Urechea fina a stilatei englezoaice Lady Elisabeth Craven, obisnuita cu menuetele cântate la spineta sau clavecin, a fost de-a dreptul ranita de talgerele, tobele si alamurile zgomotoase ale meterhanelei lui Nicolae Mavrogheni (1786-1790). Domnitorul o primise într-o audienta la Palat si, voind sa-i faca o cât mai buna impresie, când distinsa englezoaica se pregatea sa se retraga, fusese rugata sa mai zaboveasca putin, pentru a asculta muzica domneasca, chemata sa cânte în cinstea sa. "Când m-am ridicat sa plec - consemna în memorii - , unul dintre sambelani mi-a spus în soapta sa stau din nou jos si atunci urechile mele au fost izbite de cel mai diabolic zgomot pe care l-am auzit vreodata; la care, secretarul a spus cu glas tare si foarte grav <<Pentru dumneavoastra doamna, muzica voievodului>> [în franceza, în original], iar printul a voit ca eu sa ma uit afara, în curte. Acolo am vazut trompete de toate felurile, talgere de alama, nu mai mari decât o ceasca de ceai, izbite unele de altele; toate erau aliniate pe pamânt si cei care le mânuiau stateau pe vine pentru a lovi în ele. Fiecare muzicant se straduia sa acopere zgomotul vecinului sau facând unul si mai mare daca era posibil." Din fericire, la dineul oficial, evolutia meterhanelei avea sa fie "potolita din când în când de tigani, ale caror melodii erau absolut încântatoare [...] Printul a vazut impresia pe care a facut-o aceasta muzica asupra mea si le-a poruncit sa cânte mai des decât turcii".

Lectii de dans la baluri cu zi fixa

Meterhaneaua si, mai târziu, chiar lautarii aveau sa fie înlocuiti de alti muzicanti. Cu toata obstinatia lor în pastrarea costumului fanariot, a barbilor si obiceiurilor vechi, tot mai multi parinti nu mai pot refuza progeniturilor lor educatia în spirit occidental, aceasta implicând în majoritatea cazurilor si studii muzicale. Trecerea spre muzica culta s-a facut prin piesele de divertisment, prin muzica de salon care oricând putea transforma o auditie într-un bal ad-hoc. Chiar si lautarii si-au schimbat repertoriul batrânesc si, cu un nai si o scripca sau o cobza, puteau sa faca o întreaga societate de târgoveti, mai putin pretentiosi la calitatea interpretarii, sa dantuiasca dupa ultimele "slagare". La un astfel de spectacol a asistat si pictorul Charles Doussault în mahalaua Stelea din Bucuresti, pe la începutul anilor â50 ai secolului XIX. "Pretextul acestui mic bal la zi fixa era o lectie de dans. Tinerele fete veneau în toalete obisnuite [...] Orchestra se compunea dintr-un nai si o vioara, tinute de doi tigani negri si creti ca niste brahmani de pe malurile Gangelui, în timp ce un omulet, slab si ciupit de varsat, se zbuciuma în mijlocul contradansului, împingând pe unul, îndreptând pe altul si scandând fara încetare masura cu vesnicele cuvinte: una, do, trei, patru, cince - una, do, trei, patru, cince... si tinerii dansatori, slabi, uscativi, asa cum esti la optsprezece ani, tinându-se cu bratele întepenite si mâinile crispate de mânecile hainelor, transpirând cu picaturi mari, cu sprâncenele încruntate, ca oamenii ocupati cu o treaba importanta, faceau <<echappé>>, <<si-sol>> si <<assamble>> [figuri de dans] cu o serioasa preocupare care, în mintea mea, îndeparta orice idee de placere. Tinerele fete nu pareau sa simta multa bucurie si sa se abandoneze în aceasta ocupatie atât de draga vârstei tinere din tara noastra [Franta]."

Gustul pentru astfel de distractii fusese adus de ofiterii din armatele de ocupatie rusesti si austriece. Generalul conte Alexandre de Langeron relata ca, în 1790, dupa cucerirea Benderului, printul Potemkin transformase cartierul sau general de la Iasi într-o fastuoasa curte: dadea baluri si concerte, supeuri si reuniuni. Boierimea era uimita vazându-i pe ofiterii cei nobili cântând ei însisi la diferite instrumente sau jucând piese de teatru, caci în ochii lor meseriile de muzicant si comediant erau infamante.

Româncele însa, mult mai receptive la nou, au început si ele sa cânte si sa danseze dupa melodiile la moda. Acelasi general Langeron se afla din nou la Iasi, în 1806. "Noi - consemna el - gaseam înca destule doamne în costum oriental, casele lor fara mobila si sotii lor foarte gelosi. Dar revolutia care a avut loc la Iasi, apoi la Bucuresti si în provincie, a fost pe cât de rapida pe atât de completa: la capatul unui an, toate doamnele moldovence si valahe au adoptat costumul european [...] Dansul a cunoscut de asemenea o revolutie. Jocurile nationale au fost proscrise sau cel putin dispretuite. Au fost deprinse polonezele, englezele, valsurile si toate doamnele, având o multime de aptitudini pentru tot ceea ce voiau sa învete, au ajuns într-un an sa danseze minunat".