In cadrul ultimului ei numar, aparut în 1943, revista Sociologie româneasca publica un "Memoriu asupra situatiei sotului meu, fost profesor de limba româna si director al Institutului Social Român din Basarabia, referitor la activitatea sa sub ocupatia comunista" al Ninei Stefanuca.[3] Apoi soarta lui Stefanuca si a familiei sale intra din nou în noapte. Intre timp, cererea de comutare a pedepsei va fi acceptata - cum aflam cu certitudine abia în 1991 datorita cercetarilor întreprinse în arhive de Botezatu si Hîncu. Condamnat la zece ani închisoare într-un lagar pentru detinuti politici (ispravitelino trudovaia colonia) din R.A. Tatara, Petre Stefanuca dispare spre a muri în detentiune, la 12 iulie 1942, conform spravcai de moarte figurînd sub numarul 1804 în dosarul sau. Avea 36 de ani.

In 1989, într-un "Cuvînt despre Petre Stefanuca" publicat în Limba si literatura moldoveneasca (nr. 1, p. 53) I. D. Ciobanu îsi aminteste incalificabil: "La procesul lui Stefanuca m-au pus martor. Extrem de greu mi-a fost. Puteam sa îndrug conform conjuncturii, sa înfloresc exemplele negative din articolele acuzatului, puteam sa spun vreo minciuna-doua din comportarea lui la lucru... si adevarul ar fi fost calcat în picioare. Am hotarît, ce-o fi, sa spun cum gîndesc: da, în articolele lui Stefanuca se întîlnesc idei antisovietice, iar mai departe sa pledez în favoarea savantului, sa sustin munca lui nobila în folosul poporului, sa marturisesc ca el a facut mult si are sa faca si mai mult pentru stiinta si cultura tînara nationala. Dar aici am fost brusc întrerupt de judecator, care a exprimat: destul, aceste amanunte nu ne intereseaza. Iata cum am pierdut un savant de o mare cultura" (Stefanuca. Folclor..., I, p. 11). Cercul s-a închis. Martorii tulburi scriu acum sfatos amintiri.

Ca si cum un dezgust nu ar fi deajuns "Documentele" publicate în volumul II includ o "nota informativa" datînd de aceasta data din 9 februarie 1943 - trecusera deci peste sase luni de la moartea nestiuta a lui Petre Stefanuca - si scrisa în limba româna: "In Chisinau strada Mihai Viteazu colt cu M. Kogalniceanu locuieste D-na Stefanuca care pretinde ca are sotul deportat, totusi numita D-na duce o viata luxoasa se pare ca are îndeletniciri dubioase.Urmeaza sa se faca grabnic o cercetare asupra originei etnice întrucît se spune ca este jidauca si se trage din familia Cusnir dela Tighina" ( II, p. 481).

Chiar cînd încearca sa spuna însfîrsit lucrurile cum au fost, textele publicate atît în România anilor 1943 cît si în Moldova anilor '90 sînt departe de a-i face totusi dreptate pe deplin lui Petre Stefanuca. Iata ce scrie, într-o nota intitulata "Petre Stefanuca" publicata în numarul mai sus mentionat al Sociologiei românesti, Stefan Ciobanu: "La doliul care învaluie sufletele dv. la amintirea personalitatii distinsului profesor Virgil Madgearu, amintire invocata cu atâta caldura si duiosie de catre eminentul meu coleg Dimitrie Gusti, sa-mi dati voie sa adaog înca o nota de tristeta. Este vorba de un modest, dar harnic profesor basarabean, Petre Stefanuca, care a cazut victima a regimului bolsevic în provincia româneasca dintre Prut si Nistru, si a carui disparitie dramatica simbolizeaza marea tragedie a Românilor basarabeni din anul 1940-1941, întruchipeaza spiritul de rezistenta si de dîrzenie a poporului românesc din aceasta provincie, atât de rau încercata de catre destinul istoric" (Stefanuca, Folclor...II, p. 482-483).

In jurul lui Petre Stefanuca s-au concentrat astfel toate cliseele, si-au dat întîlnire toate "limbile de lemn". Cuvinte manipulate primitiv l-au vizat cu succes, pe el si pe ai lui, si sub comunistii sovietici din 1940 si sub necomunistii români din 1943. Iar cînd a fost sa se vorbeasca despre el cu caldura, locuri comune altfel dureroase au fost, ca printr-un facut, din nou convocate. Petre Stefanuca "victima" si "martir" scriu îndurerati dar amortitor cercetatorii moldoveni, "modest dar harnic profesor basarabean ... disparut ca un erou" eticheteaza condescendent de la un Bucuresti miez al lumii si socotindu-se înca imun un autor despre care sînt departe sa afirm ca nu ar fi fost sincer afectat.

In scurta lui viata activa care s-a încheiat la 34 ani, Petre Stefanuca a fost însa, cu pasiune, un folclorist, sociolog si, mai presus de toate un intelectual putin obisnuit. El s-a demarcat deopotriva în raport cu îngustimile locale si cu cele din România. A încercat sa lamureasca realitatea complexa a convietuirii culturale si economice a romînilor alaturi de si împreuna cu rusii, ucrainienii, nemtii, evreii, francezii si elvetienii din Basarabia. A scrutat multiplele fatete ale asimilarii, fie ea în directia rusificarii românilor sau a romanizarii rusilor si a ucrainienilor.A luptat în permanenta împotriva cliseelor, rasucind viu pe toate partile certitudini rîncede. Nu e Stefanuca cel care a scris despre solidele biblioteci personale ale taranilor din Niscani pentru ca apoi, într-un alt articol sa se întrebe cum se face ca un sat 80% analfabet - Iurcenii - are o viata culturala infinit mai dinamica decît altele în care numai 20% din populatie nu stie carte? Mereu atent la a spune exact pe nume lucrurilor, Stefanuca a scris despre o Românie care se muta la Bucuresti, despre culoarea basarabeana a saraciei si modalitatile reale de a o elimina neinsultînd-o. Paginile lui îsi asteapta înca cititori pe masura. Cinstite, solitare, curmate, ele vor rodi de buna seama într-o zi pe care ni se impune s-o apropiem.