Când anume s-a hotarât Hortense Cornu (Magazin istoric, nr. 7/1998) sa actioneze în vederea sustinerii candidaturii printului Carol de Hohenzollern la coroana României nu stim cu exactitate. Cele mai sigure informatii le avem din memoriile lui Ion (Iancu) Balaceanu, agentul diplomatic al Principatelor Unite la Paris, numit de Lototenenta Domneasca în acest post la 14/26 februarie 1866, în locul lui Vasile Alecsandri. Memoriile sale - Souvenirs de la vie politique et diplomatique 1848-1903 - inedite înca, se afla la Biblioteca Academiei; câteva fragmente referitoare la revolutia din 1848 au fost publicate de Magazin istoric, nr. 8-10/1988. Mu mai putin interesante sunt scrisorule diplomatului român adresate doamnei Cornu si ele se vor regasi în cadrul acestui articol.
Balaceanu povesteste în memoriile sale despre relatiile cu publicistul francez Ubicini, care "calatorise si locuise în România..., un prieten sincer al românilor si care publicase chiar lucrari favorabile cauzei românesti". Acesta îi sugerase ideea de a face cunostinta cu doamna Cornu. Asa a si facut. Doamna Cornu era "o femeie trecuta de 50 de ani, complet contrafacuta [machiata], dar dotata cu o inteligenta iesita din comun si cu un simt politic foarte profund". De la acest "veritabil barometru politic", Balaceanu a aflat ca Napoleon III era preocupat de vacanta tronului de la Bucuresti, împaratul facând propuneri în acest sens la doi generali de ai sai, dar acestia declinasera politicos oferta imperiala.
"Intr-o zi - povesteste Balaceanu - doamna Cornu a venit sa ma vada si m-a întrebat ce ar crede guvernul român despre candidatura printului Carol de Hohenzollern la tronul României? Acest print era fiul pricipelui Anton de Hohenzollern, actualmente guvernator militar al Prusiei Renane, cu rezidenta la Düsseldorf..."
Balaceanu a cerut imediat o audienta la Napoleon III, pe care îl cunoscuse cu mai multi ani în urma si acesta l-a întâmpinat zâmbind: "Vad ca doamna Cornu m-a tradat..." In continuare, împaratul a repetat cele spuse de numita doamna despre Carol, adaugând "ca acest print manifestase în multe circumstante o vie simpatie pentru Franta". Imparatul l-a autorizat pe Balaceanu sa transmita la Bucuresti numele candidatului. Telegrama respectiva a parvenit Locotenentei Domnesti în ziua de 14/26 martie 1866: "Ministrul Afacerilor Straine [francez] doreste sa stie care va fi candidatul agreat de România; indirect, dar pozitiv, sunt informat ca aici se doreste [numele indicat în telegrama era indescifrabil]. Ma autorizati sa numesc aici acest candidat agreat de Imparat si care ne va asigura concursul Frantei?". Numele candidtului neputând fi descifrat, guvernul român a cerut lui Balaceanu sa repete telegrama si abia dupa sosirea acesteia, cei de la Bucuresti au putut citi negru pe alb: Carol de Hihenzollern.

"Doctorul Charles accepta tratamentul..."
Se pare ca tot de la doamna Cornu a aflat si Ion C. Bratianu, care se afla de mai mult timp în Franta, ca printul Carol era pe placul lui Napoleon III. Si dupa cum stim, el s-a dus imediat la Düsseldorf, unde a ajuns la 18/30 martie, solicitând o audienta tatalui printului, care i s-a acordat pentru ziua urmatoare. Si cum Carol însusi se afla în acele momente la Düsseldorf, i s-a aprobat si o discutie personala cu el. Despre aceasta întrevedere, Memoriile regelui Carol I... afirma ca s-ar fi încheiat fara ca printul sa dea un raspuns precis, deoarece nu stia nimic despre intentiile regelui Prusiei, seful familiei Hohenzollern, de al carui consimtamânt depindea orice demers.

Avem însa doua documente care arata cum a decurs aceasta întrevedere. Primul este o scrisoare a lui Iancu Balaceanu catre Hortense Cornu:

"Paris, 1 aprilie 1866
orele 11 noaptea
Doamna,
Tocmai am primit din Berlin o telegrama astfel conceputa: "Doctorul Charles accepta tratamentul fara nici o conditie. A trecut imediat la consultari cu celebritati medicale din Paris si Berlin. Bratianu". Aceasta vrea sa zica: "Charles de Hohenzollern accepta coroana fara nici o conditie (de suzeranitate [otomana] si accept al Conferintei [marilor puteri]). S-a angajat sa se consulte cu Imparatul [Napoleon] si regele Prusiei.

