1. - PROCESUL COMUNISMULUI. Unele grupuri interesate susțin că nu mai este necesar să aflam adevărul despre trecutul apropiat, pentru că evenimentele au trecut și noi avem nevoie să luptăm pentru supraviețuire în actuala criză economică și morală, să privim numai înainte și nu înapoi.

Nu este așa! Societatea românească actuală este bolnavă moral după 45 ani de guvernare bolșevică și trebuie mai întâi însănătoșită spiritual și după aceea material. Trebuiesc îndepărtați toți cei cu conștiința încărcată de colaborarea cu diavolul.

Trebuie făcut procesul comunismului, dar și scoaterea la lumină a tuturor tenebrelor din conștiința colaboratorilor securității, care sunt împânziți peste tot în societatea românească, fiind ascunși de ochii mulțimii, dar cunoscuți de șantajiștii care-i manipulează cum vor în defavoarea dezvoltării normale a societății.

Acești agenți ai obscurantismului, infiltrați în toate partidele politice și mai ales în cele democratice cu trecut istoric, aduc un deserviciu imens moralului și purității națiunii și conducerii de stat, favorizând corupția organică de sus până jos. Ar putea fi comparați cu un cancer care roade structurile vitale ale societății, până la distrugerea definitivă. (Vezi corupția generalizată, găurile negre din sistemul bancar, opoziția la legile proprietății din parlament și la aflarea adevărului, abuzurile și nedreptățile din justiție, procuratură, poliție, etc. )

Legea pentru deconspirarea securității a lui Ticu Dumitrescu a fost masacrată în Parlament, încât a rămas o caricatură a ceea ce trebuia să fie și nu-și mai poate atinge scopul. Unul din pretexte era personalitatea controversată a autorului, care totuși aici avea dreptate.

Destinul României, astăzi, este asediat de un uriaș conflict între tendința inițială a turmei de comuniști strecurați în conducerea statului, după reușita alungării lui Ceaușescu, și care doresc perpetuarea comunismului cu față umana (de acaparare a tuturor resurselor economice de foștii nomenclaturiști) și dorința aprinsă și nestăvilită a masei românilor conștienți de destinul lor, de a se debarasa definitiv de comunism și de efectele lui.

Din acest conflict, cel de al doilea grup a avut puține succese. Puterea de stat a rămas în mâinile rechinilor nomenclaturiști, chiar după victoria în alegeri a opoziției din 1996. Dosare care stau ani de zile ascunse în sertare și nu răspunde nimeni de ele (vezi dosarul Iacobov, fost președinte la FPP II Moldova, care azi sfidează opinia publică prin opulență), escroci naționali care se plimbă în voie în țară și străinătate (unul dat în urmărire internațională, de Elveția, a fost prins la Budapesta, după plecarea din România, unde nu-l deranja nimeni). Balanța puterii rămâne înclinată mult de partea foștilor comuniști, azi acaparatori de situații privilegiate, cu depuneri de valută în străinătate, iar forțele vii ale națiunii rămân încă copleșite de strategia acapărătoare a cârtițelor ce sapă temeliile neamului și care nu mai pot opri exodul tineretului spre lumea civilizată a apusului.

 

MIRACOLUL ECONOMIC COMUNIST.  Cum au reușit comuniștii să construiască așa de mult, că nici după 10 ani  regimul capitalist nu a reușit să termine construcțiile începute de ei?

În primul rând cred că a fost vorba de înghețarea strictă a prețurilor, constatată la toate regimurile totalitare ? comuniste sau capitaliste, însuși Hitler având un regim totalitar capitalist. Cum este știut industriile aveau proprietari particulari în Germania, în timp ce în Rusia erau de stat, dar și la unii și la alții prețurile au fost calculate o dată pentru totdeauna și nu se mai puteau schimba. Întreprinderea nu putea să progreseze fără sprijin centralizat, dar nici nu putea da faliment ? totul era planificat. Pedepsele comuniștilor și naziștilor pentru nerespectarea prețurilor erau draconice. Bunurile de larg consum erau raționalizate și cartelate.

