Vacantele si le petrece la Sibiu, unde continua studiul desenului cu un artist german, Neuhauser, de care nu e tocmai multumit. In acelasi timp el ia contact cu arta mare a Apusului prin câteva din operele expuse în colectia Brukenthal, pe care o viziteaza adesea si cu profit. Cunostintele le prinsese deci ici si colo, la întâmplare, caci era în stare sa asimileze tot ce-i iesea înainte. Se perfectioneaza însa la Academia din Viena. ...Barabas primeste ce i se ofera, fara prea multe ezitari".

A facut studii la Budapesta si Viena, calatorind, de asemenea, în Germania, Italia, Franta, tara Româneasca. Vorbea atât maghiara, cât si româna, italiana, germana, engleza.

A pictat mult în lunga sa viata, portretizând figuri de tarani ardeleni, munteni, boieri din protipendada bucuresteana, grofi, functionari austrieci s.a., fiind socotit de maghiari "pictorul natiunii".

In 1831 a sosit în Bucuresti. A pornit la 8 noiembrie din Sibiu, în caruta librarului Thierry, care avea o sucursala în capitala Munteniei. Fusese invitat de farmacistul Raimondi, care avea si el o spiterie în Bucuresti.

Calatoria decurge fara peripetii. Doar la vama are loc un incident, relatat astfel de artist: "La vama am zabovit multa vreme, asa ca numai spre seara am pornit înainte ca sa ajungem la întâia cârciuma pentru înnoptat. Carciuma aceasta nu avea decât doua odai, una mica si una mai mare, cu trei paturi si cu putine rufe pe pat, as ca eu îmi facusem culcusul cu primenelile mele de pat. Abia stinsesem lumânarea, fara sa fi adormit înca, când am auzit o drânganeala de vioara, amestecata din când în când cu niste glasuri ragusite cu cântec. Deodata au început sa-mi bata la usa, care fiind deschisa de catre cârciumareasa, cu lumânare în mâna, au intrat doi barbati, unul pitic de abia de patru picioare, îmbracat turceste, iar celalalt un popa român în anteriu, slabut si înalt de sase picioare, urmati de doi tigani, asa ca se prezentau ca îmblacitul cu hadaragul [unelte folosite la treierat n.n.] vara la treierat. Unul dintre tigani avea o vioara, celalalt un ciur de piele de forma unei tamburine, din care scotea cu degetul umezit cu scuipat niste glasuri de "rum, rum" asemanatoare aproape unui bas".

In Bucuresti va avea o încercare nereusita de "a lua odaie" la hanul lui Manuc, care era "atât de prost" întretinut, încât taia orice cutezanta. Saiterul Raimondi va oferi gazduire artistului în primele sale zile de sedere în capitala valaha.

Foarte interesante pentru studiul diversitatii etnice a societatii bucurestene moderne sunt o serie de amanunte pe care Barabas Miklos le abordeaza ca firesti, dearece ele se regaseau în Ardeal si Europa Centrala. Astfel, familia Raimondi ? una dintre multele de origine italiana stabilite în Bucuresti ? avea un rândas cazac casatorit cu o românca. Pe de alta parte, membrii familiei Raimondi cunosteau româna si greaca ? ultima fiind limba de salon la acea vreme ? si desigur italieneste, frantuzeste si englezeste. Barabas ramâne surprins ca fiicele spiterului vorbeau si putin ungureste, deoarece multe slujnice din tinutul secuiesc erau preferate celor din Valahia.

In acest cosmopolitism bucurestean Barabas descopera ? cel putin la nivelul elitei si al clasei mijlocii ? inexistenta formelor acute ale intolerantei, etnice, confesionale sau culturale.

Desi gaseste Bucurestii ca fiind un "oras de mare plictiseala", Barbaras Miklos participa la balul organizat în cinstea zilei onomasticii a tarului de catre generalul Kisseleff, iar apoi leaga foarte multe cunostinte în rândurile aristocratiei bucurestene, precum printesa Bagration sau Aga Iancu Filipescu. Familiile Cantacuzino si Obedeanu i-au fost adeseori gazde, pe Obedeanu numindu-l "un prieten al meu".