I.P.: In ce context ați aderat la francmasonerie în 1946?

 M.S. În ?45, începuse redeschiderea Ordinului Masonic Român, care era foarte important și care existase din secolul al XVIII-lea. Ca să devii mason, trebuia să fii recomandat de două personalitați care garantează. Se fac o serie întreagă de anchete, apoi trei membri primesc misiune de la președinte să facă anchete. Fiecare te contactează, pune întrebări, face un raport și în Lojă, frații  votează, după ce citesc rapoartele, da sau nu, să fii primit. Deci se face o selecție de la început de către unele personalități. Una dintre virtuțile și obligațiile noastre morale era un fel de solidaritate și, în caz de nevoie, un fel de întrajutorare... În unele țări (am auzit și aici pe Coasta de Azur), aceasta a devenit un fel de abuz, un fel de complicitate... Principiul este de a ajuta un frate în dificultate. Dar n-ai voie să fii complice la o faptă. Dacă avem o faptă comisă, foarte gravă, de către un mason, în principiu nu justiția masonică - noi avem justiție ca un fel de arbitraj ? ci justiția ordinară îl pune la închisoare. Justiția noastră poate sa excludă pe cineva, dar dacă a comis o faptă gravă în raport cu ordinea publică, cu legile Franței, justiția franceză trebuie să se ocupe, noi nu putem să facem act paralel justiției. Și în momentul în care e acuzat de ceva, îl suspendăm provizoriu și dacă pe urmă e condamnat, îl renegăm. Dar poate să iasă că-i nevinovat, și atunci îl reintegrăm. Deci, revin la formele pentru a fi acceptat in Lojă și la ceremonia de recepție - ceea ce numim noi inițiere. Nu suntem triburi africane cu inițieri sălbatice, dar avem un fel de inițiere, care răspunde la niște tradiții istorice foarte vechi. Nu suntem nici clovni, nici cercuri în care ne jucăm, dar în fond este vorba despre o ceremonie simbolică care ne amintește de un principiu. Un grup de francmasoni care formează o lojă are diferite profesii: unul e medic, altu-i avocat, industriaș, militar, înțelegeți? Și înăuntrul lojei, ne întâlnim în aceeași ceremonie... Nu suntem o sectă și n-avem nici o obligație, suntem absolut liberi, nu suntem supuși unui șef mare care să ne dea ordine... Nimeni nu poate să dea ordine nimănui, nici cel mai mic francmason nu primește ordine. Se supune unei discipline care este generală.

 I.P.: Părinții dumneavoastră făceau parte din francmasonerie?

 M.S. Nu, părinții mei nu. Tatăl meu nu era, dar bunicul meu [matern] era. Asta este o poveste mai aparte, fiindcă bunicul mamei mele era basarabean din Chișinău. În secolul al XIX-lea, era un personaj foarte important din Chișinău, dar el a plecat la Viena și acolo a cunoscut pe prințul Alexandru al Bulgariei, cam pe vremea lui Al. I. Cuza în România. Și din Viena, a plecat cu el în Bulgaria, și a rămas în Bulgaria. Prințul Alexandru l-a numit colonel prin asimilare, l-a numit [pe bunicul meu] locotenent-colonel, dar era secretarul lui, în fond. După ce murise regele Ferdinand al Bulgariei, după ce izbucnise războiul 14-18, bunicul meu de origine română a murit pe frontul militar bulgăresc. Și fiica lui, era mama mea. Tata era român militar, l-au luat prizonier bulgarii. Au prins pe Dunăre două regimente din divizia 33, într-o lovitură faimoasă, unde tatăl meu a căzut prizonier. Și-n lagărul de prizonieri, a trecut într-o zi bunicul meu, ofițer bulgar, și a auzit că unii vorbesc românește. Si când a dat de tatăl meu, auzind că e român moldovean din Bacău, l-a scos din lagărul de prizonieri, l-a dus la el acasă, l-a invitat, și acolo a cunoscut-o pe mama mea. Deci, mama mea a fost născută în Bulgaria. Vorbea românește, fiindcă era fiică de român. Și eu m-am născut la Sofia. Ceea ce explică faptul că la un moment dat, am cerut un pașaport bulgar la București (fiind născut acolo, legea îmi permitea). I-am rugat și mi-au dat. Mi-am susținut cererea puternic, și mi-au dat un pașaport bulgar și cu un pașaport bulgar am putut să ies afară.

I.P.: Deci practic ați fost și cetățen bulgar?

 

 M.S.  Am ieșit ca cetățean bulgar. Dar eram român, și eram ofițer în rezervă, dacă vreți să știți, am fost în armata română. [Dar] m-am folosit de asta, m-am dus la Ambasadă și-am spus ?uite actul meu de naștere, sunt născut la Sofia?. După legea bulgară, toți care sunt născuți în Bulgaria, automat devin bulgari. ?Da, da, aveți dreptate?. ?Da, dar o chem și pe nevastă-mea care e româncă?. ?Ah, bine, câștigăm o bulgăroaică?, și iată pașaportul. Și astfel am pus viză de ieșire pe acest pașaport. Pot să spun că vorbesc și astăzi bulgărește, fiindcă vorbeam acasă cu mama mea. Am făcut câteva plimbări să-mi văd bunicii [din partea tatălui]  la București, dar locuiam încă la Sofia, fiindcă tatăl meu după război și-a făcut o întreprindere mare. Acolo se puteau câștiga bani [mai ușor], ?Românii sunt șmecheri, bulgarii sunt proști?, zicea tata, deci a rămas un timp acolo. Din cauza asta, am rămas până la 13 ani, și apoi m-am întors în România. Mi-a fost ușor să intru la [liceul] Basarab, fiindcă atunci când eram la Sofia, am făcut studiile mele de copil la un liceu românesc.

