Traista cu drac

                 Nu mai trebuie să le întreb nimic, femeile povestesc de zor, își  iau una alteia vorba din gură, nici nu mă mai bagă în seamă.   Nu fac decât să notez  poveștile și istoriile, întâmplările, halucinante uneori, pe care și ele le-au trăit sau le-au auzit povestite de alții. Mă gândesc înfrigurată, în tot acest răstimp,  la  cât de departe suntem noi orășenii de realitatea satului  și  cât de superficială este uneori  imaginea pe care o avem despre  această lume.

                 ? Țin minte ca azi, zice Raveca cea tânără, că se povestea în sat cum că la puntea aia peste Bega, aia de la capătul satului, după cum spuneau femeile bătrâne, se puneau farmece. Adică se zicea că în ziua de marți, mai ales, fetele bătrâne nemăritate, femeile invidioase, cele rele la inimă, cele care-l aveau pe dracu aruncau blestemul pe punte și acela care trecea primul puntea, îl lua asupra lui, fără să știe. Se credea că asta le ajută pe ele să se mărite sau să-și aranjeze în vreun fel viața, să obțină ceva ce era al altuia, averea sau situația. Noi ne feream să trecem peste punte, ca să nu luăm asupra noastră blestemul acela. Că nici nu știi când ieși în lume pe unde calci, poate să fie răul la vreo scurtătură, la o răscruce, la un izvor. De aia e bine să fii cu  suflet curat și cu spaimă de Dumnezeu, ca să te ajute să te ferești de cel rău, că dacă ești curat nu se prinde nimica de tine. Totdeauna când ieși pe poartă, e bine să te gândești la cele sfinte.? Începe apoi o altă poveste și mie îmi este din ce în ce mai greu să cred că sunt numai la câțiva kilometri de un oraș european cum este Timișoara, pentru că ceea ce aud pare luat din  misterele medievale. ?Cică trăiau acum câțiva ani, într-un sat vecin,  două femei, mama și fata,  care s-au angajat cu ziua să sape la un gospodar și, când a  dat să se însereze,  zâce cea  bătrână  cătră fată: ? Du-te acasă și dă-i drumul!?  Aia o zis: ? Ba, du-te dumneata!, că dumneata l-ai cumpărat! ? Și tot așa s-au ciorovăit ele o vreme, până când alte femei, care erau și ele acolo la săpat, le-au tras de limbă și cea  bătrână le-ar fi spus, cu greu, e drept,  că a  cumpărat  un drac pe care l-a adus într-o traistă din Valea Bălească, de la cineva. ? Nu-i minciună, să știi, doamnă dragă!? îmi spune femeia văzând că mă uit cu ochii măriți la ea. Așa o fost, or cumpărat un drac și îl țineau legat și numai  noaptea îi dădeau drumul și-atunci  trebuia să-i dea de lucru, adică să-l trimită să facă ceva rău, pentru că altfel el le mânca pe ele, le mânca de obraz. Și dimineața, după ce făcea răutăți și blestemății, dracul se întorcea iară la ele și ele-l legau la loc până sara, când iară trăbuia să-l trimeată la lucru. Știe numai bunul Dumnezău care-i adevărul, că acuma-s moarte femeile alea, io nu v-am spus decât ce-am auzit de la alții. Femeia aia mai bătrână o murit tătă desfigurată de dracul ăla, cu capul în apa râului, înghețată, nu departe de puntea aceea de care ți-am spus. Și dracul ăla-i liber acuma, fugit prin lume, cine știe pe unde-și face veacul, cine știe în slujba cui stă... Și el poa? să vină în fața ta ca om necunoscut, ca un cal mare vânăt, negru, sau ca un  câne negru sau strâgoni, adică om care -a murit înainte, sau lup cum a fost cu femeile alea.?

Acolo trebuie să ajung, mi-e din ce în ce mai limpede,  și închid caietul de însemnări. La plecare, bătrâna Ana Lăpugean îmi cântă , ? ca să țin minte, să nu uit? ?verșul? pentru cei morți, pe care-l cântă ea și alte trei femei  bătrâne din sat pentru ca aceia să-și afle odihna veșnică și să nu se mai  întoarcă înapoi în lume ca  să facă rău: ?Rupe dragă și grăiește/ Și cu noi mai povestește/  Și-ți ie sănătate bună/ De la fini, de la veciniuuu, / De la copiii tăi buniii, / De la copilașii tăiuuu, / Că azi te duci de la eiuuuu/ Și-altu nu te mai întorciu...?