În asemenea condiții se puteau crea fonduri bănești oricât de mari prin tipărirea de bancnote, deoarece inflația nu mai era posibilă, salariile fiind calculate la limita strictului necesar.

În România prețul cimentului a fost de 0,50 lei/kg timp de aproape 40 de ani, până la Revoluție.

 

2. - TEROAREA COMUNISTĂ. - ARGUMENTE.

a: Numărul deținuților politici care au trecut prin temnițele comuniste a depășit un milion de oameni, adică aproximativ cinci contingente de militari în timp de pace. După alte aprecieri, numărul ar fi fost chiar mai mare.

b. - Agresiune destructivă asupra proprietății, armatei, justiției, școlii, familiei, bisericii.

c. - Despăgubirile de război plătite înzecit către ruși.

d. - Condițiile de detenție în închisori și mai ales la Jilava erau groaznice. Lipsa de lumină, de aer, (dacă intra o muscă pe geam, murea din lipsa de oxigen)

e. - Colectivizarea forțată, care a dus la multe sinucideri, distrugerea șeptelului, lăsând, printre altele, caii să moară de foame.

f. - Decretul de interzicere a întreruperii sarcinilor nedorite a dus la moartea multor mame, care făceau întreruperi clandestine.

g. - Toate acestea se numesc genocid și se datoresc unei doctrine totalitare, egalitaristă și utopică.

 

3. - PARALELA ÎNTRE DOI DICTATORI. Un profesor de limba română de pe vremea când urmam cursurile liceului avea obiceiul să dea la examene teme din istorie, cuprinzând paralele între diferite personagii. În acest gen de lucrare trebuia să prezinți asemănările și deosebirile dintre cele două caractere. Mă tentează să încerc un asemenea procedeu, pe scurt, între Gheorghiu-Dej și urmașul său, Ceaușescu. Ambii aveau o cultură deficitară din toate punctele de vedere, fiind dominați de instinctul de conservare a funcției de șef, distrugându-și adversarii la propriu și la figurat. Între regimurile lor a existat o continuitate indisolubilă, chiar dacă primul a omorât sute de mii de oameni în pușcării, iar al doilea mult mai puțini. Ceaușescu nu mai avea nevoie pentru instaurarea terorii de asasinate în masă, pentru că acestea erau realizate de predecesorul său. Ceaușescu nu s-a dezis niciodată de crimele lui Dej, ci a profitat de pe urma lor, continuând atmosfera de teroare și suspiciune, dar căutând în același timp să înșele pe credulii apuseni cu formule viclene, cum că el nu mai are deținuți politici, etc. Cu toate acestea, regimul alimentar și de aprovizionare a populației sub Gheorghiu-Dej era superior celui de pe vremea lui Ceaușescu, deoarece producătorii agricoli nu erau încă colectivizați și oamenii erau obișnuiți cu munca cinstită, nu cu cea socialistă, în care te faci că muncești.

 

4. - PERPETUAREA MINCIUNILOR ASUPRA REVOLUȚIEI. Cu ocazia fiecărei aniversări a evenimentelor din decembrie 1989 se reiau explicațiile și minciunile prin care neocomuniștii încearcă să ascundă adevărul. La a zecea aniversare l-am ascultat pe Iliescu spunând că teroriștii erau o diversiune a unei părți a fostei puteri, necunoscută lui, care intenționa să-i îndepărteze pe ei de la putere (Iliescu, Brucan, Voiculescu, Stănculescu, etc.), trăgând asupra lor. Dacă este așa, de ce timp de 7 ani nu a lăsat justiția și procuratura să descopere vinovații și au ținut dosarele la sertar? Aceasta dovedește complicitatea lor. La fel se poate afirma și în legătură cu mineriada a III-a, din 13-15 iunie 1990, când Iliescu pretinde că minerii au venit din proprie inițiativă la București. Atunci de ce inginerul Mănucu, care a oprit curentul două ore, pe traseul circulat de trenurile minerești a fost sancționat cu desfacerea contractului de muncă pentru acest fapt? Nu dovedește asta complicitatea autorităților?

