Viena mi-a lărgit experiența în comerțul exterior pentru că aici am intrat pentru întâia oară în contact mai strâns cu economia capitalistă. Dacă aș vorbi despre aceasta aș depăși marginile lucrării mele, de aceea mă voi limita să amintesc unele lucruri deosebite din Austria. Este cunoscut peste tot că în Austria se dădea mare importanță titlurilor. Dacă trebuia să negociez cu un potențial client, acela mi se adresa cu ?domnule consilier comercial? ori ?domnule director? sau cu un alt titlu. La început mă opuneam, îi spuneam că nu sunt nici consilier comercial, nici director, dar atunci partenerul de discuție găsea alte titluri pentru a mi se adresa, pe care din nou eram nevoit să le refuz. Până la urmă accepam orice titlu cu care mi se adresau clienții.  Unui oarecare Mavrodan un partener de discuție i-a spus foarte mirat, după ce acesta a negat toate titlurile :?doar Mavrodan??

Pe atunci aveam un ambasador foarte simpatic, al cărui nume nu mi-l mai amintesc, și care odată m-a rugat să redactez un text în germană. Textul i-a plăcut, totuși un cuvânt nu reușea să redea sensul pe care îl voia. Și avea dreptate. Deși român, putea aprecia foarte bine textul  pentru că în diplomație cuvintele au o importanță deosebită. De atunci pun vorbele în talgerul balanței.

De sărbătorile românești se făceau primiri. În invitații se indica întotdeauna ora începerii și a încheierii primirii. Musafirii trebuiau să se conformeze. După primire rămâneau doar musafirii politici din Partidul Comunist. La o primire de Anul Nou a fost oaspete Ilja Ehrenburg. Cei de față doreau să discute cu el diverse teme. El era gata să poarte discuții în rusă ori franceză. Dar a respins discuțiile cu translatori  pentru că nu dorea ca vorbele sale să fie greșit traduse. Iarăși un exemplu despre importanța și valoarea cuvântului.

Voi mai aminti încă un eveniment, un revelion la care au fost prezenți cântărețul Ștefănescu Goangă și alte personalități din România. Astfel de reuniuni erau sărbătorite la ambasadă împreună cu delegații Reprezentanței comerciale. Multe personalități din România au fost oaspeți ai ambasadei din Viena ori ai Reprezentanței comerciale : așa au fost acolo Mihail Sadoveanu, graficianul Jules Perahim și alții.

Delegațiile în străinătate m-au dus în Elveția, Finlanda, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria și Israel. Demn de remarcat este faptul că la o discuție cu un străin întotdeauna trebuiau să ia parte două persoane pentru a exista un control reciproc. În străinătate însă am fost singur de cele mai multe ori și tot singur am negociat. O inconsecvență a regimului, ca atâtea altele.

În cei 25 de ani de activitate în comerțul exterior, cu precădere în cadrul centralei Fructexport din București, mi-au fost date sarcini foarte diferite, despre câteva am scris deja. Firma centrală nu mai putea cuprinde volumul tot mai mare de sarcini și problemele ce decurgeau din dezvoltarea relațiilor externe, astfel încât trebuiau înființate noi sucursale regionale Fructexport, mai ales pentru executarea contractelor de export încheiate în Centrală.

Derularea exportului necesita o activitate vastă, de specialitate și organizare. Din fiecare regiune trebuiau exportate produsele specifice ținutului și poziției geografice. Din câmpiile de la granița de vest, ca de exemplu din Arad și Oradea, se exportau roșii, din Transilvania fructe de pădure : zmeură conservată în butoaie. Nici o firmă nu semăna cu cealaltă în ceea ce privește articolele exportate. Directorii noilor întreprinderi erau recomandați de către regionala de partid și verificați în privința aptitudinii lor, apoi angajați de Fructexport.

Rolul meu era să înființez filialele și să îndrum directorii în munca lor. Se întâmpla astfel: eram numit pe rând, în toate regiunile, ca ?director? provizoriu, până când cel nou prelua postul, iar eu mă  întoarceam la centrală pentru a fi trimis din nou altundeva.

Mai trebuia spus că nici unul din noii directori nu cunoștea specialitatea întreprinderii. Eu însumi a trebuit să o învăț cu puțin înainte. Dar peste tot existau specialiști ce proveneau din perioada presocialistă. Această interesantă muncă a decurs foarte bine, cu excepția regiunii Pitești în care am fost nevoit să lucrez mai multă vreme. Mi-a fost propus un om ce nu corespundea în nici o privință, dar care era proteja