Cluj, 23 XI 1946

Dragul meu,

Astazi seara plec pentru 12 zile la Petrila. Mi-am consumat

bugetul pe luna in curs si sunt nevoit sa recurg la bucataria mamei in

restul zilelor care ma mai despart de data primirii salariilor.  Imi iau si

cateva carti si sper sa continui fertilul ritm in care am muncit la Cluj in

ultima vreme.

Orasul este umed, rece si mizer. Generala deprimare morala. Un

anume indiferentism politic, coloreaza in absurd toate sperantele in

bine. Nu mai e nimic de facut. Zarurile rosii s-au aruncat. Sa asteptam.

Baietii s-au inscris la comunisti. Nego adica, Regman si Doinas.

Li s-a promis o revista saptamanala, fonduri etc. Nego spera si o viza la

un pasaport pentru Franta.

Azi am vorbit cu Regman despre tine si am fost ferm hotarati sa

facem totul ca sa te aducem cat mai devreme la Cluj. Daca

saptamanalul se pune pe roate, tu vei fi primul care va fi chemat. Eu,

din motive de scrupul personal, am refuzat o colaborare. Nu din exces

de constiinciozitate: azi e ridicol sa mai vorbesti de asa ceva. Din

comoditate insa. Politica, o stim, nu e deloc potrivita pentru un om

alintat oarecum de propriul sau spirit critic. Deoarece material nu sunt

obligat sa fac vreo concesiune, tin sa fiu inca pe linia indiferentei mele

politice. Desigur, asta nu ma impiedeca sa consider gestul baietilor

putin riscat. Riscat, nu pentru consecintele politice. Riscat pentru ca in

spiritul dogmatic, tendentios, riguros programat al partidului comunist,

nu vad cum se vor desfasura talentele lor libere, subtile si estetizante.

Dar asta-i o chestiune care nu ma mai priveste. Imi aduc aminte de o

discutie a noastra din trecut. Vorbeam atunci daca exista intr-adevar o

justificare a pasivitatii. Gaseai, tu cel putin, ca totul e actul facut,

munca efectiv realizata, lupta data nu gandita numai. Cred ca aceleasi

argumente au dus si pasii prietenilor nostri spre P.C. Sunt sigur ca vor

fi schimbati: comunismul e foarte captivant mai ales cand tratezi cu el

din periferiile sale. (arte, de ex.)

Cat te priveste insa cred, eu, ar fi bine sa vii si sa te inscrii si tu.

Mai ales ca nu te vad in alt partid politic. Crede-ma, nici eu nu ma vad

aiurea. Ceea ce ma impiedeca este deocamdata o rezerva formala

(reneg anumite metode) si una psihologica (detest anumiti oameni), nu

insa vreo rezerva filosofica ultima. Tu insa, odata ce Nego a facut

pasul, poti foarte linistit sa faci la fel. Sunt ferm convins ca daca veti fi

un manunchi solidar, veti reusi sa faceti o insula onesta in haosul acela

de ignorantism marturisit si legalizat.

Cat ma priveste, pana la o aranjare a ta mai buna, sper sa reusesc

sa te adapostesc la mine. As tine foarte mult sa te ajut si altfel, dar

deocamdata nu vad nici o iesire: totul e sa castigi timp. Cauta si invata

nemteste. Ar fi foarte bine. Cu Rusu am hotarat oarecum (hotararile

acestea sunt totdeauna "oarecum") ca in cazul unei destinderi politice,

vom infiinta imediat si al doilea post de asistent la Estetica (sectia

literara). Tu ai fi cel indicat. De aceea, desi aceasta perspectiva e foarte

vaga, cred ca e totusi bine sa faci oarecari sacrificii si sa vii la Cluj,

indata ce ti se va oferi ceva, indiferent de eventualele sacrificii morale.

Eu insumi, a trebuit sa ma inscriu la social-democrati si sa iscalesc niste

manifeste insorite. Am facut-o scarbit, revoltat, dar am facut-o. Nu

trebuie sa uitam ca "libertatea, pentru unii, este necesitatea ajunsa la

gradul de constiinta".