 Această perpetuare a minciunilor a dus la exasperarea unor eroi ai revoluției, care până la urmă și-au luat singuri zilele, în semn de protest suprem la nepăsarea și indolența colectivă. Este vorba de Dumitru Vlaic - 31 ani, din Timișoara, și, peste vreun an, de actorul Nemeș, de la Cluj. Poporul român nu a meritat aceste jertfe.

 

5. - SCHIMBAREA PRIMULUI MINISTRU. Înaintea Crăciunului 1999 a avut loc o spectaculoasă schimbare a primului ministru Radu Vasile, care s-a opus vehement, cu toate că i s-a retras sprijinul politic de către partidul care l-a propus inițial (PNȚCD) și că 12 membri din guvern demisionaseră în bloc. El susține că numai Parlamentul putea să-l schimbe și că revocarea prin decret prezidențial nu este legală. Iliescu și ai lui, bineînțeles că sunt de partea lui Radu Vasile și susține în continuare neconstituționalitatea. Persoanele competente s-au pronunțat pozitiv asupra demiterii, printre care președintele Curții Constituționale. Parlamentul a validat cu mare majoritate noul guvern, condus de Mugur Isărescu, fost Guvernator al Băncii Naționale.

 

6. - HOMOSEXUALITATEA. În timpul celor 8 ani de detenție politică am trecut prin majoritatea marilor penitenciare comuniste, cum ar fi: Suceava, Aiud, Gherla, Mina de plumb Baia Sprie, Canal, etc, dar nicăieri nu am auzit de vreun caz de homosexualitate printre cei aproximativ un milion de deținuți politici, spre deosebire de cei condamnați de drept comun, unde atinge procente alarmante.

De asemeni, nu am auzit de astfel de cazuri în mediul pur țărănesc. Pe această bază, resping teoria că ar exista persoane predispuse în mod natural la aceste perversiuni și cred că aceste anomalii se datoresc societății corupte, lipsei de educație, nerespectării tradițiilor și moralei.

 

7. - TERGIVERSĂRI LEGISLATIVE. În această iarnă, 2000-2001, este ultima sesiune parlamentară în care se mai pot adopta legile restante asupra proprietății, imobilelor naționalizate, etc. Opoziția se opune cu înverșunare, iar deputații coaliției, cu toate declarațiile promițătoare, absentează suspect în momentele hotărâtoare. Capriciile partidului lui Petre Roman sunt greu de suportat și totuși fără ei nu poate trece nici o lege.

Această lipsă de interes pentru o anumită legislație își are rădăcinile în conștiința pătată a multor parlamentari și membri ai partidelor din CDR, care se tem de dezvăluirea trecutului propriu și aceasta chiar la unele vârfuri conducătoare. Altfel nu s-ar putea explica atitudinile ezitante și tergiversările.

Legea cu cel mai vechi stagiu și cea mai masacrată din toate a fost Legea deconspirării securității. A fost votată după multe peripeții, dar conținutul are multe anomalii, printre care aceea că arhiva se păstrează la SRI.

Legea prevede un Consiliu național de studiere a arhivelor fostei securități CNSAS, format din 9 persoane care să nu fi fost membrii vreunui partid, propuse de partidele parlamentare. Partidul Democrat al lui Petre Roman a propus doi foști membri PCR, dizidenții celebri Mircea Dinescu și Andrei Pleșu, care până la urmă au fost acceptați.  Președinte a fost ales Gh. Onișoru, propus de liberali. Din această comisie nu face parte nici un fost deținut politic și din această cauză s-au comis anumite greșeli în ce privește aprecierea calității de fost colaborator al securității. Astfel, a fost un caz când s-a găsit declarația unui cetățean de acceptare a colaborării cu securitatea, fără a se găsi rapoartele de colaborare semnate cu pseudonimul ales. De asemeni, publicarea colaborării lui Alexandru Paleologu este inutilă și nu mai trebuia să aibă loc, întrucât el, ca și mitropolitul Banatului, Corneanu, au recunoscut acest lucru încă din 1991 și deci nu mai sunt șantajabili. Un fost colaborator al securității este periculos într-o funcție publică atât timp cât este șantajabil cu dosarul secret. Câteva astfel de persoane au dus la dispariția din Parlament a PNȚCD, la alegerile din anul 2000. Marea majoritate a informatorilor securității au fost recrutați prin tortură sau șantaj și deci nu sunt vinovați pentru aceasta. Vina lor este că nu au recunoscut aceasta imediat după căderea comunismului. Cu membrii de partid era mai simplu, pentru că aceștia erau cunoscuți de public, însă informatorii trebuiau să declare ei singuri când ocupau o funcție publică și nu să aștepte divulgarea de către CNSAS.

