Prietenia îi deschide prea-parizianului si prea-fragilului Proust nu numai societatea romanilor penduland între Bucuresti si Paris, ci si pe aceea din tara. Cele 200 de scrisori din corespondenta Proust-Anton Bibescu publicate de Kolb (carora, daca ar fi sa ne conducem dupa Martha Bibescu, le-ar trebui alaturate alte 200 prin cercetari viitoare) ni-l arata pe autorul francez interesandu-se pe îndelete si comentand în cunostinta de cauza fapte si incidente privindu-i pe Dr. Herescu (în 1898), Generalul Budisteanu, fostul ministru de razboi, Grigore I. Ghica, trimis extraordinar si plenipotentiar al Romaniei la Paris (în scrisorile din 1902), Ion Bratianu, presedintele Consiliului roman (în corespondenta din 1915), printul Dimitrie Ghica, Generalul Alexandru Averescu, Petre Carp, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Nicolae Grigore Filipescu (în scrisorile din 1916), moartea Margueritei Lahovary (sora Marthei Bibescu) sau a lui Paul Moruzi (varul Hél?nei Sutu) în corespondenta din 1918, printre multi altii. În acelasi timp, Proust deplora prieteneste sacrificarea talentului de autor dramatic al lui Anton Bibescu, chiar daca ea se produce în numele intereselor majore ale Romaniei, recomanda presant teatrelor Gymnase sau Athénée piesele acestuia La Lutte si Le Jaloux, le contacteaza cu succes, în vederea punerii în scena, pe Sarah Bernhardt si Réjane, care se vor decomanda ulterior. În momentul casatoriei lui Anton Bibescu cu Elizabeth Asquith, Proust va apara cu strasnicie documentata, împotriva celor care se grabisera sa vorbeasca de mezalianta, titlul si originea nobila a prietenului sau (cf., în volumul Pastiches et mélanges, textul L?Affaire Lemoine). Mai voalata, prietenia cu Emmanuel Bibescu (pe care Proust îl poreclise Almée si despre care Gauguin a scris la randu-i cu caldura în corespondenta sa), ni se conserva - arata Cornelia stefanescu - sub forma indirecta, în numeroasele scrisori adresate lui Anton dar vizandu-l de fapt pe enigmaticul sau frate, sinucis timpuriu. De Emmanuel, Proust este legat îndeosebi datorita pasiunii acestuia pentru vechile catedrale ale Frantei. La colectia de fotografii si la indicatiile sigure ale lui Emmanuel, autorul apeleaza ori de cate ori planuieste un drum de studiu. E greu de stiut la care dintre cei doi frati se gandea cu precadere Proust atunci cand îi asemana pe cei doi Bibesti fratilor Karamazov ai lui Dostoevski. E posibil însa ca firea discret neambitioasa a lui Emmanuel în raport cu mai vitalul lui frate (la fel cu cea a Hél?nei Caraman-Chimay în raport cu Anna de Noailles, la fel cu cea a lui Marcel Proust el însusi) sa-si fi spus cuvantul în afinitatile elective care par a-l fi unit adanc pe Proust cu unul si cu cealalta.

La randul lor, subliniaza autoarea, "romanii lui Proust" îsi pun influenta, deloc neglijabila, în slujba prietenului si a operei sale. Fratii Bibescu intervin la NRF pentru publicarea volumului O dragoste a lui Swann si organizeaza o întalnire a lui Marcel Proust cu Gide, Copeau si Schlumberger, în vederea aparitiei la Gallimard a romanului. Constantin Brancoveanu îi ofera lui Proust o rubrica în La Renaissance latine (unde urmase sa apara, de altfel, si traducerea Bibliei de la Amiens începuta de Dna Proust, verificata pentru transpunerea din engleza de Marie Nordlinger si, poate, si de Anton Bibescu, reluata în vederea "francizarii" de Proust, care intentionase initial sa le aiba drept cosemnatare pe cele doua colaboratoare). În timpul vietii lui Proust, Anton Bibescu, Martha Bibescu si Anna de Noailles citisera, trimise de acesta spre consultare, unele manuscrise ale lui Proust si îi încredintasera prietenului, într-un scop de conlucrare similara, manuscrisele lor. Dupa moartea lui Proust, Anton Bibescu scrie introducerea la traducerea în romana a volumului O dragoste a lui Swann facuta de Radu Cioculescu si publica, în Franta, în 1949, volumul Lettres ? Bibesco, prefatat de Thierry Maulnier în care e reunita pentru prima data o parte a corespondentei sale cu Proust. Chiar daca volumul a fost editat capricios, cu erori de datare si transcriere salutar precizate de Philip Kolb, el a pus în circulatie un material pretios pentru întelegerea vaselor comunicante care-l unisera pe scriitor cu oamenii epocii sale si cu cautarile lor. La randul ei, Martha Bibescu raspunde aceleiasi datorii morale publicand, sub titlul Au bal avec Marcel Proust, o colectie de scrisori primite de la acesta, iar Hél?ne Sutu cinsteste memoria prietenului, oferindu-i spre editare lui Paul Morand (în volumul intitulat Le Visiteur du soir) un numar de 45 de scrisori primite de la Proust.

Trasatura comuna care face ca romanii din preajma lui Marcel Proust sa se dispuna într-un grup sociologic compact, într-o minoritate privilegiata, este originea lor aristocratica. Prestigioase nu numai în Romania, titlurile de noblete ale celor amintiti îi pun în relatie, prin gramatica aliantelor, cu familiile înaltei aristocratii europene, în Franta cu familiile de Noailles, Montesquiou, Chimay, Beauffremont, de Guiche si de Gramont, prin care ajunge pana în contemporaneitate, insista Proust în L?Affaire Lemoine, sangele capetin. Originea nobila explica, în cazul celor ce scriu (Martha Bibescu, Anna de Noailles, Anton Bibescu) ca si în cazul celor care practica arta sau istoria artelor (Rachel Raluca Brancoveanu, Emmanuel Bibescu), atitudinea de amator luminat, situat în afara si deasupra "servitutilor breslei", la care pare sa fi fost sensibil, prin asemanare "temperamental-profesionala", Marcel Proust. Provenienta aceasta "rara" crease, în acelasi timp, exemplare umane pe cale de disparitie de care, traind în anii de dinamism si coruptie pe care ne-am deprins sa-i cuprindem sub numele de "Belle Époque", Proust se simtea irezistibil atras.