Repet ca nu am putut trece pe la tine. Uneori mi-a fost sincer si

foarte dor de tine. Frecventez, din cand in cand, comemorativ, mici

carciumi. La Rudi mai ales. Un pahar de tuica sau de vin (clasic),

intotdeauna ma induioseaza destul pentru linistile mele de inrait burlac,

solitar si decrepit, sa le traiesc sub forma celui mai autentic regret

pentru prezenta ta, mucalita si onesta. Din cand in cand, Pintilie ma

taraste in spelunci unde imi face confidente infinite despre nerealizare,

despre lipsa de stimulenti existentiali, despre aventurile sale ratate etc.

Stau si-l ascult si nu reusesc niciodata sa dizolv acea distanta rece care

ma separa de cazurile pe care le cuprind si le inteleg. Alteori, marunta

perfidie feminina a lui Gigi o iau drept pretext pentru perverse efuziuni

boeme si alcoolice. Gigi are o perfecta receptivitate indiferenta: sub

forma de uvertura la acuplare e in stare sa ma asculte cu cel mai duios

aer din lume.

Astea insa foarte rar. Incolo viata monotona. Pensiuni proaste,

seara eternii cartofi prajiti in ulei pe resou. Filme imposibile, un teatru

decazut si nerusinat si o Universitate murdara si falsa.

Plec pentru cateva zile. Mi-e dor de Dorel si de mama.

In vacanta Craciunului trec pe la Doinas dupa niste faina. Cu

ocazia aceasta te voi revedea, daca nu cumva vom face un program

impreuna. (Poate vii tu la Petrila)

Cu tot binele, al tau

Gari

P.S. Cum stai cu armata? In 5 Dec sunt la Cluj.



5 III 1947 - Cluj

Draga Deliule,

Imi pare ca am in sfarsit ocazia de a-ti scrie - fara sa trebuiasca sa

ma tem de eventuala suspiciune pe care randurile mele le-ar putea trezi

in constiinta politieneasca a vreunui cenzor hiperzelos.

De cateva luni de zile - aproape imediat de dupa Craciun - in

discutiile noastre (aproape zilnice) numele tau intra regulat. Nu ti-am

comunicat pana acum nimic pentru ca mi-a fost teama. Chestiune in

care dornic sa te stiu al nostru - e mult prea grava sa fie posibila orice

risc, oricat de insignifiant, din partea noastra.

Asculta-ma deci: Cauta o data pentru totdeauna sa intelegi ca in

momentul in care iti scriu aceste randuri am incetat sa fiu neseriosul,

absurdul, mincinosul tau prieten. Tot creditul pe care il am inca la tine

ti-l cer: de aceea nu-ti dau voie sa te indoiesti de nici o litera din cele ce

ti le spun. Sunt constient de actul si de consecintele lui in asa masura ca

nu arunc nici un cuvant in vant - cuvant care sa nu aiba o reala si

serioasa acoperire in realitatea simtirii si a cinstei noastre.

Fara sa stiu, in tot timpul tratativelor pe care le-am dus, ai fost

prezent. Recunosc ca sunt ingrat, ca nu-ti scriu, ci te neglijez. Un lucru

nu ai dreptul sa contesti. Ca tin foarte serios si mult la prietenia ta si ca

nici o hotarare mare din viata mea nu as putea sa iau fara tine. Vorbesc

despre tine de cate ori ma imbat si-ti acord, tie si faptelor tale, o aureola

romantica si duioasa. Si regret enorm, uneori aproape tragic, ca nu esti

aproape, sa poti fi martorul acestei stupide insingurari si inutile

existente pe care o duc in Clujul acesta ridicol si murdar.