Puneti prea mult interes, Doamna, în cauza româneasca pentru a nu va bucura de acest prim rezultat, care este de asemenea un mare pas facut spre solutia pe care o cautam cu totii.

Complicatiile parlamentare de la Bucuresti si dizolvarea Camerei care a urmat m-au împiedicat sa plec cu dl. Bratianu, dar el a convenit ca eu sa ma duc la Berlin de îndata ce prezenta mea va fi necesara acolo.

Am fost asigurat ca a patra sedinta [a Conferintei puterilor garante desfasurata la Paris, în perioada 26 februarie/10 martie - 1/13 aprilie 1866, pentru a discuta situatia din Principatele unite] a avut loc ieri. Mi-a fost imposibil sa aflu ceva despre ceeace s-a petrecut, asa de bine este pazit secretul fata de mine. Ce nenorocire ca predecesorul meu [V. Alecsandri], caruia nu i se ascunde nimic la Ministerul Afacerilor Straine, nu vrea sa-mi spuna ceea ce stie! Se spune ca dl. Droyn de Lyuhs [ministrul de externe francez] se gândeste serios la rechemarea d-lui Tillos [reprezentantul diplomatic al Frantei la Bucuresti], care devine tot mai insuportabil. De nu l-ar înlocui printr-un om care are rude printre noi [aluzie la baronul d'Avril, casatorit cu sora lui I. Odobescu, care va fi într-adevar numit în locul lui Tillos]. Ceea ce i-a pierdut pe toti consulii care si-au luat neveste din Principate a fost faptul ca imediat s-au identificat cu un partid sau cu o coterie. Acesta at fi lucrul cel mai de temut într-un moment în care ies la iveala toate ambitiile..."

Din aceasta scrisoare rezulta clar ca felul în care Carol îsi prezentase intentiile nu-i mai lasase lui Bratianu nici o îndoiala. Dar ceea ce parea destul de simplu la început - un da al lui Carol - a devenit imediat o problema extrem de dificila: la 4 aprilie, a cincea sedinta a Conferintei puterilor garante aprobase propunerea turceasca prin care Principatele nu puteau alege decât un domnitor pamântean. Mai mult, "daca majoritatea deputatilor moldoveni din Adunare ar cere, ei vor avea posibilitatea sa voteze separat de munteni. In cazul când majoritatea moldoveneasca se va pronunta contra Unirii, acest vot ar putea avea drept consecinta separatiunea Principatelor".

In aceste conditii, memoriul pe care principele Karl Anton-tatal îl înaintase în aceeasi zi tegelui Prusiei, solicitându-i consimtamântul pentru candidatura fiului sau la coroana Principatelor, va ramâne doua saptamâni fara raspuns.

Stim însa ca la 5 aprilie cei doi Hohenzollerni, tata si fiu, au avut o întâlnire cu baroneasa Franque, la Rommersdorf, baroneasa fiind o apropiata a ministrului de externe francez; semnalele primite de cei doi erau exclusiv negative. Cert este ca la 8 aprilie Carol, înapoiat la Berlin, se prezinta personal la rege, dar acesta nu pomeneste nici un cuvânt despre România. In aceeasi zi are discutii si cu Kronprinzul si cu fratele regelui, ambii dându-i sfaturi contradictorii.

Si poate ca tratativele ar fi esuat, daca, în disperare de cauza, la 11 aprilie, I.C. Bratianu - întors la Bucuresti - n-ar fi determinat Locotenenta Domneasca sa publice o proclamatie catre popor, recomandând alegerea prin plebicist a principelui Carol de Hohenzollern ca domnitor al românilor, cu drept de mostenire, sub numele de Carol I, fara a exista însa la acea data un accept oficial din partea candidatului propus!


Declansarea operatiunii faptul împlinit Aceasta veste a fost reprodusa de ziarele germane din 14 aprilie, punându-l într-o mare încurcatura pe Carol, devenit tinta tuturor întrebarilor curioase sau ironice ale camarazilor sai. In ziua urmatoare, Carol îi scria tatalui sau (este al doilea document lamuritor despre întrevederea Carol-Bratianu din 31 martie):

"Scumpul meu tata!

Ieri îmi scriai ca n-ai auzit nimic despre chestiunea r[omânesca]; astazi, noi si lumea întreaga stim mult prea multe. N-am fost deloc placut surprins ieri, când în toate ziarele am citit depesa cunoscuta, prin care, dupa cât se pare, problema noastra si-a gasit rezolvarea. Eu cel putin consider ca prin aceasta precipitare chestiunea este din nefericire cu totul compromisa, caci aceasta propunere ar fi trebuit sa fie nu primul, ci ultimul atu de aruncat în joc; dupa cum am citit de curând în ziare, ca în manevrele politice si intrigile de partid din Principatele Danubiene, Bratianu a pasit în prim-plan si un partid [evident, liberalii] l-ar dori instalat ca domnitor, banuiesc ca o astfel de lovitura vine din partea lui; nu-mi vine totusi sa-l cred atât de implicat. In discutia mea cu el [din 31 martie] mi-a si spus ca s-ar putea ca, în caz de necesitate, sa fiu proclamat, la care eu i-am replicat "Este imposibil fara consimtamântul regelui" si el a raspuns "Il veti avea". Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-am schimbat.