Informatorii care au primit bani pentru colaborare au fost puțini și, în general, au luat sume mici, marea majoritate acționând de frică sau pentru a fi protejați.

În noul Parlament (2001-2004) sunt mai mulți foști ofițeri de securitate, în special la PRM, la liberali; în senat conviețuiesc Ionescu-Quintus cu Paleologu. Primul a fost deconspirat de CNSAS, dar nu a vrut să recunoască, iar al doilea e eliberat de orice vină, întrucât a recunoscut de bună voie de la început. Pe Ionescu-Quintus l-am bănuit de așa ceva atunci când, la dezbaterile parlamentare ale legii Ticu, a venit primul cu propunerea ca arhivele securității să stea la SRI.

 

8. ? COMPORTAMENTUL PREȘEDINTELUI EMIL CONSTANTINESCU. Prima măsură luată, după preluarea puterii, cu un răsunet mai mare a fost înființarea Comisiilor anticorupție în fiecare capitală de județ, având ca președinte pe președintele Consiliului județean respectiv. Și la Bacău, ca în majoritatea județelor țării, președintele C.J. aparținea PDSR. A pierde timpul cu asemenea găselnițe era, pentru majoritatea oamenilor cu discernământ, o gafă monumentală, pe care consilierii președintelui nu au fost în stare să o prevină. Mai târziu președintele și-a recunoscut greșeala, care pentru mulți era evidentă de la început, dar acum era prea tardiv. Alte gafe comise de președinte și regretate ulterior, după reproșurile presei, au fost cele referitoare la art. 8 din Declarația de la Timișoara, despre care susținea că n-ar mai fi de actualitate și alta despre amnistia generalilor acuzați de crimele de la revoluție, înainte de a fi judecați.

De asemenea, atitudinea rezervată față de fostul rege Mihai, care nu a fost invitat nici la ceremoniile aniversare de la Mărășești, după cum nu i s-a restituit nimic din fostele proprietăți, obținând deocamdată pe cale juridică proprietatea de la Săvârșin, dar numai la prima instanță, procesul fiind în curs de desfășurare. Monarhii țărilor vecine, Bulgaria și Iugoslavia, având mai multe avantaje și bunuri.

 

 9. - CAZUL MAREȘALULUI ANTONESCU. În opinia publică românească se profilează două curente și anume: unul care încearcă să-l reabiliteze, înființând și o asociație cu numele lui, căutând să-i ridice statui și să-l declare erou național și un alt curent care, dimpotrivă, caută să-l discrediteze, spunând că a fost unealta lui Hitler, a omorât câteva sute de mii de evrei, mii de legionari, etc. Voi face câteva observații: în anul 1949, toamna, am stat în celulă la Aiud cu generalul Negrei, originar din Vaslui. Acesta a povestit că a făcut parte dintr-o comisie de generali care l-au examinat pe colonelul Antonescu, pentru a vedea dacă poate să i se acorde gradul de general. I s-a dat o problemă de strategie: se afla cu trupa într-o poziție dificilă, fiind încercuit de inamic din toate direcțiile. Situația dată era foarte grea și viitorul general, văzând că nu găsește nici o soluție, s-a înfuriat și a spus: scot sabia și atac! A fost trântit la examen ca fiind o fire impulsivă. Pe parcurs a intervenit regele Carol II-lea și comisia a trebuit să-și dea acordul pentru funcția de general.

