Ceacsirii erau niste salvari din postav gros care se purtau în timpul iernii; erau de obicei rosii. Giubeaua era o haina ampla, lunga, îmblanita. Fermeneaua tot o haina, scurta pâna în talie, din postav, uneori îmblanita. Blana depindea de averea purtatorului: putea fi de jder, râs, dihor, dar si vulpe, iepure ori pisica pentru cei fara dare de mâna. Totdeauna însa ea era brodata pe piept si spate cu fir de matase ori cu fir metalic. O haina aproape identica, la fel de scurta si de împodobita cu ceaprazuri, dar cu mânecile despicate pe toata lungimea lor, era cepchenul, purtat atât de barbati cât si de femei. Acesta era însa rezervat ciubucciilor, cafegiilor, arbanasilor si arnautilor ce formau personalul administrativ si de paza al unei curti domnesti sau boieresti. Totusi, cepchenul era purtat si de doamnele din înalta societate, care îl aveau din catifea sau matase, cu nenumarate broderii delicate.

Peste camasa, un barbat îmbraca anteriul, ce era petrecut peste piept si pântec si încins cu un brâu din sal scump de casmir. Era lung pâna la pamânt si, pentru a nu stânjeni mersul, avea doua crapaturi în partea de jos, lateral, lungi de 25-30 cm. Peste el se îmbraca fermeneaua scurta în tonalitati mai stinse, iar peste ea venea giubeaua grea, din stofa de lâna merinos numita pambriu, îmblanita cu samur. Pe dedesubt erau purtati salvari sau ceacsiri.

In picioare boierii încaltau mesi care erau un fel de ciorapi din piele fina, fara toc, vârâti în papuci atunci când se circula prin casa ori în cizme sau pantofi grosieri când se iesea afara. Mesii erau, de fapt, încaltamintea de baza pentru interior, stându-se cu ei pe divan sau topaind la baluri, asa cum relateaza Ion Ghica: "Boierii cei tineri îsi lepadau giubelele si papucii, ramâneau numai în mesi, si alergau de luau fetele si cucoanele la joc, la poloneza, la parola, la vals si la ecossaise".

Numai domnitorul purta papucii captusiti cu postav rosu, celorlalti boieri fiindu-le interzisa aceasta culoare. La fel, doar marele dragoman al Portii si fiul sau - greci din Fanar ce aveau sa ajunga domni în Principate - aveau voie sa poarte papuci galbeni.

De la brâu era nelipsit hangerul cu mâner batut în pietre scumpe - mai mult ornamental decât functional - si din mâna siragul de matanii cu boabe din diamant, perle, corali, lapis-lazuli, agat sau lemn de trandafir. Despre matanii, printul Charles Joseph Lamoral de Ligne, aflându-se la Iasi în 1788 (si adaptându-se extrem de bine în societatea boierimii moldave ale carei costum si maniere le îmbratisase cu totul) spune ca erau folosite pentru mesaje prin felul de miscare al margelelor pretioase care constituiau un vocabular galant între îndragostitii ce nu-si puteau permite cochetariile saloanelor apusene, dar nici nu se puteau dispensa de ele.

Boierii de rangul II sau III aveau aproximativ acelasi vesmânt si în aceeasi stratificare, dar confectionat din alte texturi si, evident, cu alta cromatica. In loc de giubea aveau un halat neîmblanit, eventual vatuit, mai subtire sau mai gros, dupa sezon. Coconii purtau anteriu vargat, mai lung sau mai scurt, dupa vârsta, strâns într-un brâu în care înfigeau calimara de bronz folosita la învatatura. Pe deasupra îmbracau o fermenea de postav fin, bogat brodata, iar capul si-l acopereau cu un fel de turban - dar nu de felul celor turcesti - din sal persan numit tarabolos sau cealma. Salul se învârtea de mai multe ori în jurul crestetului pâna lua o forma cilindrica si plata, ca un cascaval.