Ieri l-am cautat imediat pe col. Rauch [curierul lui Karl Anton pentru regele Wilhelm I] care avea deja instructiuni de la rege. Rauch era de asemenea neplacut surprins si mi-a spus ca trebuie sa-mi iau concediu pâna se va lamuri chestiunea, o idee care mi-a venit si mie la primirea acestei vesti si te rog, scumpul meu tata, din tot sufletul, în scrisoarea ta sa aduci la cunostinta regelui si aceasta dorinta a mea si, desigur, a ta...

Un eventual razboi [cu Austria] pare din nou amânat, dar chiar în cazul unei interventii voi fi din nou imediat la datorie. Ar fi însa extrem de mult de dorit sa pot pleca acum de aici, în primul rând datorita acestei chestiuni, în care nu ma pot angaja cu toata naivitatea, în al doilea rând datorita situatiei mele militare nenaturale de la regiment, pe care o pot suporta numai cu cel mai profund resentiment si care m-a deprimat îngrozitor. Este si dorinta mea cea mai mare ca în timpul rezolvarii acestei chestiuni sa ma aflu în apropierea ta, ceea ce regele va considera cu siguranta ca este cu totul firesc. Cum se vede aceasta problema din tabara partidului dusman mi-o dovedeste manifestarea printului Friedrich-Karl, care habar n-are de toata afacerea, dar m-a salutat ca pe un turc [aluzie la pozitia viitorului domn român fata de Inalta Poarta].

Depesele au produs mare vâlva aici. Ma tem ca raspunsul regelui, pe care el îl amâna cât mai mult posibil, sa nu fie defavorabil si demersul tau sa devina astfel foarte dificil. Eu sunt pregatit pentru orice si nu ma tem de nimic; daca va trebui, mâine ma duc pe câmpul de lupta. Ceea ce ma determina decisiv sa actionez în acest sens nu este ambitia dupa rang si onoare, ci vreau sa încerc sa rezolv aceasta foarte grea misiune, de bunavoie asumata si sa fac onoare numelui nostru. Nu pentru ca m-as considera vrednic de o asemenea misiune, dar ca, ajutat de Dumnezeu si bine intentionat, sper într-un rezultat fericit. Inteleg perfect toata uriasa raspundere ce o iau asupra-mi, dar ma încred în forta mea tinereasca. Daca regele si tu, scumpul meu tata, voiti ca sa ma hotarasc, raspunsul meu este Da, presupunând ca exista securitatea politica din partea puterilor. La fel i-am spus si lui Bratianu, cu mentiunea "daca regele si tatal meu îsi vor da consimtamântul". Conform noilor depese, plebiscitul se desfasoara în toata tara si dupa rezultate va veni încoace o noua deputatie în frunte cu un Sturdza, presupunând ca aici nu se actioneaza împotriva. Astept foarte încordat în zilele urmatoare decizia reglui si raspunsul tau; în orice caz, sper ca marti sa potsa plec de aici [el scria într-o duminica] si sa-mi petrec ziua de nastere la Düsseldorf. Sa speram ca acest schimb de scrisori nu va fi ultimul cuvânt rostit în aceasta problema".

Si nu a fost. Demersul românilor din tara a declansat o vie activitate diplomatica din partea tuturor puterilor. Regele Prusiei s-a hotarât sa raspunda si el la memoriul lui Karl Anton, cerând fiului acestuia "sa ramâna cu totul pasiv, deoarece sunt mari îndoieli, fiindca Rusia si Poarta sunt pâna acum împotriva unui principe strain". Carol raspunde, la rândul sau, regelui: "Ma voi conforma întotdeauna dispozitiilor M.V." Asa facuse si atunci când dorise sa se casatoresca cu Anna Murat.


O tresarire de curaj, dar...La 16 aprilie, Carol i-a scris din nou tatalui sau:

"Scumpul meu tata!

Studiul istoriei Belgiei mi-a dat astazi o idee a carei realizare poate ca nu este deloc de aruncat si de aceea trebuie sa ti-o prezint, deoarece cu siguranta nu îti va displacea. Ideea este mareata si poate riscanta, dar cine nu risca nici nu câstiga nimic.

Un popor întreg ma cheama, cinci milioane m-au ales în unanimitate ca principe al lor; trebuie sa urmez aceasta chemare si cât mai repede cu putinta sa ma asez în fruntea acestui popor si sa-i reprezint în afara cauza lui dreapta. Momentul nu este cu siguranta cel mai nefavorabil.

