VII.         ANII DE DUPĂ DEPORTARE

23 august 1944 a fost un punct de cotitură în istoria și dezvoltarea viitoare a României. Eu, și nu doar eu, ci mulți din cei care au suferit din cauza fascismului, au privit această zi ca ziua eliberării. Ne stăteau în față mari sarcini. Totul trebuia reconstruit pe o temelie inexistentă. Uniunea Sovietică trebuia să slujească drept exemplu. Însă deosebirile dintre poporul român și poporul rus, ale căror tradiții și istorii, poziție teritorială și suprafață, precum și numeroși alți factori ce cu greu se pot compara, au împiedicat o acțiune plină de succes, mai ales dacă ne gândim cât de puțin demn de urmat a fost exemplul citat.

Astfel că, de la început, dar și mai târziu, s-au comis greșeli în toate domeniile. Noii deținători ai puterii nu au făcut față sarcinilor, iar problemele ivite și cum s-a încercat rezolvarea lor a dus la o răsturnare de la putere în 1989.

Reflectând la toate  aș  avea multe de spus despre perioada 1945-1989, dar m-aș îndepărta prea mult de subiectul inițial.  Totuși aș vrea să arăt modul în care diferiți oameni au pornit la rezolvarea sarcinilor încredințate.  Rezumându-mă doar la mine, la prietenii mei și la unii foști  tovarășii de suferință, pot să afirm categoric că ei și-au îndeplinit cu mult elan și voință sarcinile încredințate. Ei și eu am sperat că vom construi prin acțiunile noastre o nouă orânduire socială, așa cum ne-o închipuiam. Însă nu există doar forțe cinstite și bine intenționate. Înflorea carierismul și tendința de a folosi noua situație în avantajul propriu. Astfel moralitatea a decăzut.

Exemplele nu ar lipsi, dar voi arăta un singur caz, care m-a afectat profund, iar precum se va vedea în continuare, m-a privit și personal.

Unul dintre supraviețuitori și din cei întorși acasă era Eugen Friedländer. Acest fost ?prieten? a reprezentat cea mai mare dezamăgire a mea. Cu toate acestea imortalizez pe hârtie rușinoasa sa faptă.  E cunoscut că în lagărele de internare, dar și în alte situații critice, în care viața proprie pare a fi în pericol, oamenii sunt capabili de orice, fără a ține seama de viața tovarășilor de suferință. În această categorie intră și spionii a căror activitate e cunoscută și nu mai are nevoie de explicații. Îl consider pe Eugen Friedländer (numit ?Fritzi?) ca fost prieten.

 Într-adevăr, eram buni prieteni și ne vizitam des la Timișoara și apoi la București. Pentru fiul său Erwin eram persoana cea mai de încredere și venea la mine pentru discutarea problemelor sale. L-am stimat foarte mult. Rozi, soția lui, a fost o femeie cinstită, foarte capabilă, pe care o apreciam și care mă stima și ea pe mine. Când ea și-a simțit sfârșitul a vrut ca eu să fiu cel care să țină cuvântul de adio la sicriul ei. Atât de apropiată, pot spune frățească, a fost relația cu Friedländerii. Cu atât mai de condamnat a fost atitudinea lui față de mine, lucru pe care îl voi arăta în continuare.

Rivalitatea dintre deținuți a provocat mii de victime în deportare. Aici descriu comportarea unui fost coleg de suferință care s-a comportat bine în Vapniarca, iar în ghetoul din Olgopol a avut chiar un rol în conducere. Îmi era prieten, un prieten cu care am împărțit la Vapniarca spațiul de dormit. E vorba de mai sus amintitul Eugen Friedländer, zis și ?Fritzi?, care, întors în România, s-a alăturat Securității, a ajuns la gradul de maior și s-a numărat  printre personajele pline de cruzime ale acestei organizații rău famate.

Alexandru Rado și Adalbert Rosinger, ambii foști deținuți ai lagărelor Vapniarca, Olgopol și Grasulovo au fost condamnați într-un proces înscenat și au ajuns pe mâna lui Friedländer. Acesta i-a bătut și torturat cu mult mai rău decât ?securiștii? români (oamenii Securității) pentru a-i constrânge să dea mărturii false. Aceasta a făcut-o pentru a crește în ochii superiorilor săi și pentru a obține avantaje personale. Câțiva dintre foștii directori de întreprindere, de asemenea condamnați în procese înscenate, au murit în închisoare, alții în libertate, însă ca urmare a torturilor  îndurate și doar câțiva au murit de moarte naturală.

Pentru a avea succes era gata să-mi facă rău chiar și mie, fostul său prieten, poate chiar să mă ucidă.