Generalul Kisseleff a ramas încântat
De la Pitesti cu trasura. Drumul pâna la Merisani nimic de remarcat... Trecem podul Argesului pe dinaintea gradinei de la Merisani. de aici înainte valea Argesului, în susul careia mergem, se accidenteaza din ce în ce... Dam dintr-un sat cu multe ograzi cu pruni si de aici intram în Curtea de Arges...

Faimoasa catedrala sta acum izolata la capatul unei alei plantate. Se zice ca s-a restaurat întocmai. Toate sapaturile în piatra sunt acoperite cu poleiala. Brâul e azur si aur. Câmpul de la baza turlelor, asemenea albastru. Fatada mi s-a parut cam greoaie. Brâul însa si turnurile prea frumoase, mai cu seama privite dinspre partea altarului, de unde mai bine se vede potrivirea [proportionalitatea] si splendoarea monumentului. naintea intrarii este un mic chiosc pe patru stâlpi de marmora, care mi-au parut de un bogat stil arab. Scrupulozitatea restaurarii1 a mers pâna a reînfiinta împrejurul streasinei acele pasari aurite, care, spune traditia, cântau la suflarea vântului.

La asa giuvaer, ce minunat decor!, un plai verde si în fund de tot pe deasupra colinelor, vreo trei mase colorate de munti albastrii, cu siruri albe de zapada. Ce poeti erau stramosii nostri si cum stiau sa aleaga pentru repaos si închinaciune locurile cele mai romantice!...

De la Curtea de Arges urcam un deal, coborâm o vale, mai dam de un deal sau doua si ajungem la Tigveni, în valea Topologului. Aici, ne asezam pe o iarba verde, din jos de moara, la o dumbrava deasupra malului râuletului; scoatem merindele obisnuitii pui fripti , racim sticla cu vin în apa limpede si rece si facem un prânz care s-ar putea numi împaratesc si care ma înapoiaza [în timp] cu vreo 30 de ani, când în acelasi loc opreau parintii sau bunica-mea în calatoriile lor spre Bucuresti...

De la Topolog iar urcam, iar coborâm si dam în urâta vale a Siminicului. Sate strânse nu se mai vad, numai case de bârne razlete, ici si colo pe câte o muche sau pisc si locuri îndradite; acestea formeaza comunele. Iar urcam, iar coborâm. Bine, rau, tot pe drum soseluit si, în fine, intram în padurea Goranului. Printre luminisuri începem sa zarim spre stânga în jos frumoasa vale a Oltului, cu insule, cu crânguri, cu miscarea mareata a apei, iar dincolo de Olt linia alba a orasului Râmnic. Scoborâm, trecem frumosul pod de fier cu stâlpi de piatra si iata-ne în curtea fostelor case stramosesti, unde ne primesc cu toata amabilitatea matusa-mea Elisaveta Lahovari si bunul prieten Herescu cu d-na Herescu.

Revad, se-ntelege, cu deosebita placere, batrâna casa cu pridvor si palimar, cu mai multe colturi iesite si intrate, desemnând tot atâtea camere sau apartamente. Odaile din dreapta au frumoasa vedere asupra dealurilor de peste Olt, asupra trandafirilor din gradina sau asupra muntelui de la Cozia, despicat despre o parte ca de sabia unui urias. Bunica-mea îmi povestea când a venit generalul Kisseleff în Râmnic, ca apropiindu-se de fereastra si vazând gradina plina de verdeata, de boscheturi si bolte de trandafiri, a ramas încântat...

Plecam la Cozia; trecem pe la Cetatuia, un deal de creta rotund, terminat în vârf cu o bisericuta noua, pe la Bujoreni, pe la crângurile si viile de la Mal; de aici la Capul Piscului, unde coasta înainteaza ca un cot în Olt si-l sileste sa se îndoaie ca un arc. Dincolo de Olt, la dreapta, se vede albind schitul Fedelesoiu. Dublând Capul Piscului, se deschide alta privire. Soseaua e minunata, facuta în timpul prefecturii unchiului meu Budisteanu. Apropiindu-ne de Calimanesti, ni se înalta deodata înaintea ochilor colosul Muntelui Coziei, cu fata lui cea vânata, cu taietura lui si cu plaiurile presarate de casele satului Jiblea.

Iata-ne si în Calimanesti. Stabilimentul cel nou de bai în forma de imens chalet, facut dupa plaiurile frate-meu Nicu, îmi pare foarte frumos. De jur-împrejur, cele doua etaje sunt înconjurate de câte o galerie acoperita, larga si lunga cât o strada, unde se poate plimba lumea pe timp de ploaie. Crearea de asemenea stabilimente de bai frumoase abia de câtiva ani a început. n curând se va construi un altul la Govora.

n fata Calimanestilor e insula Ostrovul, unde în mijlocul unui parc natural e un schitisor de maici, aproape desfiintat, dar care mai înainte servea si drept închisoare pentru femei. Acolo a domnit îndelungati ani eleganta maica Maximila, saro Bratienilor, calugarita fara voie. Casuta ei, numai covoare, azi o mica cocioaba murdara; gradinita mai exista, dar nu mai acele acele minunata flori si varietati de dalii; numai Oltul curge cu aceeasi neschimbata furie sa coltul insulei.