Daca vrei sa ma asculti, draga tata, si sa nu ma consideri un visator îti voi expune ideea mea.

Ma voi duce absolut incognito la Paris, ma prezint incognito la Imparat, îl rog pe acesta sa-mi acorde protectia sa si cu încuviintarea lui ma duc la Bucuresti, unde, dupa ultimele stiri, voi fi primit cu mare entuziasm. Va face o puternica impresie faptul ca am raspuns imediat chemarii si m-am proclamat principe. In acelasi timp va trebui sa cer mâna printesei von Leuchtenberg (Romanovski) prin care Rusia va fi câstigata pentru cauza. Austria, momentan, nu este de temut. Portii trebuie sa i se plateasca tributul si acesta va fi mai curând dublat, decât restrâns.

Daca aceasta lovitura va reusi, voi avea totul pentru mine. Bucuros as dezvolta mai departe aceasta idee, dar mai bine o fac prin viu grai. Cu totul altceva ar fi daca va trebui sa rezolvam problema prin tratative... Regele pretinde ca trebuie sa ramânem pasivi, pentru ca el taraganeaza totul cu mare placere. Situatia este însa într-atât de serioasa ca trebuie sa reflectam asupra unei rezolvari favorabile. Daca as fi cu tine, draga tata, as avea atâtea sa-ti spun, as vrea atât de mult sa stau de vorba cu tine. Totusi, sa nu crezi ca mi s-a urcat problema aceasta la cap, mi-am pastrat firea întru totul, ma gândesc doar foarte mult la ea si caut în istorie sa gasesc o solutie..."

Pozitia regelui Prusiei îi creeaza lui Carol o situatie extrem de dificla. Acesta se zavoraste în casa si nu primeste pe nimeni. Asteapta ca tatal sau sa-i obtina un concediu pentru a pleca din Berlin si sa se duca la Düsseldorf, lânga ai sai. Iata ce-i scria la 18 aprilie tatalui sau: "Am asteptat cu dor posta care sa-mi aduca vestea ca am scapat de aici. Sunt subiectul discutiilor zilnice, de aceea traiesc ca un pustnic. Sper din toata inima, draga tata, ca-mi vei darui drept cadou de ziua mea de nastere permisia unui concediu; nici nu e nevoie sa fie prea lung, cel mult 14 zile.

Vesti mai precise despre chestiune n-am mai auzit din nici o parte, caci stau pasiv în adevaratul înteles al cuvântului. Astazi au fost deja la mine ministrii plenipotentiari ai Turciei si Rusiei, dar nu i-am primit; ieri au vrut valahii de pe aici sa ma omagieze, ceea ce desigur nu am acceptat.

Tocmai a batut ora 1 si mi-a fost adusa scrisoarea ta; nu pricep de ce asa de târziu? Asupra continutului sunt nespus de fericit si voi sosi pe 20 aprilie dis-de-dimineata la Düsseldorf. Articolul din Norddeutsche Zeitung m-a înfuriat foarte tare si sufletul mei îmi spune clar ca trebuie sa fac ceva pentru acesta. Altceva nu pot sa-ti mai comunic, caci ma feresc de toata lumea..."

Aceasta era starea de spirit a printului Carol când i-a parvenit o scrisoare de la doamna Cornu. Textul ei a fost reprodus în Memoriile regelui Carol I..., cu exceptia acestui pasaj în care autoarea ei voia sa-i spuna ca tot raul de altadata era în slujba prezentului: "Vedeti cum totul a fost spre binele vostru, caci daca ati fi fost casatorit, relatiile de familie v-ar fi împiedicat si nu ar fi convenit românilor legaturi de familie ruse, austriece sau chiar bavareze, care v-ar fi facut aliat al Austriei". In rest, ambitioasa doamna îl îndemna sa fie încrezator în destinul sau.

Dar toate aceste îndemnuri - cum am vazut si din corespondenta inedita publicata si analizata în Magazin istoric nr. 5-6/1998 - ar fi fost inutile daca problema lui Carol nu s-ar fi bucurat de atentia si sfatul decisiv al celui mai important factor politic al Prusiei: cancelarul Bismarck. Acesta pregatea cu minutiozitate razboiul cu Austria si a seiszat avantajele politice ale ofertei românesti. La 19 aprilie i-a acordat o audienta lui Carol si l-a îndemnat sa puna Europa în fata faptului împlinit, ocolind chiar acceptul regelui prusac. Pentru mai multa siguranta, Bismarck l-a sfatuit ca imediat dupa sosirea lui la Bucuresti, sa ceara mâna unei principese ruse (Leuchtenberg-Romanovski)...

(Va urma)