 Se știe că a făcut studii în Franța, la Academia Militară de la Saint Cyr, unde a fost premiant. A fost atașat militar pe lângă Ambasada României la Londra. A intrat în grațiile Mișcării legionare când, vizitând o închisoare cu deținuți politici, a întrebat care este rația unui om-zi și când i s-a răspuns, el a replicat că asta este mai mică decât a unui câine de la unitatea sa. A făcut distincție între evreii din Basarabia, care în timpul războiului, au fost duși în Transnistria și mulți exterminați și ceilalți care au fost supuși la diverse corvezi și umilințe, dar nu au fost predați lui Hitler, așa cum au făcut spre exemplu francezii, ci au fost lăsați să supraviețuiască. La sfârșitul războiului din 1945, România avea cea mai mare comunitate evreiască din Europa. Obsesia lui primordială au fost legionarii, începând din 23 ianuarie 1941, după înăbușirea rebeliunii. Aceasta din cauză că au încercat să-l dea jos de la putere, în primul rând. A umplut temnițele cu ei, unii după înscenări puse la cale chiar de Siguranța Statului și, în final, a înființat batalioanele de la Sarata Basarabia, pe care le-a îmbrăcat în hainele rămase de la trupele italiene, desființate de ofensiva rusească în 1942, la Cotul Donului, și le-a trimis pe linia I-a, cu scopul de a le sacrifica. Puțini din cei care au făcut parte din aceste unități au scăpat cu viață. În 1942 a avut loc cel mai mare dezastru militar al armatei române, când, în două-trei zile, au căzut în prizonierat și moarte mai mult de 200000 ostași români, la Cotul Donului. Aceștia păzeau un front de 400 km, împreună cu italienii, fiind foarte prost alimentați și îmbrăcați. Din țară s-au trimis pe front șube îmblănite și flanele de lână împletite de gospodine, pentru tot efectivul de pe front. Deși aceste haine erau depozitate în magaziile frontului, până la 19 noiembrie nu au fost predate ostașilor, care înghețau de frig, din comoditatea comandamentului. Hrana ostașilor era neglijată, oamenii culegând grâul necules de pe câmp și fierbându-l, etc. Cu câteva zile înainte de atacul rusesc apăruseră semne evidente de pregătirea ofensivei rusești. Din partea comandamentului român n-a fost însă nici o reacție. Rezultatul s-a văzut la 19 noiembrie, când trupele româno-italiene, abandonate de comandamentul lor, au fost făcute prizoniere de ofensiva sovietică, bine sprijinită de tancurile și armamentul american. În țară nici o reacție. Eu am aflat de toate acestea de la foștii prizonieri, acum condamnați politici de români. Antonescu nu a luat nici o măsură de pedepsire a celor vinovați de dezastru, deși era comandant suprem al armatei. Șubele au fost păstrate pentru ruși, în depozite, care le-au capturat noi și nepurtate. Când trupele române, în 1941, au ajuns la 15 km distanța de Odesa, el s-a autoproclamat mareșal, începând asaltul la baionetă al marelui oraș. După mai multe atacuri și moartea a cel puțin 100000 soldați a încetat asaltul, așteptând ca rușii să se retragă după căderea Sevastopolului. Nemții n-au contribuit cu nici un soldat și nici cu aviație la acest asalt, deoarece au fost în dezacord cu mareșalul asupra Odesei. La apropierea frontului rusesc de teritoriul României a eliberat pe toți deținuții din închisori, afară de politicii legionari, care au fost preluați de ruși și ținuți până în 1964. Printre aceștia se găsea și poetul Radu Gyr, cel mai mare poet al temniței din România. Sunt sigur că Istoria va face lumină în aprecierea acestui personaj controversat.