Oarecum am hotarat si pentru tine. Pentru ca nu m-am inselat,

sunt sigur, atunci cand am presupus ca tu, ca si mine - sunt in

momentele tale de luciditate si onestitate intelectuala - ca viata pe care

o ducem e o viata de condamnat la moarte si ca felul in care se

circumscriu in jur sansele noastre, de viitor, noi nu avem nici o farama

de speranta in ceea ce priveste garantarea cerului de care avem nevoie

pentru a respira, a simti si a gandi. Numai o meschina lasitate, o abulie

de sclavi ne impiedeca sa ne dam seama ca betia, existentialismul,

umilinta nu rezolva nimic. Ca in fond noi ori am gresit nascandu-ne, ori

societatea din jur e gresita si contraindicata pentru esenta si sensul

nostru. Nu vorbeste aici un ambitios refulat si nici un reactionar redus

la impotenta. Sunt suficient de matur pentru ca, uneori, sa pot judeca si

ca simplu om in genere. Dragul meu, sunt membru de celula de 4

saptamani. Ieri am defilat intre Blaga si D.D. Rosca in fata lui Vasile

Luca si P. Groza: cu pumnul ridicat in ritm de lozinci. Am convingerea

ultima si definitiva - si-mi vine sa tip tuturor la ureche: nu exista nici o

posibilitate de compromis: orice idee de reconciliere a noastra cu viata

e apriori absurda. Se pune alternativa: capitulare totala a spiritului din

noi, a singurei diferente specifice ce ne defineste ca oameni, in fata

fortei - sau acceptarea jertfei care sa ne absolve de viitoare umilinte.

Am fugit, ca un las, indelung timp din fata acestei alternante. Tu

stii: obsesia mea de mariaje, marasmul alcoolic, toata flora de

pseudojustificari morale de care m-am inconjurat - nu au fost altceva

decat vanul efort de a gasi o justificare pentru o viata vegetativa si

comoda in exterioare si aparenta. Nu am putut amana sorocul actului de

confruntare cu mine insumi, a nudei realitati. Cu incetul, printr-o foarte

lunga si chinuitoare evolutie, am reusit sa dau la o parte din fata

constiintei mele toate paravanele falselor mele pozitii. Am suferit ca

om, ca animal, ca spirit. Nu vreau aici cuvinte mari, dar umilintele mele

din ultima vreme

le-ai trait si tu intr-un anume fel. Citeste articolele lui Jdanov despre

literatura, urmareste soarta lui Procofiev si a lui Sostakovici, gandeste-

te la Patrascanu - inscrie-te in celula si adu-ti in fiecare zi aminte ca

dincolo de ce traiesti, deasupra e un cer instelat si in tine e o lege

morala pe cale de alterare. Traieste ca mine, toata complicatia dialectica

a lasitatii care se justifica, gandeste-te la destinul ce-ti este rezervat: sa

iti prostituezi idealurile pentru ca sa servesti incarnarea raului si a

minciunei. Sa asisti din viata la inmormantarea propriei tale inteligente:

sa fii destinat sa inveti oamenii nu sa cunoasca si sa ocoleasca raul, ci

sa-l accepte si sa-l justifice.

Am dus-o foarte greu si lunile acestea m-au costat enorm. Am

cunoscut prieteni care m-au tradat, am cunoscut idoli pe care i-am

vazut tremurand de frica si cedand - am asistat la toata abjecta

decadenta a asazisei noastre rezistente.

S-au adaugat la acest plan al existentei mele (tu stii cat de

important) - o alta realitate: nu mai am putere sa caut. Tu stii cat de

mult am visat eu absolvirea prin dragoste, prin femeie. Pe Gigi am

parasit-o imediat dupa Craciun. Cred ca in mare parte pentru

inconstienta mea e raspunzatoare. A fost pentru mine o infinita mlastina

morala prin care mi-am astupat si inima si ochii si simturile. Am cautat

pe urma sa iubesc. As putea spune ca alergam pe strazi, oferindu-mi

viata si fericirea.

Totul fara rost. Nu-mi este data linistea. Nu pot rezolva nimic

prin asta.

M-am oprit catva timp asupra Sandei Decusoni. Poate ca ea ar fi

putut sa faca ceva pentru mine: a simtit insa ca "ceva din mine e absent

pentru totdeauna" ca oarecum sunt "vesnic plecat in alta parte"

(cuvintele ei) si mi-a spus: "nu". Am ratacit cateva zile calm si limpede

ca gheata. Pe urma mi-am dat seama ca deja de mult sunt oarecum mort

si ca mantuirea (cuvantul acesta e cel mai frecvent in viata mea acum) e

absolut necesara.

