EXMATRICULAREA

Tocmai când îmi făceam planuri de vacanţă, care se apropia, am primit „un cadou neaşteptat“, „o mare surpriză“. Aveam ora de matematică şi ne pregăteam să arătăm tema profesoarei, când uşa s-a deschis şi a intrat directorul şcolii. Ne întrebam ce s-a întâmplat că a intrat în clasă, pentru că el nu prea ne vizita decât la careu sau la şedinţele cu părinţii.
Cu un aer solemn, el s-a îndreptat spre catedră, a vorbit puţin cu profesoara şi apoi, venind spre clasă, a întrebat cine este Stoenescu Lăcrămioara. Eu m-am ridi­cat în picioare, tremurând, deşi nu mă ştiam vino­vată cu nimic.

Vocea lui gravă a căzut ca un trăznet asupra capului meu. Directorul a rostit o frază din care am reţinut numai „duşman al poporului“. Celelalte cuvinte parcă nu le înţelegeam sau nu voiam să le înţeleg. Ele îmi pecetluiau soarta, îmi opreau zborul meu de copil iubi­tor de carte şi-mi tăiau aripile. Eu eram „duşman al poporului“. Auzisem această expresie de multe ori, dar pentru oameni mari, nu pentru copii. Cum era să fie un copil duşman al unor oameni mari? Ce rău ar fi putut face el celor mari? Eu, un copil eram „duşman“ al unui popor de oameni mari. Era incredibil. Incredibil dar adevărat. M-am abţinut să nu plâng, să nu mă fac de râs.

Directorul cred că s-a mirat de aceasta şi apoi a plecat. În pauză, mi s-a spus să părăsesc clasa. A fost cea mai cumplită zi din viaţa mea. Umilinţa aceasta m-a marcat întreaga viaţă. Eu, un copil bun, premiant în toţi anii să fiu obligată să părăsesc clasa în faţa copi­ilor şi a profesoarei? Oare ce au crezut acei copii? Au crezut ce li s-a spus. Că sunt „duşman al poporului“. Pentru ei aşa eram. O fetiţă deportată care avea un tată deţinut, pentru că făcuse politică împotriva statului. Eram nişte reacţionari care voiau să împiedice „înflo­ri­rea scumpei noastre patrii, Republica Populară Română“. Asta eram.

Întâmplarea nefastă mi se părea o catastrofă şi chiar aşa era pentru mine. Atunci, în preajma vacanţei, îna­inte de Crăciun, îmi părea un dar oribil făcut de Moş Gerilă, pe care nu puteam să-l sufăr din cauza numelui său de îngheţ. Mai târziu, când ne-am întors acasă şi am discutat cu o altă fetiţă deportată, am aflat că pe ea au dat-o afară din şcoală doar provizoriu şi apoi, după ce a trecut „valul“, au reprimit-o. Nu ştiu dacă şi-au asu­mat această responsabilitate sau a fost ceva pe plan local.




O emisiune radiofonică bazată pe această carte poate fi ascultată la Fonoteca Pontes, http://www.pontes.ro/teatru/index.php (Secțiunea Biografii, Memorii).