I.P.: Deci, practic ați urmat toată școala în limba română?

 

 M.S. Am făcut și școala primară bulgară. Acasă, și tata și mama vorbeau românește, fiindca mama și bunica mea de acolo, toți erau din Chișinău. De fapt, și tatăl meu plecase din România să facă studiile la Viena. Tata s-a întors din Viena la regimentul său din Bacău, de infanterie, dar prea târziu. Superiorul său l-a mutat disciplinar la un regiment din divizia 33, care a căzut la bulgari pe Dunăre.

I.P.: A făcut studii la Viena?

M.S. Tata făcuse studii în germană. Era la modă în România să se facă studii ori la Paris, ori la Viena, în Imperiul Austro-Ungar. Și erau școli de Studii Superioare Comerciale mai bune decât în Franța. În Franța se făcea medicina, românii făceau medicina. Bunicul meu [matern] devenise francmason în Viena, împreună cu prințul Alexandru al Bulgariei. Tatăl meu n-a fost niciodată mason, și nici tatăl tatălui meu n-a fost.

 

 I.P.: Și apartenența dumneavoastră la francmasonerie...?

M.S. Eu am ajuns fără să știu că bunicul meu era francmason. Nici n-am știut, am aflat mult mai târziu, fiindcă bunicul meu a murit în Primul Război Mondial, nici nu l-am cunsoscut personal. Eu am aflat de la bunică-mea în ?46, anul căsătoriei mele, când am cunoscut niște prieteni buni ai soției mele. Erau doi francmasoni, și erau într-o lojă. Și ei au făcut demersurile, au garantat pentru mine, ca și vărul soției mele, care era acolo. Și în ?46, făcusem un stagiu înainte de recepție. Recepția a fost la începutul lui ?47. În ?46 eram stagiar. Deci am plecat francmason, cu diploma mea de maistru, și-am venit la Paris, unde am găsit optzeci și ceva de frați francmasoni ascunși aici.

 

I.P.: Români?

 

 M.S. Români. Și o lojă românească în stare de pregătire. Și am participat la fondarea Lojii României Unite, care are o istorie foarte specială.

I.P.: În ce an?

 

 M.S. În ?48 era în fază de grup, nu erau lojile. Eram invitați de loji franceze, cum ar fi Marea Lojă Franceză. Însă eram ceva special, eram refugiați masoni, și știau că ni se pregătesc timpuri grele pentru francmasonerie, și nu s-au înșelat de fel, c-au fost foarte mulți omorâți. Deci, venind aici, am găsit foarte mulți compatrioți masoni, și unii cu grad foarte mare, demnitari ai masoneriei românești, printre care câțiva cu gradul 33, gradul cel mai important, care formează Supremul Consiliu. Știți că există două etaje în masonerie: gradul 1,2,3 se numește Marea Lojă Națională, iar gradele superioare reprezintă un fel de ordine cavalerești. De acolo merg gradele până la gradul 33. Gradul 33 are și un titlu foarte pompos, Onorat Mare Inspector General, și toți 33 aleg un președinte, un Mare Comandor. Așa, ca un fel de Consiliu Administrativ al unei societăți. Se alege un președinte, un Mare Comandor de gradul 33, care are puteri foarte mari. Ăsta e un alt etaj, separat de celelalte, adică sunt baze comune, și loja se susține împreună. Erau deci 33 de personalități importante.

I.P.: Toți, plecați între ?45-?48?

 M.S. Nu, plecați în epoca mea, poate o lună, două, trei înaintea mea. Deci era grupul de români. Ne întâlneam între noi, dar n-aveam propria lojă, propriu-zisă, ci eram dispersați prin alte loji, și ne vedeam. Și atunci am decis să fondăm loja noastră românească. Am fondat o lojă care se numea ?România?. Am găsit personalități, foști miniștri din România, membri unor familii ilustre ca Trăncuiaș, mare parlamentar, N. Ghianu din Basarabia, în fine, președintele unei companii aeriene românești care s-a transformat în TARS, transporturi aeriene româno-sovietice.

 I.P.: Pe ei îi cunoșteați deja?

 M.S. Da, da. Îi cunoșteam pe unii de la o lojă a mea din București, foarte selectă, căci în București, noi aveam obiceiul ca două-trei loji, să lucrăm împreună, și în felul ăsta i-am cunoscut pe mulți în acea perioadă. Când am plecat în vara lui ?48 , eram maistru, adică gradul 3, nu cunoșteam încă pe un Mare Comandor, Constantin Bellu, care mai târziu a fost arestat și a stat în închisoare, dar am avut corespondență cu el mai târziu. Președintele companiei aeriene era un inginer de o rară capacitate, că până la urmă americanii abia așteptau ?să-l fure? și să-l ducă în America. Un militar mason, Decebal Cornu, din regiunea Cornu, în ziua în care noi am trăit ultimele momente în care sovieticii luau totul (Rompetrolul, industria forestieră Sovirom, Compania Aeriană TARS transporturi aeriene româno-sovietice...) a venit să ne spună ?azi am făcut cu prietenii noștri sovietici o afacere foarte bună, adică 50-50, am contribuit fiecare în parte să creăm o mare linie aeriană, noi furnizăm piloți, avioane, aeroporturi, și ei furnizează aerul. Așa am făcut noi o companie aeriană?.... Și când și ei au reușit să fugă ne-am regăsit la Paris.

 I.P.: Deci apartenența la francmasonerie v-a facilitat plecarea dumneavostră și a familiei?

M.S. Nu. Eu am fost ajutat când am cerut viză de ieșire, fiindcă noi cunoșteam niște ofițeri superiori.