Vechi la Paris, trufanda la Bucuresti

Ajuns în Moldova în 1806, generalul conte Alexandre de Langeron îsi amintea mai târziu: "Din toate partile veneau în capitale negustori de mode, couturieri, croitori, iar pravaliile din Viena si din Paris se descotoroseau de toate vechiturile care pareau foarte noi la Iasi si pe care se platea foarte scump".

Furnizorii erau în special negustorii sibieni sau brasoveni, ce mediau marfurile venite mai de departe, din Franta, Italia, Germania si, cu precadere, de la Viena. De la Leipzig se aduceau stofe fine, dantele, parfumuri si bijuterii; de la Viena - cizme, ciorapi, sticlarie si calesti; de la Paris, tot prin intermediul Vienei, soseau broderii, panglici, flori artificiale, ceasuri si parfumuri; din Rusia erau furnizate bla-nuri scumpe si pielarie. Constantinopolul era însa principalul exportator de saluri de casmir, stofe turcesti si levantine, fesuri, papuci si marochinarie, pietre scumpe, ciubuce de cires si mustiuce de chihlimbar.

Existau si în Tarile Române producatori de articole de îmbracaminte. Multi domnitori au initiat întemeierea unor antreprize locale. In 1766 Grigore Ghica III, în prima sa domnie în Moldova, înfiinteaza o manufactura de postav la Chiperesti (Magazin istoric, nr. 5/1988). El a aparut în divan îmbracat în haine din acel postav aspru, simplu si sobru, pentru a da o pilda prea luxosilor boieri ce se luau la întrecere în excentricitati si scumpete, încercând sa concureze însasi familia domneasca. Ghica Voda a recurs la aceasta metoda atât pentru a-si rusina sfetnicii, cât si pentru a impulsiona meseriasii autohtoni. In Tara Româneasca clucerul Radu Slatineanu construise, în aceeasi perioada, o fabrica de postav la Pociovaliste, ce se va bucura ani în sir de privilegii din partea unor domnitori.

Dezvoltarea productiei si comertului local aduc dupa ele bunastarea comerciantilor. Unii sunt ei însisi eleganti si preocupati de certificarea statutului lor prin port si scumpetea fiecarei piese componente. Constiinciosul negustor Alecu Vracasanu tine o evidenta stricta a cheltuielilor si lucrurilor ce le folosea pe la 1826.

Inventarul garderobei sale cuprindea haine traditionale orientale si articole dupa moda apuseana. El purta islic de 120 lei, fes de 9-10 lei, sapca de 18 lei sau palarie de 4,24 lei, anteriu de cutnie (material textil obtinut din amestecarea fibrelor de matase cu cele de bumbac), giubea blanita (20 lei blana, 7 lei cusutul, 6 lei vopsitul), fermenea de 38 lei (unde numai captusala costa 10 lei, iar cei 17 coti de gaitane 20 lei), scurteica îmblanita de 41 lei, dulama de postav de 300 lei, ceacsiri de sal de 11 lei, doua perechi de pantaloni de 18 si 55 lei, sase perechi de cizme de diferite calitati si una de pantofi.

Culori, ranguri si soapte din margele

Islicul era un acoperamânt de cap în forma globulara cu o baza cilindrica, facut din carton si acoperit cu pielicele de miel de Astrahan înca nenascut. Era obisnuit ca islicul unui boier divanit sa aiba o circumferinta de 1,80 m, astfel ca aparitia sa era magnifica si impunatoare. In vârf avea un ciucure de matase. Boierii de rangul II aveau islicul de mai mici dimensiuni si surmontat de un fel de perina din postav verde ori grena, în vreme ce boierii de rangul III nu-l aveau globular, ci tronconic.

Albul era culoarea pe care doar voda si familia sa o puteau purta. Nuantele descresteau în intensitate, coborând scara ierarhiei politice. Astfel, boierii veliti (sau divaniti, care formau divanul tarii si erau, deci, ministri) aveau dreptul sa poarte roz, vernil, bleu sau rosuri, galbenuri si albastruri puternice, în vreme ce aceia de rangul II si III aveau rezervate tonalitatile închise de brun, albastru, verde. Aceeasi diferentiere era facuta si prin podoaba barbii pe care numai velitii o puteau cultiva dupa pofta inimii, lasând-o sa le creasca foarte lunga, spalând-o si parfumând-o. Rangurile boieresti inferioare puteau sa-si lase doar mustati.