Nu sunt adolescent si nici absurd exaltat. Eu iti rezum aici, poate

putin febril, un proces indelung: un proces rational si adanc cantarit.

Am intalnit, spre norocul meu, inca doi oameni, care, mutatis

mutandis, traisera o criza asemanatoare celei traite de mine. Ne-am

intalnit la sfarsitul crizei, cand fiecare avea hotararea definitiv si

irevocabil luata. Unul din ei e Nego Ramon, iar celalalt Nic. Balota.

Las imaginatiei tale sa reconstituie intalnirile si discutiile noastre. Iti

comunic doar hotararile noastre definitive. Aceste hotarari au fost luate

de toti trei, sub juramant moral de a le pastra secret si de a le duce la

indeplinire. Tot planul a fost in amanunte discutat: eu am gandit si

pentru mine si pentru tine. Caci de la inceput am pus ca o conditie a

participarii mele faptul de a fi adus si tu in aceasta combinatie.

Asculta-ma deci:

1) Daca pana la data cand se da vacanta de Pasti nu se intampla in

politica internationala nici un act, care prin necontestabila sa gravitate

sa poata determina radicale schimbari in tara la noi (clauza aceasta

personal imi pare exclusa) - atunci noi patru, eu, tu, Nego si Balota

vom incerca o evadare spre Apus.

2) Vrem sa ajungem in Italia unde avem toate sansele sa ne

aranjam. Punctul greu si critic al acestei excursii e granita romana-

maghiara. Riscul e foarte mare, totusi sunt zilnic oameni care reusesc sa

o faca.

Mizam pe:

1) inteligenta si spiritul nostru de adaptare

2) pe noroc

3) pe bani: Nego si Balota (si eu insumi) riscam cate o suma

destul de mare pentru a putea deruta constiinta unui granicer;

4) eventual pe relatiile tale din Nadlac-Cenad sau aiurea.

Misiunea ta ar fi sa incerci sa obtii informatii si (sa) studiezi conditiile,

sansele etc., pe care le-am putea avea la aceasta prima etapa.

5) Plecarea, irevocabil fixata pentru vacanta de Pasti. Eu si cu

Bal. putem absenta sub pretextul vacantei, din Cluj fara sa cream

suspiciuni.

Pentru a calatori prin Ungaria si Austria avem

1. Valuta forte si aur, suficient ca sa ajungem fara grija pana in

Italia (Nego si Balota dispun de aceste stocuri). Eu pun la contributie

forta, vointa si experienta mea militara - precum si poliglotia mea. Tu,

ceea ce ai.

5) (sic!) Riscurile suntem dispusi a le accepta. Vom face tot

posibilul sa evitam orice sacrificiu inutil. Daca plecam, cu orice pret,

noi  trebuie sa ajungem. Avem destule informatii si relatii si putem

spera ca, desi la granita masurile sunt severe, o tentativa inteligenta si

curajoasa are oricand sanse de reusita.

6) Consemn: discretie si curaj. Iti vom comunica dispozitiunile

noastre in privinta eventualelor informatii pe care ar trebui sa le

procuri. Noi avem aici cateva scrisori de recomandatie foarte eficace.

7) Ceea ce iti scriu e fapt: nu e fantasmagorie de-a mea. Voi pune

pe Nego

sa-ti scrie o c.p. prin care sa ateste cele din scrisoarea aceasta.

Eu am contat pe tine. Asta nu inseamna ca tu nu ai libertatea de a

delibera. Pentru noi insa, cred eu, e singura sansa pe care o mai avem

de a ne salva viata si sensul. Daca, din anumite motive, vom rata acest

plan, ultima sansa de a parveni la libertate va fi exclusa si nimicita

pentru totdeauna. Gandeste-te bine si scrie-mi (cu toata prudenta).

Raman oricum bunul si fidelul tau prieten,

Gari.

P.S. Indexul ti-l voi inmana in Arad, eu. Complectat in ordine. Sa-l pui

in rama.



