Mi se pare mai potrivit ? LIBERARE? decât eliberare, mai ales având în vedere secvențele ce vor urma.

 În primul rând, liberarea din închisoare o efectua securitatea și nu penitenciarul de execuție, în cazul deținuților politici. Dacă la dreptul comun erau mai multe posibilități de liberare înainte de termen, cum ar fi grațierile, amnistiile, condiționalul etc., pentru politici era invers, neexistând nici o posibilitate de scăpare înainte de termen ci din contra, posibilitatea de a mai rămâne peste termen câteva luni și uneori câțiva ani. În perioada liberării mele era o excepție fericită de la această regulă, pentru că se eliberau deținuții politici la termenul expirării pedepsei, în urma unei conjuncturi internaționale favorabile, când președintele USA, Eisenhower făcuse o vizită la Geneva pentru tratative cu Răsăritul și se arătase ceva mai conciliant. Altfel, securitatea lăsa oamenii peste termen în închisori, până când avea timp să-i ducă la sediul lor, pentru a-i face colaboratori prin șantaj și amenințări.

 Cam cu vreo 10 zile înaintea expirării pedepsei mele, toți deținuții din cameră, vreo 20 la număr, am fost duși într-o încăpere mai mare din capătul pavilionului 2 și încolonați pe un singur rând. Un ofițer de la Aiud a venit însoțit de un alt ofițer, locotenent major, în uniformă de securist, au trecut prin fața noastră, întrebându-ne pe fiecare cum ne cheamă și din ce județ suntem. Probabil voia să mă vadă cum arăt acum după 7-8 ani, fiindcă el mă cunoștea pe când era copil, de la plaja râului Bistrița, unde mergeam și eu zilnic în timpul verii.

După ce am fost duși cu toții în cameră, peste o oră am fost invitat să-mi iau tot bagajul și să ies afară. Am fost dus la magazie, unde nu am mai găsit cea mai mare parte din bagaje, cele vechi fiind furate de la Aiud, așa cum fusesem de altfel informat de mult de alți deținuți. Am avut noroc de faptul că mi s-a păstrat un costum trimis la canal și am avut cu ce mă îmbrăca. De la biroul închisorii mi s-a înmânat suma de 950 lei, depusă la CEC pentru perioada cât am fost la canal. Am fost ținut vreo două ore într-o celulă la poartă, în care timp am încercat și reușit să reconstitui o poezie insuficient asimilată, pentru a o putea trece la cele învățate. Mi s-a întocmit și biletul de liberare, dar în avans, pentru că purta data de 9 august 1955 și noi eram încă în luna iulie. Am fost arestat pe data de 11 august 1948 și am fost eliberat pe 9 august 1955, pentru că, în conformitate cu Codul de procedură penală, anul penitenciar este de 365 zile și dacă este un an bisect, se scade o zi. Probabil în cei 7 ani, fuseseră doi ani bisecți.

 Nu-mi dădeam seama atunci de ce trebuie să facă acest fals, întocmind actele cu un avans de peste 10 zile. Aveam să mă lămuresc la 8.08.1955. Mi s-au pus toate bagajele într-o mașina GAZ, cu număr de Bacău, și eu, cu cătușe la mâini, legat de spătarul metalic al scaunului din față, stăteam în spate supravegheat dintr-o oglindă retrovizoare de ofițerul de securitate din față. Nu știam nimic ce mă așteaptă și văzând după bornele de kilometraj de pe șosea că apucam spre Brașov, am presupus că mă duce la București pentru a-mi înscena un nou proces, cum era obiceiul. Probabil, văzându-mă îngrijorat, securistul m-a întrebat de ce sunt așa de amărât. I-am răspuns că nu am nici un motiv să fiu vesel, dată fiind direcția în care mergem. A remarcat doar că bornele de pe șosea puteau crea această presupunere. Pe la ora 13-14 am ajuns la Brașov și acolo am făcut un popas la securitatea județeană. Am fost introdus într-o celulă singur, după ce mi-au luat toate obiectele personale și cureaua, șireturile de la pantofi, după puțin timp mi-au servit și o mâncare caldă, însă fără pâine. De altfel nu-mi era foame deloc. Peste vreo două ore am pornit din nou la drum, de data asta pe direcția Bacău. Pe parcurs au făcut un popas, când au cumpărat niște fragi de la un copil și m-au servit și pe mine, după ce m-au dezlegat de cătușe. După ce m-au asigurat iar cu cătușele, am pornit mai departe și astfel spre seară am ajuns la securitatea Bacău, pe str. Karl Marx azi N. Titulescu. Acolo am fost băgat într-o celulă singur și ținut câteva zile fără să mă întrebe nimeni nimic, bineînțeles după ce mi-au luat iarăși toate obiectele interzise în pușcărie.

