In momentul în care liderii comunisti, aflati pe o tribuna lânga gardul Palatului Regal, au început cuvântarile, s-au tras si primele salve din blocuri. Primul atac asupra noastra a pornit din strada Wilson. Au navalit în curtea ministerului. Ofiterii care supravegheau intrarea respectiva m-au chemat si m-au întrebat: "Ce facem?!" Am iesit în fata manifestantilor si am facut somatiile legale. Evident, nu s-au oprit. Am cerut sa se execute salve de intimidare. S-au speriat si au dat înapoi.

Dupa o jumatate de ora au reluat iuresul, cu strigate de "Jos Radescu! Moarte asasinilor!" In curte se aflau doua companii de jandarmi, iar pe cladire înca una. Eram 200 de oameni în fata câtorva zeci de mii. Când au patruns din nou în curte, tirurile din blocurile din jur au încetat. Impreuna cu maiorul Georgescu si cu doi capitani am încercat sa blocam patrunderea lor prin spartura facuta în gard, dar veneau val dupa val. Când au ajuns la cinci metri de zidul cladirii, am facut somatiile legale, apoi am cerut, prin semnale convenite dinainte, sa se execute noi salve de intimidare. Rapaiala i-a alungat din nou. Am refacut gardul si ne-am retras în minister.

M-am dus la generalul Radescu si i-am raportat ca nu mai puteam sa fac fata cu soldatii pe care îi aveam la dispozitie si ca eram pus în situatia de a deschide foc la picioarele manifestantilor. Mi-a raspuns ca el dispune, în spatele demonstrantilor, de trupe sprijinite de tancuri. Dar în afara orasului se gaseau sase divizii sovietice, care abia asteptau sa se produca un macel pentru a ne ocupa complet, sub motiv ca nu pot tolera un razboi civil în spatele liniilor frontului.

Am telefonat imediat primului procuror de la Curtea Martiala si l-am rugat sa trimita trei procurori cu trupe, care sa controleze cladirile din jur, din care se tragea în noi. A sosit imediat un detasament condus de locotenent-colonelul Oreste Dobrotescu, care a început sa îi împrastie pe manifestanti.

Eu am iesit în mijlocul demonstrantilor, însotit de o patrula de doi soldati. Am cerut sa vorbesc cu unul dintre liderii comunisti. Dupa cinci minute s-a prezentat Constantin Agiu. A început sa tipe la mine ca sunt morti si raniti. I-am reprosat ca au transformat o manifestatie pasnica într-un atac contra institutiilor publice. Am cerut sa vad mortii si ranitii. Mi-a raspuns ca solidaritatea clasei muncitoare i-a ridicat si i-a trimis la spital. I-am atras atentia ca daca vor continua actiunea, nu îmi asum raspunderea pentru evolutia evenimentelor.

Peste o jumatate de ora s-a produs un alt moment grav. Pe strada Ministerului se grupasera manifestanti, care au observat la una dintre ferestrele deschise - desi era luna februarie, vremea era calda - o mitraliera asezata pe un trepied. Au încercat sa o apuce de teava si sa o traga afara. Soldatii au intervenit si i-au gonit cu lovituri cu patul armei. Incercarii lor de a lua cu asalt intrarea din acea parte li s-a raspuns cu salve de intimidare.

M-am întors la generalul Radescu si i-am raportat ca am solicitat sprijin de la Curtea Martiala. Se întunecase si lucrurile începusera sa se linisteasca. Pe la ora opt seara, un grup de câteva sute de studenti s-au strâns pentru a manifesta în sprijinul guvernului Radescu. Si împotriva lor s-a tras, au fost morti si raniti.

La încheierea misiunii, mi-am facut raportul si l-am predat primului procuror. Cercetarile urma sa le faca, asa cum era si firesc, o alta persoana.

Am fost arestat în anul 1951. Cu un an înainte fusesera arestati ofiterii de jandarmi care participasera la misiunea din ziua de 24 februarie 1945, de la Ministerul de Interne. Ancheta a durat cinci ani. Mie mi-au adus si acuzatia ca am savârsit crime de razboi, pentru ca luptasem pe Frontul de Est. Apoi, au vrut sa ne acuze de crime contra umanitatii. Nu au reusit sa aduca dovezi pentru a ne încadra la aceste infractiuni. Ne-au trimis la Procuratura militara. Dupa sase luni si cei de aici au clasat dosarul pentru inexistenta faptelor incriminate. In anul 1956 ne-au eliberat din închisoarea Jilava. Aveam atunci 40 ani.

A consemnat Dorin Matei