Pictorul avea o prietenă, Angela, cu un nas bohemesc, îi ploua în nas, tot italiancă. A văzut cămășile mele de noapte cu cusături românești și mi-a cerut una pe care o purta foarte mândră când ieșea la plimbare prin parc. Contele-pictor stătea în Josefstadterstrasse 60, la mansardă. Lângă atelier avea o odăiță în care locuia. Dimineața, când se scula, striga ?Jean (lacheul închipuit al d-lui conte), adă-mi cafeaua.? Imediat apoi sărea din pat și își răspundea: ?Jawohl, Herr Graf, sofort!? Alerga, își făcea cafeaua și o aducea la pat: ?Bitte, Herr Graf, der Kaffee ist serviert?, se culca la loc și își bea cafeaua. Angela lucra într-o prăvălie. Când o găseam acolo dimineața, n-o jena deloc prezența mea ca să-și dea hainele peste cap pentru a-și aranja cele inexprimabile, apoi pleca râzând: ?Buon giorno, signor dottore, a rivederci!?

      Guiscardo mi-a spus cum au ajuns ei la titlul de conte. Într-un război oarecare din vremea Evului Mediu, erau asediați. Și când asediatorii credeau că i-au supus cu foamea pe cei din cetate, un moș de-al lui a avut o idee: a luat o ciosvârtă de vacă și le-a arătat-o de pe zid. Aceia, văzând că nu-i pot omorî cu foamea, au plecat ridicând asediul, iar moșul său, și , prin el, toți urmașii, au primit titlul nobiliar de ?conte de Sbrojavacca? ? conte de ciosvârtă de vacă!

     Acum ghiveciul meu nu mai e călugăresc, dacă am vârât în el și o ciosvârtă de vacă...   

      Blagosloviți și iertați!

      Bine am lucrat aici! De-aș avea putere și liniște să mai pot spune câte ceva. [...]