La distanta ca de jumatate ora, dam de faimoasa manastire Cozia, care a servit de mai multe ori drept fortareata în timpii trecuti si chiar în domnia lui Mavrogheni. Pe trei laturi ale patratului care cuprinde biserica mai exista vechile siruri de cladiri albe cu doua rânduri si cu ferestre mici patrate. Asemenea, mai exista acel foisor al carui zid înalt e batut de apa Oltului si în care s-a inspirat poetul Alexandrescu. n biserica veche cu doua turnuri vedem în dreapta piatra lunga, strâmta, care acopera cenusa batrânului Mircea, iar alaturi mormântul mumei sau doamnei [în realitate, Teofana, mama].

Ciudata idee de a transforma acel loc de odihna al voievozilor în locas actual pentru tâlhari. Curtea e plina de tot de asasini, fiecare cu masa lui, pe care întinde spre vânzare linguri de lemn si alte mici lucruri fabricate de mâinile lor criminale. Un respectabil asasin carunt, cu gheroc si ochelari ca un profesor, ofera cu multa amabilitate bice de vânzare.

Bietul parinte egumen Constantin Iliescu, urmasul acelor importanti si bogati stareti ai Coziei, azi e gonit din manastire si adapostit într-o chilioara de lânga o bisericuta de peste drum, zidita, ni s-a spus, de Petre Cercel [în realitate, Radu Paisie]. L-am întâlnit în mijlocul soselei, în arsita de amiaza, cu parasolul în mâna si pulpanele batând praful; batrân, mic, gârbovit, cu ochii în funcul capului, doua lucruri nu i-ai lipsit niciodata; devotamentul catre familia noastra si pofta de mâncare. Pe când era în lume s-a ridicat pâna la rangul de contopist; tot pe atunci cânta pe nas o polca care începea asa: Esti frumoasa, hotarât! / Dar nici eu nu sunt urât..."

Unul din predecesorii parintelui la Cozia a fost si faimosul Popa Sapca din Celei, cu Golestii câte trei". ntr-o zi ma aflam cu unchiul meu la Râmnic, în odaia verde, din fund, când vedem intrând un popa enorm, cu o barba mare roscata, pe cât tiu minte, parea plin de vorba si de veselie. Mi-a spus pe urma unchiu-meu ca era Popa Sapca de la '48, la Islaz, si ca era în stare sa manânce singur un curcan întreg.


Bâlciul de la Râureni
De la Cozia înainte intram pe o cheie sau strâmtoare, unde între doi pareti uriasi de stânci curge Oltul maret si turbure, când repede si zgomotos, când lin si lat... Deodata locul se deschide si dam de o alta vale, valea Lotrului, care curge în stânga... Aceasta vale salbatica a fost însufletita de un ceh cu cap si activitate, care a înfiintat joagare sistematice unde taie, ca foaia, trunchiurile seculare de brad. Casa cu doua etaje, unde sade vaduva lui, e în stil nemtesc, cu panta aparenta.

Râul Lotru e unul din cele mai frumoase care am vazut... La gura lui e un catun unde se formeaza plutele cu lemnarie... Soseaua de la Lotru înainte, din obisnuita neîngrijire a autoritatilor, se întrerupe cale de vreo 20 kilometri; la un loc chiar se afla o solutie de continuitate îndeplinita numai prin câteva scânduri spânzurate deasupra unei vâltori.

Mergem ca vreo ora si, deodata, la o cotitura mai de sus de unde suntem, ni se dezveleste dinaintea ochilor un plai verde prin mijlocul caruia serpuieste linistit Oltul... Pe o limba de pamânt si marginea apei se nalta patratul schitului Cornetul, capatul excursiei noastre. Singurele vietuitoare ce gasim înauntru: staretul, un om în vârsta si aproape orb dar destept, o servitoare ungureasca, care ne-a întins o masa cu niste pastraviori marinati si un flacaias din satul învecinat, care flacaias cumula poate cele mai multe functii din tara româneasca. Era, în acelasi timp, argat, fecior în casa, dascal si paracliser la biserica, pescar si luntras al manastirii...
A doua zi, cu cosul pe spate, în comoda drosca trasa de patru cai naintasi, pornim înapoi la Râmnic...