1954

Iubitule, neuitatule,

Cenzura mea imanenta (Gigi) iti va transmite verbal, nostalgiile

mele - si-ti va dovedi prin fapte si demonstratii ca desi nu ti-am scris, ai

fost prezent in viata si camera mea, ca un steag de productie. (La unul

din celebrele mele chiolhanuri am pus sa se scrie deasupra mesei unde

beau: "- Nu ma deranjati. Sunt in intrecere cu Deliu Petroiu").

- Gigi iti va relata, realist socialist faza in care se gaseste asistenta

ta. Tot ce mi-a fost tovaraseste (nu, uman) posibil, am facut. Acum

astept rezolutia Bucurestiului. (De altfel, si numirea mea spanzura de

ata subtire a unei asa zise verificari).

- Prietenii vechi, despartiti, au aere de stafii. Enescu e internat la

nebuni, Iencica se piaptana cu carare la mijloc si poarta papillon. Nego

- scrie articole la un jurnal viitor (care nu va apare niciodata), eu

studiez posibilitatea fizica (citind tratate de fizica nucleara) cautand

modalitatea prin care, in cazul unei mondiale explozii atomice, o celula

din mine sa se poata intalni cu o celula a ta, spre a se imbata impreuna

de perspectiva infinitului albastru.

- Seara, nu mai ascult Radio. Nu are rost. Ma cert cu Gigi si sunt

fericit ca combativitatea mea, odinioara legendara, a ajuns azi sa fie

redusa la dimensiunile unui conflict de basse-cour.

- Seara intorc privirile dupa femei bine si refulez ca un las in

mine porniri huliganice. Vai mie, batranetea, iremediabila batranete imi

da tarcoale psihologice (deocamdata).

- Cu Blaga vorbim de Rinascimento-ul ce va sa vina. (Nimeni nu

mai crede in el, dar subiectul e la moda si e placut).

- Lucrez la un Dictionar al literaturii (Litteratur Lexikon) si mi s-

a repartizat spre definitie cuvantul "artist", "beatitudine" si "cinism" (in

literatura, bineinteles).

Daca nimic nu va ramane dupa mine, sper totusi sa dau o

frumoasa definitie cinismului.

- Neuitatule, iubitule, uneori in revelatiile mele conjugale (care se

succed ritmic, ca evolutiile planetare) - o viitoare, la batranete

convietuire, alaturi de intelepciunea ta, mi se pare tot ce poate fi mai

sublim. Noi doi, pensionari, calmi si tacuti. Langa o veche licoare

bahica. Vorbind de trecut, de ce ar fi putut sa fie, de timpul care a trecut

ca o febra, ca un cosmar peste capetele noastre albite... Tu si eu, undeva

intr-o podgorie, sub un prun optimist inflorit.

Salve, iubitule,

Gary



1955

Stimate Domnule Deliu Petroiu

Intregul "cerc literar" s-a regrupat in jurul revistei "Teatru". Eu

voi fi numit de astazi redactor la "studii". Deci postul de la Revista de

Pedagogie e liber. Eu, te propun. Ca trambulina bucuresteana. Nego,

Stanca, Doinas, Eu, Regman, Todoran etc. toti suntem aici. Si toti

scriem. Bine, rau, - asta vom vedea. Lui Cotrus

i-au facut post (numai sa se vindece). Oficial, doi dintre noi sunt

aranjati: eu si Doinas. Dar toti ceilalti publica si vor publica la rev.

Teatru. Eu am mai incercat sa te smulg. Dar tu confunzi incapatanarea 

in viciu, cu incapatanarea in principiul de morala. Fals. Noi - eu, Nego,

Doinas, Regman, Stanca, - iti zicem - opreste-te. Esti la o rascruce.

Alege: ratarea splendida in Arad - sau minora, meschina si totusi

romaneasca lupta in Buc.

Eu sunt cel care - betiv fiind - te simt cel mai aproape. Fara sa

intreb eu, maine depun o cerere pe numele meu. Vei lua locul meu la

Rev. de Pedagogie (nu este chiar asa de rau: 1500 lei lunar, plus

redevente). Insa deocamdata 8 ore de munca! (Am certitudinea ca in 15

zile se vor reduce la 5).

