Reorganizarea militiei pamântene în 1830 a dus si la crearea unei fanfare. Pictorul August Raffet a surprins în schitele sale si uniformele specifice ale trompetilor, tobosarilor si tamburilor majori, cu surtucele lor pline de galoane. Albumul ostirii, litografiat de Andreas Bielz si Karl Danielis în 1852, a rezervat o plansa întreaga "muzicii stabului ostirii" (adica statului major). In câtiva ani, fiecare regiment îsi avea fanfara proprie. Când, în 1866, s-a înfiintat garda civica, Legiunea I din Bucuresti si-a înfiripat si o fanfara, cu uniforma distincta si care îsi facea reclama în ziare: "Muzica Legiunei I din guarda civica, compusa de 25 de artisti si având un repertoriu de tot ce este mai nou, se recomanda onor, public pentru nunti, baluri, gradini, banchete si altele, cu preturi fórte moderate. Doritorii sa se adreseze la cancelaria Legiunei I, casa Barcanescu, strada Dómnei, de la orele 9 de diminéta pâna la 2 ore dupa amedi."

Chiar daca Ion Ghica deplângea înlocuirea "ahturilor" levantine, ce aveau nevoie de clar de luna si lautari care ciupeau cu har strunele, cu marsuri precum Cizmele întâiului de carabinieri, ceea ce facuse ca "proza sa goneasca poezia din gradina Cismigiu", fanfarele se bucurau de succes la public, iar acestea aveau un repertoriu bogat si variat, începând cu cântecele populare si sfârsind cu valsurile si ariile din cele mai recente opere si operete. Ba, se cântau si compozitii originale.

La 1848, unter-ofitirul Pascu Purcarea, comandantul gornistilor Regimentului 2 infanterie, a compus "în numele guvernului" marsul revolutiei. Doi ani mai târziu, a fost remarcat de Barbu Stirbey si citat prin ordin de zi pentru un nou mars ce-l compusese între timp. Si tot Purcarea a obtinut premiul III pentru "marsul destinat la primirea oricarui sef de drept", piesa care se cânta si azi. Sa nu uitam apoi ca si Iosif Ivanovici - autorul celebrului vals Valurile Dunarii - a fost si el ofiter si dirijor de fanfara regimentala.

Alte orizonturi

Ludovic Wiest (1819-1889) a fost timp de peste trei decenii capelmaistrul cel mai îndragit al bucurestenilor, vara pe terasele si café-chantant-urile din gradina Cismigiu, iarna la Fialkowski sau pe scenele de concert. A compus piese pentru dans si lucrari camerale. Le Journal de Bucarest, într-un numar din decembrie 1873, ne prezinta programul unui concert sustinut de el: "Mâine, joi, se va da o reprezentatie absolut atragatoare, în beneficiul d-lui Wiest. Se va începe cu amuzanta comedie Cheea unui ginere si se va termina cu Amorul doctor al lui Moli?re si al doctorului Obedenaru. Ca intermediu, d. Wiest va cânta Vis din Italia si niste arii populare românesti recent compuse de d. Wiest si executate de el însusi pentru prima data."

Ultimele decenii ale secolului XIX reprezinta epoca marilor compozitori, interpreti, pedagogi si fondatori ai învatamântului muzical românesc. Alexandru Flechtenmacher (1823-1898), la Iasi, a compus muzica pentru vodevilurile si cânticelele comice ale lui Alecsandri. Mutat la Bucuresti, a întemeiat Conservatorul de muzica. Tot la Iasi a activat Eduard Caudella (1841-1924), violonist si compozitor, autor al mai multor concerte pentru vioara, al operei istorice Petru Rares si al cunoscutei uverturi Moldova.