În condițiile degradării vieții de toate zilele a cetățenilor societății românești, scumpirii permanente a produselor de strictă necesitate, reducerii puterii de cumpărare, a salariilor și pensiilor și a slăbirii credibilității partidului care conducea țara de 7 ani, PDSR a început campania electorală cu hotărârea de a mai câștiga încă o dată alegerile. Și dacă ar fi fost peste tot mentalitatea din Moldova, ar fi reușit și de astă dată. Astfel, doar în două-trei județe din Moldova s-au obținut rezultate de egalitate aproximativă între PDSR și CDR, în restul lor majoritatea voturilor revenind neocomuniștilor. Cu cât era localitatea mai izolată, mai prost informată, cu atât voturile pentru PDSR creșteau în procent.

  În iulie, alegerile locale s-au desfășurat nefavorabil pentru CDR, care în opoziție fiind, a obținut 12 posturi de primari, din 87 în tot județul, restul revenind PDSR și aliaților săi. Nici în Consiliul Județean nu s-au adunat voturi suficiente pentru o reprezentare onorabilă, toate locurile din prezidiu și din delegația permanentă rămânând la aceiași vechi ocupanți.

 Dar cum era organizată Convenția Democrată? În urma valorificării a trei sondaje de opinie, comandate de cele 5 partide componente, s-a stabilit algoritmul în ce privește proporția de influență în rândul alegătorilor a fiecărui partid.

 PNȚCD a obținut aproximativ 40% din totalul locurilor în Parlament ale CDR, PNL -  30%, restul de 30% revenind celorlalte partide, din care UDMR, PER, PAR și PNLCD - Cerveni, chiar dacă UDMR a participat, ca de obicei, pe liste separate. Deoarece Convenția Democrată nu a întrunit peste 50% din voturile alegătorilor, a trebuit să se găsească un aliat din afară cu care să alcătuiască un guvern cu majoritate în parlament. Această alianță era deja dinainte pregătită și anume cea cu Partidul Democrat al lui Petre Roman, PD-ul obținând aproximativ 12,5% din totalul voturilor și, împreună cu cele ale CDR, urcau procentajul la 55% din total. Această coaliție de guvernare și-a fixat un program cadru, care să fie respectat, încercând să împace deosebirile de program ale stângii și dreaptei.

 Alegerile prezidențiale s-au desfășurat odată cu cele parlamentare, dar nici de asta dată nu s-a realizat o majoritate din primul tur de scrutin și a trebuit ca să se desfășoare un al doilea tur de scrutin, la 30 noiembrie 1996, când s-au înfruntat din nou Ion Iliescu și Emil Constantinescu. De această dată, Emil Constantinescu, propus ca președinte de CDR, s-a prezentat foarte bine pregătit și a reușit să-l depășească pe Iliescu, în cele două confruntări televizate pe canalul 1 al TVR, la ore de maximă audiență. La confruntarea electorală decisivă din ziua de 30 noiembrie, Ion Iliescu a fost înfrânt, rezultatul provizoriu fiind dat în aceeași zi, la ora 24, când echipa mixtă de sondaje a anunțat victoria lui Constantinescu, încetând astfel perioada de 7 ani a lui Iliescu. A fost cea mai mare explozie de bucurie colectivă pe care am apucat-o eu, chiar dacă personal nu m-am putut bucura, fiind stăpânit probabil de o bruscă premoniție. A urmat perioada formării noului guvern, care a depus jurământul în fața noului președinte. Membrii guvernului au fost desemnați conform algoritmului dinainte stabilit. În funcția de prim ministru a fost desemnat primarul general al Capitalei, Victor Ciorbea. La alegerile locale din luna iulie obținuse o strălucită victorie electorală împotriva candidatului PDSR, celebrul tenisman Ilie Năstase, devenind primar general.