Magarule, cretinule, iubitule, eu fac totul. Lipsesti din colectiv.

Aici se bea, dar se si munceste. Ca sa te usurez, fac maximumul de

sacrificiu: te accept colocatar in camera mea pentru trei luni de zile. In

aceste luni te vei aranja.

Boule, Magarule, Betivule, te iubesc totusi cel mai mult dintre

toti!

Gary

P.S. Doua adrese: 1) Revista "Teatru". 2) Acasa: Bucuresti, Locot.

Victor M. 42, Bloc G 1 Ap.) Raion 23 Aug.

Nota ed. Te propun, lipsesti din colectiv, se bea sunt subliniate cu trei

linii.



Petrosani, 23 V 1963

Dragul meu Deliu,

Ma pregatesc de o luna de zile in fiecare zi sa-ti scriu. De ce am

amanat? Nu stiu. Nu am de fapt nimic sa-ti spun - mai bine zis ceea ce

as vrea sa-ti spun nu se poate spune in limitele meschine ale unei

epistole. Ca sunt sanatos, ca sunt "liber": ce importanta au aceste

formule fata de ceea ce traiesc si simt eu in fond...

Am fost sigur - de acolo chiar - ca unicul meu "prieten" care nu

ma va uita vei fi tu. Si nu m-am inselat. Ai fost singurul care ai gasit o

ocazie sa treci pe la nenorocita mea mama sa-i spui doua cuvinte bune.

Eu iti raman recunoscator si sper sa am ocazia in viata aceasta sa-ti

dovedesc acest lucru. - (mai ales ca cele mai cumplite lovituri ce le

poate primi un om eu le-am primit din partea unor asa zisi prieteni)

Nu am post, nu am locuinta. Absolut tot am pierdut: biblioteca in

intregime, toate fisele, toate manuscrisele. Chiar si volumele mele

depuse la Edituri (erau pe cale de aparitie in ^57) au fost "topite".

Haine, albituri, tot. A trebuit sa incep de la zero absolut.

Am primit din partea C.C.-ului si a U.S. tacita sarcina de a scrie

"ceva" pana in toamna. Adevarata mea reabilitare depinde de aceste

scrieri. Ce era sa fac?

Stau inchis in casa, absolut singur (sora mea are un splendid

apartament in Petrosani) timp de saptamani de zile nu ies nici pana la

poarta. Lucrez. Cu ce folos inca nu stiu - dar eu sunt multumit

observand ca munca imi face sa uit anii trecuti, ma reconditioneaza

moral si desi - deocamdata muncesc fara sa castig ceva - consider

aceasta lupta cu meseria mea veche salutara si cinstita. Si apoi nici nu

as avea altceva mai  bun de facut. Sunt singur in lume, fara dragoste,

fara prieteni apropiati (aici), ca dupa un cumplit incendiu. Sunt un pic

"cauterizat" pe linie afectiva, ma feresc de oameni, de piete, de zgomot,

incerc in singuratate si liniste sa-mi refac conditia umana. (Psihologic

am definit complexul meu prin termenul paradoxal de "claustrofobie".)

La toamna va trebui probabil sa intru undeva intr-un serviciu.

Unde, nu stiu. Sora mea insista sa mai stau un an si sa scriu. De fapt,

acesta e cel mai cuminte lucru - si cred ca, pana la urma, asa voi face.

Sunt ca un violonist care n-a mai cantat de mult si acum se ascunde in

pivnita sa exerseze.

Iubitule, te-am pomenit mult si mereu. Am povestit atata despre

tine (exagerand, bineinteles) ca pana la urma a iesit un volum de mare

circulatie si popularitate: "les aventures drolatiques du malhereux Deli

Petroiu".

Sunt batran si trist: mi s-a cuibarit moartea in inima si fiecare

cuvant ma doare. Dar muncesc. Uit. Incerc sa privesc cerul, copiii - si

ma gandesc ca poate, cine stie, va mai veni o zi in care numele meu sa

te bucure si sa-ti faca cinste.

Scrie-mi.

Te saruta

Gari.