Dr. Virgil Cioban, ale cărui memorii vieneze, parte dintr-un text mai amplu, se publică acum, a fost fratele mai vârstnic al bunicului meu. Îl chema și Haralampiu, prenume pe care nu-l accepta decât în familie, unde i se spunea uneori Lampi, pentru mine fiind întotdeauna uica Lampi, cum însuși se iscălea, cu umor, în scrisorile pe care mi le adresa ori pe cărțile dăruite mie cu dedicație. Cleric, medic, profesor, sociabil, comunicativ și mobil, cu un neobosit apetit de cunoaștere și cu un salutar simț al umorului, a fost o personalitate pregnantă și repezentativă pentru intelectualitatea central-europeană formată în ambianța acelei Epoci Belle, de maximă exultanță a Imperiului.

      S-a născut la Roșia Montană, în 1876. Bunicul său matern, George Gritta, fost tribun al lui Avram Iancu, era căsătorit cu Emilia (Mili) Piso, dintr-o familie de vază a Săcărâmbului, pe atunci orășel prosper, cu parc, ?casină?, restaurante și biserici pentru toate credințele locului. Fiica lor Iustina, căreia copiii și nepoții îi spuneau Mămuța, s-a căsătorit cu Vasile Cioban din Șiclău, școlit la Preparandia din Arad și la Piariștii din Timișoara, stabilit apoi ca învățător și notar la Roșia Montană. Primul lor copil a fost o fată, Maria, devenită Maria Botiș Ciobanu, poetă din trena ?Sămănătorului?, căsătorită cu dr. Teodor Botiș. Al doilea născut a fost Virgil-Haralampiu.

      A urmat gimnaziul la Brad, liceul la ?Andrei Șaguna? din Brașov, apoi teologia la Sibiu și Cernăuți, unde și-a luat doctoratul. Este hirotonit diacon la Sibiu, apoi, în 1905, e numit preot miliar, confesor al militarilor ortodocși și catihet al cadeților ortodocși din școlile militare ale Austriei. La Viena înființează în 1906 Capela Română, existentă și azi, inițiativă în care a fost sprijinit de primarul dr. Karl Lueger, entuziast simpatizant al românilor, ca și de o seamă de prieteni din comunitatea românească: dr. Sterie Ciurcu, dr. Aurel C. Popovici, arh. Cezar Popovici, dr. Marius Sturza, dr. Lazăr Popovici, dr. Sextil Pușcariu ș.a.

      În 1911 se înscrie la Facultatea de Medicină. Își întrerupe însă studiile în 1914, o dată cu izbucnirea războiului, când își însoțește regimentele pe frontul din Galiția. În 1917 este avansat la gradul de maior și mutat în garnizoana Praga. Aici își reia studiile medicale, specializându-se în medicina legală și luându-și doctoratul cu, celebrul în epocă medic legist, y compris prof. univ. și dr., E. Hoffmann. În 1919 s-a căsătorit cu Marioara Dima din Brașov, fiica profesorului de matematică Pantelimon Dima, frate al compozitorului Gh. Dima. În același an, o dată cu înființarea Universității din Cluj, este numit șef de lucrări al profesorului Nicolae Minovici, frate al celebrului anatomist Mina Minovici, dar, cum acesta venea destul de rar din București, el este cel care a ținut primele cursuri de medicină legală la Cluj. Este o perioadă de studii și cercetări, de-a lungul căreia publică lucrările Terminologia medico-legală și Omorul ritual, precum și o seamă de contribuții la reviste de specialitate germane. Concomitent, predă și cursul de medicină pastorală la Seminarul Teologic al Eparhiei Ortodoxe din Cluj, în editura căreia a și publicat lucrarea Preoții în medicină. În împrejurări care mi-au rămas până acum obscure, din 1938 practică medicina generală la Karlsbad, avându-și cabinetul, după cum se vede de pe parafa cu care își însoțea semnătura chiar și pe scrisorile particulare ? probabil și locuința ? în Dr. David Becher-Platz, Haus ?Continental?. Revine înainte de terminarea războiului, stabilindu-se la Timișoara (str. Pestalozzi, nr.2), apoi, după moartea soției (1952), se retrage la Mănăstirea Hodoș-Bodrog al cărei stareț devine din 1953. În 1958 e numit conferențiar de medicină pastorală la Institutul de Teologie din București și se mută la Mănăstirea Antim. Lucra pe atunci la un eseu despre erezia lui Origen, pe care n-a mai apucat să-l publice și s-a pierdut. În 1962 s-a stabilit la fiica sa Sanda (în acte, Ruxandra, 1920-2000), la Cluj, unde s-a și stins din viață în 1965. În cursul acestei ultime etape clujene, a petrecut un scurt răstimp la Mănăstirea Nicula, unde și-a redactat memoriile din care am selectat fragmentul de față.