În județul Bacău, la alegerile parlamentare CDR a obținut 4 deputați și doi senatori, repartizați astfel pe partide: 3 deputați - PNȚCD și un deputat PNL, iar la senat un senator PNL - Viorel Cataramă și un senator PNLCD - Cerveni, care ulterior a trecut la PNL - Quintus. Aici s-a produs o fractură a algoritmului inițial, deoarece conform înțelegerii prealabile trebuia să avem și un senator la PNȚCD, dar a intervenit Viorel Cataramă, care reprezenta PNL în comisia națională a CDR, și a cerut și obținut pentru el primul loc pe lista la Senat, locul doi fiind atribuit de centru partidului lui Cerveni. Aceste două locuri erau considerate eligibile pentru CDR Bacău. Ajuns senator de Bacău, Cataramă a reușit să impună prefect de Bacău pe un fost coleg de clasă și prieten al său, total necunoscut ca politician, care fusese înscris la PNL, dar nu plătise cotizația de trei ani și aceasta împotriva protocolului între cele două partide, care prevedea că funcția de prefect de Bacău revine PNȚCD, pentru PNL fiind rezervată funcția de președinte al Consiliului județean, care însă nu a revenit CDR. În acest aranjament, urma ca deputatul Ion Corniță, primul pe lista CDR Bacău, să devină prefect, demisionând din cea de deputat, în locul său rămânând următorul de pe lista de candidați. Acest aranjament a fost răsturnat de intervenția centrală a lui Viorel Cataramă, care și-a impus colegul din școală, ca prefect. De asemeni, s-a procedat la ocuparea posturilor de conducere la serviciile descentralizate, pe baza înțelegerii prealabile a celor trei partide mai reprezentative din CDR. Spre exemplu, conducerea Direcției Agricole a revenit PNL,  postul de inspector general din învățământ - PNȚCD, șefia Direcției Sanitare - PNȚCD, cea a Fondului Proprietății de Stat, PD etc. La fel au fost repartizate locurile în AGA și consiliile de administrație la diferite întreprinderi. Personal, nu am solicitat nici una din aceste funcții, deoarece anunțasem mai de mult că, după alegerile din 1996, mă voi retrage din activitatea permanentă la sediu, urmând a mă ocupa printre altele și de redactarea prezentelor memorii, având și vârsta de 76 ani la acea dată. A mai existat și o doza de invidie din partea unora, pentru ocuparea timp de doi ani și jumătate a funcției de consilier senatorial, când alții jinduiau după această funcție și-și exprimau prin spate nemulțumirea. Am funcționat ca secretar al organizației județene, până în vara anului 1997, când, la conferința județeană, am depus numai candidatura de membru în Comitetul Județean, din care fac parte 41 membri, în care am fost ales și în 1999, pentru încă doi ani. În acest organism se țin doar 3-4 ședințe anual. Am refuzat să fiu membru în Biroul Județean, deoarece se țin ședințe aproape săptămânal și se obișnuiește să se fumeze din plin, tot timpul, ceea ce mie nu-mi convine, deoarece nu sunt fumător și fumătorii înrăiți nu se pot abține. Aș fi putut candida în această funcție din partea Senatului județean a PNȚCD, organism prevăzut de statut, din care fac parte exclusiv foștii deținuți politici și care au dreptul la doi membri de drept în Comitetul Județean și la un membru în Birou. În total, organizația județeană PNȚCD are înscriși aproximativ 30 de foști deținuți politici, care au contribuit mult, în perioada incipientă mai ales, la dezvoltarea organizației județene. Am lăsat pe un coleg fumător pentru a ocupa locul în birou.

Organizația județeană este un fel de celulă de bază a organizației naționale, unde se desfășoară tot felul de activități vitale pentru ansamblul partidului. Dintre toate organismele prevăzute de statut, de departe cel mai important și eficace este Biroul Județean, având între 9 sau 11 membri și unde se pot lua hotărârile cele mai rapide și la obiect, alte organisme fiind mai mult ca acoperire a acestuia. Am făcut parte din acest organism timp de șapte ani și am constatat că eram infiltrați la acest nivel cu oameni nesinceri, care însă nu puteau fi depistați. Desigur, nu aveam mari secrete de stat, unele măsuri locale ce le luam putând fi date publicității, dar ele ajungeau în foile ziarelor locale înainte de a le comunica noi. De asemenea, am avut cazuri de furturi de dosare din fișetele care, în majoritatea timpului, stăteau încuiate și care, după părerea noastră, erau posibile numai de către membri din cei mai apropiați, aparținând Biroului Județean. Curajul și dexteritatea celor care au efectuat aceste sustrageri m-au pus serios pe gânduri. Din firea mea nu sunt bănuitor și-mi este greu să practic o suspiciune permanentă în relațiile cu colegii.

După publicarea rezultatelor oficiale ale alegerilor, a urmat o mare bucurie colectivă, la care nu se așteptau mulți cetățeni. În realitate a fost un vot negativ pentru Iliescu și ai lui, decât un vot de simpatie pentru CDR, care a obținut vreo 32% din voturi, restul fiind de la UDMR și CD. Acest fapt va fi explicația eșecului acestei guvernări. Cine își amintește bucuria colectivă de atunci îi vine greu să explice acest fapt, pentru că majoritatea nu au votat pentru Convenție, de la care acum toți se așteptau să fie salvați.

Lumea era pregătită pentru sacrificii, dar să se termine cât mai repede.

