Am fost membru activ în corul societății ?Gesellschaft der Musikfreunde? și am cântat Simfonia 9 de Beethoven sub dirigenția lui Schalk, de față cu Împăratul, când a trebuit să-mi fac rost de un frac. De pe unde am umblat, am adunat o mulțime de lucruri frumoase pe care le-am ținut de amintire. Îmi aduc aminte că la Hungerburg am cumpărat un clopot pe care stătea scris în dialect tirolez:

                   ?Hoch soll der Kaiser leben, mei Madl und I,

                    Der Kaiser für alle, mei Madl für Mi.?

      [...] Alexandru Emanoil Lahovary a ajuns ministrul României la Viena în 1906,după ce, ca ministru la Constantinopol, i-a succes a exopera la Sultanul un edict prin care se recunoștea poporul român din Turcia. Era un om mărunt de stat dar bine făcut, cu o expresie foarte inteligentă și ageră. Prin 1908 m-a chemat la el acasă și mi-a zis să-mi fac un curriculum vitae. Întrebându-l pentru ce, mi-a spus că voiește să mă propună pentru o decorație română la București. I-am mulțumit foarte frumos, dar l-am rugat să nu-mi facă acest mare rău. A rămas foarte mirat. I-am spus atunci ce articol a apărut despre mine în ?Pesti Hirlap?, unde mi se descria activitatea mea românească văzută ca dușmană statului maghiar și pretindea să fiu mutat din Viena. I-am spus că această decorație ar însemna imediata mea transferare  în Bosnia. Mi-a strâns mâna și mi-a mulțumit pentru cele spuse. Articolul din ?Pesti Hirlap? era inspirat de acela care a cerut să fiu arestat ca patriot român, nenorocitul de P.B. care a fost dus mai târziu din Viena din cauza diferitelor lui afaceri murdare. Aici sunt multe de spus dar nu am alt interes decât să se arate murdăria ce se ascunde câteodată sub reverenzi.

      O anchetă am s-o amintesc. Am fost chemat oficios la șeful secției IX din Ministerul de Război, Feldmarschalleutnant (deci Excelență!) Franz Rieger, sas din Ardeal. Un om mic, dar iute și isteț. M-a întrebat dacă e adevărat că la serviciile din Capela Română din Löwelstrasse 8 pomenesc, pe lângă M-Sa Împăratul și Regele Francisc Iosif I, și pe Regele României, Carol I. I-am spus că e adevărat. Deoarece ministrul României vine la Capela noastră, m-am gândit că nu fac nici un rău dacă-l pomenesc și pe Carol, prietenul Împăratului nostru. A râs. Totuși a luat proces-verbal, dar nici nu mi-a interzis să-l pomenesc. Altădată, tot de pe urma unui denunț al lui P.B., am fost acuzat mai grav, că aș fi tradus un regulament secret al armatei austro-ungare. Ministrul de culte, Spiru Haret, m-a rugat să caut un loc pentru un nepot de al lui care vrea să învețe tratarea vinurilor. I-am găsit loc la Rathauskeller, la Dombacher, așa-l chema pe arendașul pivniței. Pe urmă, când a trecut odată Haret spre Paris, mi-a telegrafiat să-l aștept la Westbahnhof, unde va sta un ceas, să cinăm împreună. În timpul mesei m-a întrebat cum e organizată preoția pentru soldați. I-am explicat, iar el s-a interesat dacă-i pot procura regulamentul de organizare. Am cumpărat de la o librărie de pe Graben regulamentul nostru A-16 C, l-am tradus și i l-am expediat. Din București, un prieten al lui P.B. l-a avizat pe acesta, poate nu cu gândul de a-mi face mie rău, dar de aici acuza. S-a nimicit însă și aceasta, pentru că regulamentul era expus în vitrina unei librării, de unde îl putea procura oricine.