost pedepsiți pentru asta''. Ea, Raveca, știe că au fost în satul lor și-n altele de la poalele muntelui și  de pe valea Begăi multe întâmplări ciudate care i-au pus pe oameni pe gânduri. Le-a auzit și ea de la alții, căci cei bătrâni   le știu și le povestesc. Mi le spune și mie și așa aflu  cum o femeie ?vigană?, sănătoasă adică, a murit încetul cu încetul, s-a stins, pentru că o alta, care i-a luat apoi bărbatul, a vrăjit-o și ? i-a tăiat salca?. Mai de-a dreptul, mai pe ocolite, cu oarece teamă totuși, femeile îmi spun cum au auzit ele de la alții că se taie salca. Cea care face vrăji alegea o salcie care era pereche cu femeia pe care voia s-o farmece. Apoi în fiecare zi tăia cu toporul  câte puțin din salcia aceea care se usca și zicea acolo  niște vorbe. Și după cum se usca salcia, așa se stingea și femeia, oricât de veselă și ''vigană'' ar fi fost înainte. Sigur, mi se mai spune, asta nu puteau s-o facă decât ?alea care umblau cu necuratul?. De-aceea crede ea, Raveca,  crede că e bine să intri în primăvară împăcat  cu toți și să nu rămâi dator lui Dumnezeu. Îmi povestește apoi despre un bărbat tare păcătos și  blestemat, care locuia în satul vecin, Crivina. Îmi  spune despre el că, după ce-a murit, ar fi apărut ca ?? strâgoni??, lângă un pod ce duce  către casa lui. Că i-ar fi dat cineva ?Bună dimineața?, dar că el n-a scos nici o vorbă. ??Stătea așa pupurez lângă pod și când or ajuns lângă el oamenii, care l-or văzut, el s-a făcut în cal și a plecat tropotind pe cale în sus. Și-apoi s-o întors și s-o luat în galop, cu coama vânătă fluturând, s-o luat  după oamenii aceia și ei s-o temut și o luat-o la fugă către casă, că le-o fost frică la toți. Și s-o băgat într-o curte, ca să scape de el și calul  o trecut fugind  pe drum mai departe. Și când s-o uitat după el, n-o mai văzut decât un câne  negru  ori un lup care mergea așa aplecat  într-o lăture către pădure.??

               ??Ie, ie, intră în vorbă și Raveca mai bătrână, ăla trebe că o fost lup de ăia blestemați, nu câne. Io am pățât una și mai și! N-aș fi crezut, dacă mi-ar fi povestit cineva, da? am pățât-o io și atunci n-are nimeni ce zice. Am venit într-o sară cu moșul meu de la joc și cum mergeam noi pe malul apii, numai ce-am auzit în spatele nostru??ciup, ciup, ciup??, așa ca și cum ar merge o găină. Ne-am uitat înapoi, dar nu se vedea nimica și atunci m-au luat așa niște fiori și m-am prins de bărbatu-meu. Apoi am auzit pe drum așa ca și cum ar merge un cal împiedicat, ?? clop, clop??, și tot nu se vedea nimica pe uliță. Io m-am băgat cu tătu? în moșu? meu, de spaimă și el m-o prins de mână și și-o făcut sămnul crucii. Și ce să vezi? Când am ajuns acasă, am deschis poarta și era la noi în ocol un cânioc mare, negru și când a zis moșul meu?? Dumnezeu îi cu noi!??, numai ce-o dispărut câniocul, ca și cum nici  n-ar fi fost. Acuma, io stau și mă întreb dacă ăla era un câne ca toți cânii, el nu putea să dispară așa fără să-l mai vezi, nu? Cred că mai degrabă o fost lup,  lup de ăla trimes de oarecine, că lupu-i cel mai tare în blestemății și în lup se fac toți ăia care n-au liniște pe ceia lume.??

               Mai aflu de la bătrânele, care nu se mai pot opri din povestit, că ?strâgonii? se fac din oameni care au murit neîmpăcați, din cei care s-au spânzurat ori care și-au făcut singuri moartea pe care n-a vrut-o Dumnezeu.  Că cei care sunt bănuiți că ar putea deveni strigoi sunt legați de mâini și de picioare cu ață sau cu ?drod?(sârmă), că se pune în sicriu, la picioarele lor, praf de pușcă și că se înconjoară casa și gospodăria cu   lumânarea mortului aprinsă, ca ei să nu mai aibă putere să se întoarcă. Mai aflu că în ciuda acestor preparative, mulți din cei blestemați s-au întors  totuși, că au fost auziți ? zdupăind? prin pod sau prin casă, ziua sau noaptea, că mulți ? s-o suit lângă nevestele lor în pat? , că pe alții i-ar fi văzut lumea urcați în frăgar sau mergând pe drum fără să scoată o vorbă dacă erau întrebați de ceva. Mai aflu că ? săraca Ruja Strâmbă? mi-ar putea povesti cât a chinuit-o ca ?strâgoni? bărbatul ei care se întorcea noapte de noapte la ea în pat, multă vreme după ce-a murit. ?Doamne feri!? mai zice bătrâna, ?Doamne feri!? zic și eu și tăcerea se lasă odată cu înserarea în bucătăria în care simt că, dintr-o dată, îmi este prea cald.