 

10. - PREȚURI COMPARATIVE.  Voi încerca să prezint prețurile din 1938 și cele din zilele noastre la câteva produse de bază. În primul rând trebuie să arăt că perioada 1934-1938, de 4 ani, a fost cea mai stabilă în ceea ce privesc prețurile, din istoria țării noastre. Tatăl meu ținea vacă de lapte, pe care o îngrășa printr-o îngrijire deosebită și în fiecare an mă lua și pe mine la târg, unde vindea vaca grasă, care nu era gestantă și cumpăra alta mai slabă, dar cu vițel mic sau gestantă în ultima fază. Vaca pe care o vindeam noi putea să aibă cel mult greutatea vie de 500 kg, pe care primea 3-4000 lei, deci 8-9 lei kg. De carne de vită vie. De la piață cumpăram carne de vită, de bună calitate, cu 10-15 lei kg. Vaca pe care o vindeam noi era cumpărată de negustorii evrei, măcelari de meserie, pentru tăiere și valorificare a cărnii. Astăzi diferența între prețul cărnii la magazin și cel al vitelor vii este mai mult decât dublu. Aceeași situație și la raportul dintre prețul grâului, astăzi și în 1938. Atunci kg de grâu era de aproximativ 3 lei. Pâinea neagră de calitate bună costa 6-7 lei kg, deci dublu. Astăzi pâinea albă costă cam 8000 lei kg, iar cea neagră 6000 lei, deci mult mai mult decât dublul prețului grâului, care a fost în toamnă de 1500 lei, cu tot cu subvenții. Prețul uleiului și zahărului în 1938 era de aproximativ 30 lei kg. În acea perioadă România practica un preț de dumping la zahăr, în relația cu Bulgaria, astfel că se vindea sub prețul de cost, concurând industria bulgară care nu putea rezista acestui procedeu. Nu știu ce câștiga țara noastră din această afacere.

 

11. - SĂNĂTATEA. Primul semnal al uzurii fizice a corpului a fost dantura. La terminarea închisorii (34 ani) a trebuit să mi-o repar substanțial, cheltuind jumătate din cei 950 lei câștigați în trei ani la Canal. Astăzi am proteze la ambele părți ale gurii.

- Chelia, de natură ereditară, a fost amânată în perioada detenției din cauza tunsorii la zero pe tot timpul celor opt ani. Azi am creștetul capului fără păr.

- Circulația deficitară a arterei bazilare a fost remarcată încă cu 30 ani în urmă și a trebuit o dietă alimentară nu prea riguroasă, pentru a o ajuta. Totuși, fără vreun avertisment biologic, pe data de 13 noiembrie 2000, dimineața, am avut un accident cerebral, care a provocat o pareză dreapta, pentru care m-am internat în spital două săptămâni, urmat de tratament continuu acasă. De la scrierea acestor rânduri (completări la manuscris) au trecut 4 luni, timp în care am evoluat puțin, având nesiguranță în mers și cu greu pot scrie.

- Țiuitul urechilor pe toate lungimile de undă, mai ales la trezirea din somn, este o neplăcere care amintește mereu evoluția fatală a vieții.

- Slăbirea memoriei, remarcată cam pe la vârstă de 50 ani, continuă evoluția neplăcută, astfel că țin foarte bine minte numele colegilor din școala primară sau liceu și nu mai țin minte numele colegilor de serviciu din ultimii 10 ani.

- Vederea, foarte bună în tinerețe, a involuat brusc la vârstă de 47 ani, când a trebuit să încep folosirea ochelarilor la citit, ajungând azi la 3 dioptrii. Pentru stradă nu este nevoie de ajutor.

- Oboseala generală la mers este, de asemenea, marcantă în comparație cu tinerețea.

-În ultimul moment a apărut o surpriza temporară, pentru că am contractat o infecție virotică numită Zona Zoster, pentru care am început deja tratamentul.

- Nu am avut nici o dată reumatism articular și unii spun că asta se datorează electrocutării, cu două ore de comă, din tinerețe.

- Pentru menținerea sănătății am practicat în tinerețe munca la grădina de flori a blocului și vara, în timpul concediilor de odihnă, excursiile în munți, la Predeal, sau la mare, împreună cu familia, unde înotam, fiul meu întrecându-mă până la urmă. În ultimii ani nu ne-am mai putut permite asemenea ieșiri, din cauza prețurilor ridicate și a slăbirii rezistenței fizice.

