Primii furiosi

Vestimentatia aceasta lunga si larga nu-i împiedica totusi pe boieri sa se distreze la balurile pe care începusera sa le organizeze dupa 1790 ghidându-se dupa moda apuseana adusa de ofiterii imperiali austrieci si rusi. Parerile sunt contradictorii în privinta elegantei la dans si a agilitatii participantilor: fostul consul britanic la Bucuresti, William Wilkinson, are numai cuvinte de repros la adresa stângaciei boierilor incomodati, spune el, de hainele lor greoaie. Dimpotriva pictorului Sir Robert Ker Porter barbatii i se pareau deosebit de gratiosi atunci când îsi lepadau giubelele si islicele, ramânând doar într-o vesta rosie peste anteriul colant, strâns cu splendidul sal de casmir.

Nelipsitii dandy ai oricarei epoci îsi permiteau unele libertinaje în privinta vestimentatiei. Astfel, dupa rascoala lui Tudor Vladimirescu din 1821, printre tinerii de neam se lansase o moda voiniceasca, ostentativa, ce arbora un costum de melanj arnautesc si panduresc. Ei se îmbracau cu poturi, mintean sau cepchen, pe cap îsi puneau tarabolos, iar în brâul lat înfigeau pistoale si iatagane. Cumintele port al coconilor studiosi de altadata, care nu ieseau din vorbele parintilor, ramasese undeva în urma, ca lanturile rupte ale robiei. Aceasta fronda fata de criteriile rigide ce impuneau costumul, cât si ignorarea sorgintelor nobile printr-un comportament frust, agresiv, bataios se înscria pe linia romantica lansata de Lord Byron care, prin existenta lui aventuroasa, devenise idolul tineretului. Pe la 1820-1825 unii juni îmbracasera chiar "haine nemtesti", cu frac albastru cu nasturi de metal stralucitor, vesta si camasa alba cu guler mult înaltat pe obrazul ras. Exasperat de puternica si alarmanta intruziune a modei apusene în Valahia, Grigore Voda Ghica a dat o ordonanta la 27 iulie 1827 prin care toti cei ce o adoptasera erau somati sa renunte la ea în termen de trei zile, altfel expunându-se la "aspra pedeapsa". Aceasta decizie voia sa reîntareasca prestigiul tot mai scazut al demnitatilor ce semnificau ierarhia sociala, fapt ce s-ar fi repercutat si asupra luxului exorbitant al familiilor boieresti, constrânse astfel la sobrietate. O "democratizare" a vesmântului era de neconceput înca, atâta vreme cât starea unui boier se citea de departe prin culori, blanuri si marimea islicului ce impuneau dozarea plecaciunii si a respectului cuvenit.

Plictisitele din iatace

Delicatele jupânese si jupânitele sprincenate acordau si ele mare atentie vesmintelor. Isi pierdeau mult timp sulemenindu-se, încondeindu-si ochii si sprâncenele, colorându-si unghiile în rosu - fapt ce-l uimea pe generalul conte Alexandre de Langeron. Parul bogat si lung era lasat despletit si în el se prindeau fulii si stele de margaritare si nestemate. Uneori capul era acoperit cu mici fesuri de catifea oranj, visinie sau violeta, cusute cu fir prin care erau împletite perlute. Ciucurele greu, de fir auriu, atârna pe o parte. Alteori, pe crestet era prins un ornament în forma de taler, din carton acoperit cu matase ori catifea si brodat.

In interior, pentru comoditate, femeile purtau o bluza subtire de borangic numita ciupag, peste care îmbracau un cepchen de catifea. Salvarii erau de rigoare, cu sau fara fusta pusa pe deasupra. Rochiile erau largi si ample, fara talie si le permiteau sa stea turceste pe divan. Si în aceasta privinta parerile sunt împartite: contele de Langeron detesta aceste rochii care lasa posibilitatea pântecelui sa iasa, dizgratios, în afara, în vreme ce printul de Ligne le gaseste foarte placute pentru ochi caci, în lejeritatea si transparenta lor, evidentiaza formele armonioase ale trupurilor feminine de o rara frumusete în Valahia si Moldova.