A venit și felicitarea președintelui american Bill Clinton, întâi către Ion Iliescu, pentru că, în mod cavaleresc, s-a recunoscut înfrânt și apoi către Emil Constantinescu, pentru reușita în alegeri, pentru că era teama că s-ar putea crea probleme cu transferul puterii. Victor Ciorbea, fost lider sindical, trecut în politică, a preluat președinția Consiliului de Miniștri sub auspicii bune, dar nu a putut corespunde așteptărilor alegătorilor. Desigur, nu avea o experiență de guvernare și nici nu avea consilieri pe măsură. Când a început privatizarea s-a întocmit o listă cu 10 întreprinderi, care la primele proteste a fost anulată, înlocuită cu alta și așa mai departe, încât până la urmă nu știu câte au mai rămas. I s-a reproșat că nu are autoritate asupra membrilor guvernului, care, după ce terminau o ședință  în cadrul căreia votau o ordonanța, ieșind afară își criticau guvernul din care faceau parte. Când a vrut să fie mai autoritar cu unul din aceștia, Băsescu de la PD - Roman a început o campanie concertată a întregului Partid Democrat, care a dus, după 5 luni de convalescență, extrem de dăunătoare, la demisia cabinetului și la accesul la putere, prin ușa din dos, a lui Radu Vasile, cel ce a realizat prima sciziune în sânul PNȚCD,  cu ajutorul unui grup de presiune din vreo 20 persoane, având în frunte pe deputatul Ion Lepșa, de la Brașov. Radu Vasile fusese secretar general al PNȚCD până atunci și era considerat de unii ca un om serios, profesor universitar, fiu de fost deținut politic etc. S-a dovedit un pragmatic, lipsit de demnitate, care chiar de la început a acceptat un afront grav din partea PD, atunci când a plecat în străinătate cu o delegație numeroasă, cu președintele republicii în frunte și cu mai mulți miniștri în componență, printre care se număra și Berceanu. Numai că acesta din urmă a rămas în țară încă două zile, timp în care a demis câțiva șefi de la Romgaz Mediaș, membri PNȚCD, numiți conform algoritmului, și i-a înlocuit cu membri PD, după care a plecat și el în America. La întoarcere, Radu Vasile nu a mai pomenit nimic de această îndrăzneală, fiind făcută proba că este în stare să înghită orice, numai să-și mențină puterea. Au urmat și alte asemenea demonstrații, cum ar fi cedările în fața pretențiilor sindicale, oricât de îndrăznețe erau și oricât de mult derutau economia și așa șubredă. Când după aproape doi ani de activitate ștearsă i s-a cerut de conducerea partidului să demisioneze, a refuzat, fiind necesară destituirea sa de către Președinte, conform Constituției.

Printre perlele politice imputate lui Radu Vasile este și propunerea acestuia de a se realiza o alianță cu PDSR, ceea ce era o gafă monumentală. În decembrie 1999, după demiterea sa, Radu Vasile a antrenat încă vreo 10 parlamentari PNȚCD să se retragă și să înființeze un partid nou, cu dânsul președinte. La alegerile parlamentare din noiembrie 2000, ca dovadă a serviciilor aduse, Petre Roman i-a propus pe Radu Vasile și Sorin Lepșa, candidați pe locuri eligibile pe listele PD, fiind realeși în noul parlament. Ceilalți opt deputați din noul partid al lui Radu Vasile au fost eliminați.

În toamna anului 1999 și începutul lui 2000, Convenția Democrată duce o luptă grea în Parlament pentru a putea promova legile esențiale asupra proprietății urbane și rurale, promise în campania electorală și tergiversate până spre sfârșit din cauza obstrucției parlamentarilor PDSR, dar și a unora aparținând Coaliției, cărora nu le convine această legislație.

Victor Ciorbea, dând dovadă de veleitarism, și-a înființat și el un partid politic, demisionând din PNȚCD și constituind Convenția Creștin Democrată, care a atras, la rândul ei, vreo patru parlamentari PNȚCD.

O rază de speranță a apărut la orizont prin invitarea țării noastre la discuțiile referitoare la aderarea la Uniunea Europeană, organism care promitea că va acorda, timp de 5 ani, țării noastre credite nerambursabile de câte 600 mii Euro, anual. Pentru aceasta vor fi necesare eforturi deosebite în vederea alinierii la condițiile impuse.

Sediul PNȚCD din Bacău a fost modernizat de cei trei parlamentari deputați din legislatura 1996-2000, prin mobilarea cu birouri, scaune, dulapuri noi, plafon dublu, perdele moderne etc., toate cu ajutorul fondurilor forfetare puse la dispoziție de Parlament. De asemenea, s-a cumpărat un computer nou, mai performant, Xerox nou, televizor, fax, etc., care dau un aspect modern spațiului destul de restrâns pentru destinația unui sediu județean. Mobilierul vechi a fost depozitat într-un sediu de rezervă, de pe altă stradă. În fața organizației județene se profilează o campanie electorală grea, date fiind condițiile în care popularitatea partidului a scăzut mult în timpul guvernării, așa cum indică sondajele de opinie de până acum.