Ca sa mergi la Bistrita, treci pe sub coasta cu vii de la Troian, de unde e o vedere frumoasa, apoi urmeaza excelenta sosea care strabate judetul, gratie silintelor prefectului Bidusteanu. Spre dreapta lasam satrele de la Râureni. Acest bâlci faimos, cel mai însemnat din partea de dincoace de Milcov, începe în septembrie si tine pâna dupa Sfânta Maria Mica. De când cu deschiderea drumurilor de fier am auzit ca a mai decazut, dar prin copilaria mea deschiderea lui era o mare ocazie de petrecere si miscare pentru Râmnic. Veneau negustori de la Bucuresti, Craiova, Sibiu. ncarcau lazile cu marfa, unele peste altele (cum se face înca) în niste care mari mocanesti, numite chervane, cu coviltir cât o casa, se suiau tocmai sus cu calfele si chirigiul, pornea încet-încet, mânând o herghelie întreaga de cai pe niste drumuri imposibile, iar cei de sub coviltir dormeau dusi, leganati de miscarile chervanului.

Golul satrelor se umplea cu pareti si compartimente de pânza, se formau strade, unele aproape acoperite cu pânza. Se distingeau diferite cartiere; acela al marsandelor de moda, care se deosebeau prin pânzele lor mai albe; acela al marfurilor subtiri si de lipscarie; mai la coada târgului, acela al marfurilor de brasoveie, marchitarie, apoi toptangeriile cu burdufurile de bou pline cu untdelemn, apoi cvartirul clopotelor de vânzare pentru bisericile de sat. Locul de întâlnire al tuturor vizitatorilor era satra spatioasa, cu banci si scaune, unde era cofetaria.

Primprejurul bâlciului era oborul de vite, de cai, de trasuri de la Sibiu si multime de corturi, cu manajerii, cu monstri, cu comedianti, care tot faceau o cacofonie continua de toba mare si flasnet, ce se auzea înainte chiar de a ajunge la prapastioasa vale care preceda târgul. La bâlci alerga lume nu numai din tot judetul, dar si de prin alte parti. Drumul de la Râmnic era numai trasuri, care, postalioane, brici, toate pline cu tarani si tarance, gatiti, cu târgoveti, arendasi si alte personagii mai importante.

Pe noi, când era vreun loc de prisos si ne ziceau parintii aide!", era o nespusa fericire, mai ales din cauza jucariilor de Bucuresti. Prefectul avea totdeauna un umbrar mare de verdeata, în forma de casa; asemenea, alaturi, avea si bunica-mea unul, unde trageam când veneam la târg si unde se duceau cumparaturile; uneori se si gatea acolo. ntr-un an mi-aduc aminte, se afla la epoca bâlciului mai toata familia: verii Lahovarestii, unchii cei tineri, Iorgu si Grigore, întorsi din Germania cu un bun prieten si condiscipol Nicolaus Racovita. Tot atunci se afla la Râmnic si tanti Charicle, care avea un postalion cu 6 cai vineti, hraniti cu foc si mânati de un faimos Ghita, care într-un galop îi ducea pe acel drum presarat pe atunci cu hopuri si bolovani, resturi de la o sosea ce se zicea [ca e] de la Traian. Matusa-mea era întoarsa de curând din Franta si pentru noi provincialii unele obiceiuri, unele lucruri si flesculete aduse de acolo ne minunau foarte. Asemenea, povestirile d-lui Racovita despre viata de student în Germania, despre duelurile sale, precum si numeroasele cântece nemtesti ne transportau într-alta lume. De la dânsul am aflat în urma ca raposatul Manolache Costache [Epureanu] si un domn Silion îsi facusera reputatie printre sentimentalele berlineze ca faimosi duelisti. Asemenea si unchi-meu Iorgu Lahovari îmi spunea de un trio: Glogoveanu, Eugen Ghika-Comanesti si un domn Remingher, de la Bacau, care au facut minuni ca studenti si odata au trimis cartel [provocare] la toti ofiterii unui regiment. Când s-a sfârsit acea petrecere de câteva saptamâni si a venit ora despartirii, toti erau cam fara chef si timpul norocos...


Parintele Ieronim si curioasa-i ghitara
De la Râureni mai în jos albesc, peste Olt, Cremenarii, iar mai jos dam de Cazanesti, unde e o apa mica. Dupa ce trecem podul peste Bistrita, intram în Babeni, un sat mare, locuit de o colonie de transilvaneni... Aici începe soseaua laterala care merge pe valea Bistritei pâna la manastire... Manastirea a fost prefacuta în timpul domnilor Bibescu si Stirbei în forma de palat sau cazarma. Aici era resedinta favorita a doamnei si a lui voda Stirbei. astazi este transformata într-o scoala militara... Biserica cea noua e zugravita de pictorul Tattarescu, care a încercat cu un succes îndoios sa modernizeze stilul sfintilor bizantini.

nainte de secularizarea averilor manastiresti domnea odata aici un egumen chipes si galant, foarte primitor si om de petrecere: parintele Ieronim. L-am auzit odata lasând pe Doamne miluieste" si, însotit de o cuvioasa ghitara, intonând un cântec care începea cu cuvintele: Geana-mi de lacrimi e ca o salba, / Arde-te-ar focul, demon spurcat". Saracul, Dumnezeu sa-l ierte, a sfârsit cu multi ani în urma într-un mod tragic...