 

12. ? BANCURI POLITICE. Bancurile cu substrat politic constituie o latură pitorească a societății românești din epocă. În lagărul de la Canalul Dunăre ? Marea Neagră unii deținuți erau adevărate comori de asemenea creații și ne miram cum de pot reține o asemenea cantitate, din care unele adevărate capodopere ale genului. Voi reda mai jos câteva, pe care le consider semnificative.

GÂSCA LUI STALIN. După ce Rusia bolșevică a devenit, cu ajutorul puterilor occidentale, stăpân pe jumătate din țările Europei, Stalin ? atotputernicul lider comunist - a convocat la Kremlin pe toți șefii statelor răsăritene, pentru un instructaj asupra metodelor de conducere a popoarelor. Drept material didactic, fiecare participant trebuia să aducă o gâscă.

Imediat, noii conducători au procurat câte o gâscă, au pus-o la îngrășat și au făcut o colivie pe măsura situației lor. Din România a fost convocată Ana Pauker, care a venit cu o gâscă îngrășată bine și pusă într-o colivie de aur.

La data stabilită s-au adunat în sala mare a Kremlinului toți cei invitați și gâștele lor. Cu vreun sfert de oră întârziere a apărut pe ușa care ducea la tribună și Stalin, însoțit de o gâscă slăbănoagă, fără nici un fel de colivie și care era tot timpul cu gâtul întins la buzunarul de unde îi dădea din când în când câte un grăunte.

După ce s-au ridicat toți în picioare și s-au gratulat reciproc, Stalin le-a cerut să deschidă coliviile și să dea drumul la gâște. Acestea, când s-au simțit libere au plecat care încotro neluând seama de stăpânii lor. Singură gâsca lui Stalin a rămas credincioasă și atentă la buzunarul din care i se dădea din când în când câte un grăunte.

În această situație Stalin a tras concluzia: ?Vedeți ce se întâmplă dacă le-ați dat mâncare pe săturate! nu vă mai recunosc. Gâsca mea, ținută cu câteva grăunțe să nu moară de foame, este cea mai credincioasă ființă. La fel trebuie să vă purtați cu popoarele dacă vreți să fie credincioase și să nu vă creeze probleme.?

 

PREFERINȚE ÎN INFERN. Un evreu care a avut pe lumea aceasta multe păcate a ajuns în infern. Pentru că suferise mult din cauza naziștilor s-a încercat să i se dea totuși un loc mai bun și anume să fie paznic la cazanul cu smoala în care erau aruncați nemții. Sarcina sa era să dea cu o bâtă în cap oricui scotea capul din smoală.

Seara, când a fost întrebat cum a decurs prima zi de lucru, s-a plâns că a fost foarte greu și ar vrea să fie mutat alături, la cazanul cu români păcătoși, pentru că paznicul lor a stat toată ziua degeaba, deoarece când un român scotea capul din smoală ca să se răcorească, alți 4-5 îl trăgeau înapoi!

 

IADUL CAPITALIST ȘI IADUL COMUNIST. După moartea sa, un evreu păcătos ajunge la poarta iadului și paznicul îi propune să aleagă iadul capitalist sau pe cel comunist. Fără să ezite îl alege pe cel comunist, pentru că acolo tot timpul lipsește vreo materie primă ? smoală, chibrituri, cărbuni ș.a.- spre deosebire de cel capitalist, unde totul e bine organizat.

 

ȘORICEII LUI BULĂ.  Bulă avea în mână o traistă pe care o rotea permanent. Un prieten îl întreabă de tot rotește traista și acesta îi răspunde că are în ea doi șoricei și vrea să nu i-o roadă. 

 

ÎNCHEIERE. Încerc să dau aceste însemnări tiparului, sperând că vor folosi la lămurirea unor evenimente pe care eu le-am trăit și a căror veridicitate trebuie luată așa cum apare ea, eu nefolosind documente demonstrative, singura bază fiind memoria și onestitatea. Lipsa de experiență în scrierea unui text atât de lung, poate să provoace unele nemulțumiri, dar cred în valorificarea corectă a materialului, scopul final fiind informarea și documentarea cititorului asupra epocii cuprinse în limitele acestei existențe umane.

 

 AUTORUL