 După vreo 4 zile m-au mutat într-o altă celulă, supravegheat să nu dorm deloc ziua și să stau pe marginea patului. La ora 21 era stingerea, cu lumina aprinsă. Din cauza că nu dormisem ziua, am adormit imediat. Peste 10 minute m-au trezit și condus într-un birou de anchetă. Acolo, un căpitan care s-a recomandat Cojocaru, dar în realitate era un evreu cu nume schimbat, m-a pus să scriu tot ce am declarat la ancheta inițială și toată viața mea de până atunci, inclusiv peripețiile din închisoare. După cum aveam să constat ceva mai târziu, el avea nevoie de pretexte ca să mă țină treaz trei nopți la rând, timp socotit de psihologii securității că ar fi limita de rezistență a deținutului la anchetă. La obiecțiile mele că au dosarul vechi, unde s-au scris și fapte ireale, el a obiectat că acum nu mai au încredere în anchetele vechi. La fel și în ziua a doua, când nu m-au lăsat să adorm, gardianul stând tot timpul cu ochii pe mine și noaptea, după cinci minute de la stingere, mă cheamau la anchetă cu aceleași povești despre trecutul meu, ca să treacă noaptea. În a treia noapte, pe la ora unu, în sfârșit, căpitanul meu îmi avansează propunerea de a deveni informatorul securității, urmând să țin legătura cu un ofițer căruia să-i transmit noutățile aflate.

 L-am întrebat pentru ce nu se adresează unor membri de partid și nu unei persoane de care și-au bătut joc timp de 8 ani. Mi-a răspuns că tocmai de aceea, pentru că oamenii au mai multă încredere să-și descarce sufletul unuia ca mine, decât la o persoana înscrisă oficial în partid. I-am răspuns că nu pot fi de acord, deoarece nu mă simt obligat cu nimic față de cei care m-au torturat 8 ani de zile. La acest răspuns, am observat pe fizionomia lui decepția, cât era el de securist. Dar și-a revenit repede și a început cu amenințările: domiciliul obligatoriu, șomajul după eliberare, etc. Mi-a spus că de acest demers nu știe decât el și tov. comandant al securității și că este garantat secretul. După ce mi-a mai proferat amenințări, combinate cu promisiuni de reintrare în colegiul avocaților, m-a lăsat să mă gândesc până noaptea viitoare. De la el am auzit prima dată termenul de ?organ de stat" pentru securitate, înțelegând prin aceasta că securitatea este organul esențial al statului comunist. Măsuri de precauție deosebite am văzut la el chiar în interiorul securității, când rupea indigoul folosit în bucăți foarte mici, la fel și cu sugativa, spre a nu fi citite de vreun dușman de clasă, strecurat chiar în incinta lor sacră.

 Într-adevăr, în ziua ce a urmat am cântărit intens faptele și am căutat să găsesc o ieșire. Doream cu intensitate să fiu liber, să mai pot vizita locurile copilăriei și persoanele dragi. Pentru un deținut timp mai îndelungat acestea devin dorințe obsesive, mai ales la apropierea eliberării. În același timp nu mă puteam împăca cu ideea de a deveni un trădător al generației mele și al propriilor convingeri de o viață. Aveam vârsta de 34 ani.

Am hotărât, deci, să-i dau o declarație de acceptare, care fiind în timpul detenției nu are nici o valoare morală pentru mine, fiind scoasă sub amenințare și tortură (4 nopți și 4 zile nedormite) și după eliberare să nu mai respect promisiunea dată. Față de torționari nu există cuvânt de onoare sau promisiuni, așa cum nici ei nu-și respectă promisiunile în timpul anchetei, date numai pentru a-și amăgi victima.

 A patra noapte i-am declarat că accept propunerea făcută de el.

 Încântat, mi-a dictat în mod solemn, într-un veritabil limbaj de lemn, o declarație, prin care mă angajam că de acum înainte îmi voi schimba total atitudinea față de clasa muncitoare și organele de stat și voi colabora cu acestea în mod sincer și dezinteresat etc., semnând dedesubt.

 Semnasem contractul cu Diavolul!

 Mi-am ales un nume conspirativ cu care să semnez fițuicile cu informații, care trebuia să înceapă cu inițiala numelui meu. Și acesta a fost: Prodan. A început apoi instructajul, pentru a mă pregăti pentru viitoarea meserie. Trebuia în primul rând să mă feresc de familie și de soție, în special, să nu găsească în vreun buzunar notița informativă pe care o pregătisem pentru a o preda ofițerului de legătură. Că nu trebuie să provoc discuții ideologice, care să dea ceva de bănuit, ci mai mult să ascult și să înregistrez. Mi-a spus că de acum voi avea pe securiști prieteni și că nu mai este nici o deosebire între mine și un organ de securitate.

 Am mai semnat o declarație, pe care de altfel o semnau toți care se eliberau din temniță și anume că nu voi spune la nimeni ce am suferit sau văzut în timpul detenției, sub sancțiunea Codului penal.

 Am stabilit să mă întâlnesc cu el săptămânal, vinerea, la ora 21, în Bacău, pe o stradă centrală umbrită de castani mari, așa că nu prea se puteau distinge fizionomiile. După toate acestea m-au lăsat, după miezul nopții, să mă odihnesc în celulă și nu m-au deranjat decât a doua zi, la ora 10, când mi-au predat toate obiectele personale, banii și actele și m-au transportat cu un GAZ până pe strada mea, dar nu chiar până la poartă.