Fiind timpul scurt, nu putem urca la Arnota, unde e mormântul de marmora al lui Matei Basarab si unde în timpul printului Stirbei se zidea o închisoare care însa a ramas fara locatari.

La departare ca de vreo ora spre apus e marea manastire brâncoveneasca a Horezului, lânga gârla cu acelasi nume. Apropiindu-te, treci prin niste livezi cu flori si fânaturi pâna-n brâu; iar pe un fund de dealuri si paduri rasare înalta, întinsa si trandafirie, fatada manastirii. Urmezi întâi o alee între zidurile a doua gradini paraginite, treci o poarta cu clopotnita... Apoi vine a doua turla nalta, cu cadran si cu doua porti colosale ca de cetate, îmbracate în bente de fier, cuie enorme si gauri pentru a se putea îndrepta tevile de pusca întru aparare. Dreptunghiul format de aceasta a doua curte e închis deoparte de un zid înalt, care o desparte de fostul parc cu cerbi, si de celelalte trei laturi de siruri de case cu doua rânduri. Jur-împrejurul lor e o galerie cu arcade de stâlpi de piatra cioplita si din distanta în distanta unde vin scarile, cerdace sau pridvoare asemenea cu coloane sculptate balustradele scarilor sunt tot din piatra scobita si sapata. Una din aceste balustrade, la foisorul principal din fata bisericii este împodobit cu sapaturi de sgriptori, lei si vulturi, probabil armele brâncovenesti.

n mijloc vine biserica, mai mare ca de obicei; obisnuite la manastiri, usile, jeturile, tronurile domnesti sunt toate în stejar, ornate cu frumoase si fine sculpturi, mai cu seama tronurile. Pe pereti sunt zugraviti o serie de domni, Basarabi, Brâncoveni si Cantacuzini. Aceasta biserica a fost bogata în odoare pretioase (transportate la muzeu), lucrate sau daruite de domnitele brâncovenesti. Ni se arata înca, dintre ramasite, niste covoare grele, purtând în tesatura lor de aur si catifea vulturul domnesc. Tinda de afara a bisericii e asemenea împodobita cu doisprezece stâlpi de piatra si, detaliu particular acestei biserici, într-un colt are portretele mesterilor care au lucrat la înaltarea sfintei manastiri: mesterul Manole zidarul, Cernat lemnarul si un al treilea pietrarul, fiecare cu uneltele meseriei în mâna [numele corecte ale mesterilor sunt: Istrate lemnarul, Vucasin Caragea pietrarul, vornicul Cernica Stirbei, supraveghetorul cladirii si al cheltuielilor...

Ne departam de manastire si de frumosii munti care domina perspectivele acestui judet... Iata-ne sa Slavitesti. Ne oprim o noapte la Orbesti, mosia de zestre a unchi-meu Costica, unde de atâtea ori fusesem în copilarie. Ce om glumet era bietul raposatul unchi-meu: mic, burtos, miop, cu ochelari. Zidise o cârciuma la mosie, zicea sa-i puie numele La paruiala". Avea doi prieteni foarte originali, pe cuconul Tudorache Pencovici, camarasul de la Ocna, cu un apetit de rangul întâi. A murit de grasime. Ei spunea ca în timpul ciumei de la '28 umblau trecatorii în mantale de musama si cu ciomege în mâna, de se aparau, sa nu-i atinga nimeni. Un al doilea prieten bun era maior Podeanu, român ca de pe vremea pandurilor, deprins cu armele si îndraznet; se batuse la Braila, în rascoala [bulgarilor] din timpul lui Ghika voda si fusese ranit la cap. Avea doua lucruri remarcabile: burta si buza de jos. Purta parul adus de la spate pe deasupra urechii, cum era moda la Ghika, si mustatile jumatate rase si rasucite ca doua accente. Cânta suma de cântece (cu un glas formidabil) si stia o multime de povesti si anecdote pe care slaba mea memorie nu si leta întiparit.

Uitasem sa spui ca înainte de a parasi judetul am fost sa vedem si Ocna [Ocnele Mari]. Rar am vazut un orasel mai ticalos si un peisaj mai neplacut si fara perspectiva...

Restul verii l-am petrecut foarte bine la Sinaia...