[continuare]

I.P.: Și deci dumneavoastră ați trecut și prin statutul de refugiat?

 M.S. Când s-a creat [statutul de] ?refugiat? m-am prezentat și am fost înscris ca refugiat, și apărea în mod obligatoriu că eram persoană deplasată, aveam probleme cu șederea aici, toți. În momentul când a apărut și Convenția din Geneva, autoritățile s-au obligat să respecte această convenție. Franța a introdus Drepturile Omului și era ultima care le-a semnat. Și am avut dreptul toți să avem un pașaport, să circulăm în Europa, în afara țărilor de origine, și dreptul să avem o carte pe 10 ani de zile și libertatea de a exercita toate profesiile. ?Carte de séjour?, ?carte de travail toutes professions?, fiindcă înainte, în regimul precedent, persoanele deplasate n-aveau nici un drept social, drept de lucru, trebuia să cerem la Minist?re de Travail o ?carte de travail? numai ca să avem dreptul la o anumită profesiune. Eram privați de drepturi peste tot. Nu ne acordau dreptul de a fi șef de întreprindere. Era considerat ca fiind un act de comerț, în care trebuia o carte de comerciant... Cei care aveau dreptul să lucreze, profitau, creau sociatăți cu un gerant... De altfel, au fost foarte multe societați de textile aici, erau pline cu români, și unii au făcut avere. Și toți aveau o societate cu un gerant ?de paie?, cum se spune, și în fond, proprietarii erau declarați ca fiind funcționari acolo, salariați, dar ei conduceau. 

I.P.: Deci dumneavoastră, când ați ajuns, v-ați reînscris imediat la facultate sau ați ocolit toate piedicile acestea?

 

 M.S. Nu imediat. Aveam diplomă în drept privat, dar n-aveam licență. Dar am avut certificatele de ?statut personnel? (știți că la noi, nu era același sistem ca aici), 3 ani, eram și la ?Litere și Filosofie? și examenele n-am putut să le dau, fiindcă am plecat. Eu le-am dat, și mai târziu am început din nou, fiindcă noi am fost excluși din Universitate. N-aveam voie să ne înscriem, deci nu puteam decât în ?40-?45 să ne înscriem la facultate.

 I.P.: Nu mai devreme?

 M.S. Și am plecat în ?48. Nu, mai devreme n-aveam dreptul. Eu eram de origine israelit. Eu nu aveam voie. Nu aveam dreptul, eram excluși din Universități și se făcuseră școli speciale pentru evrei. O școală de medicină, unde Nicușor Cajal, un mare academician, si-a făcut studiile. Au făcut Politehnica evreiască, unde ieșeau foarte buni ingineri, unde erau profesori buni. Și profesorii erau dați afară din Universități. Și atunci, angajau alți profesori, unii nu prea buni, alții buni. Iar cei care erau foarte buni, fiind evrei, profesau în școli dintr-astea, și au creat specialiști, matematicieni, ingineri, ș.a.m.d. Dar drept n-am avut la Facultatea de Drept. Au făcut Filosofia, Medicină și Inginerie.

I.P.: Deci odată venit la Paris a trebuit să reînnodați....

 M.S. La Paris, când am venit, am reluat studiile și sunt diplomat la Studii Administrative și Financiare, fiindcă asta era o secție a Universității de Drept, unde în plus, făceai o specializare, cum exista, la Institut de Sciences Appliquées, unde trebuia sa fii licențiat în drept, ca să intri să ajungi doctor în drept. Eu am făcut specializarea asta. Eram diplomat din România, fără să fi avut licență. Și am făcut Institutul de Stiințe Administrative și Financiare, în fine, și pe urmă am făcut și Institutul de Profilaxie Criminală, unde aveam ca profesor un mare psihiatru, doctor jurist în psihiatrie criminală. Și practica mea a fost în servicii judiciare, jurist la mari societăți. Deci, cu dreptul comercial am reușit să profesez. În Franța era foarte important, fiindcă erau avocați pledanți care nu știau să îndosarieze o poliță, și noi trebuia să cunoaștem contabilitatea publică, contabilitatea societăților, era o problemă foarte mare. Am făcut Dreptul în 1960, ca să am robă, dar condiția a fost să n-am acțiuni. Trebuia să fim complet independenți, n-aveam voie să am acțiuni la societăți comerciale. Dar cum aveam acțiuni, atunci am rămas jurist de întreprindere. Nu mai sunt [acum], dar eram și expert al Curții de Apel. În ceea ce privește studiile, am avut și un doctorat: s-a lansat prin străinătate o cercetare pe științe umane, și eu am fost solicitat, ca șef al masonilor, să depun o lucrare care era pentru doctorat, ?doctorat de Academie?. Am depus 40 de pagini și am primit doctoratul și am fost membru al Academiei de Stiințe. Se dădea la toți străinii. Apoi am fost profesor la Școala Informațiunii Juridice a Funcționarilor de Stat. Știți, era une ?école de formation?, și o dată pe săptămână, făceam dreptul civil sau dreptul penal și cel administrativ. Asta în ceea ce privește studiile.

I.P.: În ce an ați fost naturalizat?

 M.S. Noi speram să ne întoarcem în România, dar când mi-am dat seama că rămân aici, centrul ordinului mason Marea Rezistență a depus o cerere pe lângă Gen. de Gaulle ca să fiu naturalizat repede. Și atunci am intrat într-o serie foarte rapidă. Erau foarte mulți masoni și cunoșteau isprăvile mele de rezistență. Cineva din învățământul superior, gaullist, cunoștea meritele mele pe plan de serviciu în timpul războiului. În 1943, eram atașat la delegația franceză, nu era o ambasadă, și îi ajutam pe prizonierii francezi și englezi care fugeau de pe frontul Poloniei și veneau la București. La sfârșitul lui ?43, am fost ?simțiți? de Serviciile Române, dar s-au făcut că nu ne văd, știau că se termină și n-au vrut.... Și noi organizam diferite spectacole și festivități, în cadrul Maison des Français din București, pe strada Lahovari. Și din banii ce-i strângeam, îngrijeam pe bolnavii aceștia care au venit. Erau medici care-i ajutau, luam medicamente, haine. Unul dintre ei era un francez, care cânta frumos. L-am pus să cânte la una din festivitățile noastre, și îi ajutam, și eram plasați ca un centru de rezistență. Când [au avut loc schimbarile de] la 23 august, a doua zi am dansat la Delegația Franceză.

I.P.: Înainte erați în clandestinitate?

 M.S. Da, binențeles. Eram clandestini.