Anchetam pe legionarii arestati...
Eram concentrat la Tribunalul Militar al Capitalei în calitate de procuror. Ma gaseam, imediat ce s-a declansat rebeliunea în ziua de 21 ianuarie 1941, consemnat împreuna cu toti ceilalti magistrati militari, la sediul Tribunalului din Calea Plevnei si anchetam pe legionarii rebeli arestati. Erau circa 2 000 legionari arestati, toti muncitori de la S.T.B. - Societatea Tramvaielor Bucuresti - si nici unul nu stia sa raspunda de ce a facut rebeliunea. Raspunsul era stereotip: "Am raspuns chemarii comandamentului legionar".
In seara de 22.I.1941, la ora 22, am fost cgemat la telefon de la Presedintia Consiliului de Ministri de catre dl. general [pe atunci colonel] Nicolae Dragomir, ministrul Coordonarii si Statului Major Economic în guvernul Antonescu, si invitat în numele conducatorului statului sa ma prezint la Presedintia Consiliului de Ministri.

Introdus de îndata în cabinetul conducatorului statului, caruia i-am fost prezentat, acesta, fluturându-mi prin fata ochilor o telegrama, îmi spune: "Sa iei conducerea Societatii Române de Radiodifuziune si sa aratati tarii ca Hitler are încredere în mine si nu în legionarii rebeli. Raspunzi cu capul!"

Erau de fata la aceasta scena: prof. Mihai Antonescu - vicepresedinte al Consiliului de Ministri, gen. adjutant C. Sanatescu - comandantul militar al Capitalei, gen. Ilie Steflea - directorul cabinetului militar al conducatorului statului, mai târziu sef al Marelui Stat Major al armatei si alti ofiteri generali si superiori. Toti aveau figurile obosite si îmbracamintea în dezordine ca urmare a asediului de 48 ore ce legionarii îl faceau asupra imobilului Consiliului de Ministri.

[In continuare citam din memoriul redactat de V.I. Ionescu si înaintat Comandamentului Militar al Capitalei în ziua de 6 februarie 1941]

La presedintie, domnul conducator al statului mi-a încredintat din nou conducerea Societatii de Radiodifuziune, numindu-ma director general si comandant militar al acestei institutii, functii întarite prin ordinul Presedintiei Consiliului de Ministri nr. 3826/1941 si confirmat apoi Decretul nr. 140 din 22 ianuarie 1941.

In situati de fapt, în cre rebelii detineau posturile de emisune, mi s-a încredintat misunea de a ocupa studiourile din str. gl. Berthelot si posturile de emisune de la Baneasa, chiar în acea noapte, asa fes ca emisiunea sa înceapa cât mai neîntârziat, atât pentru orientarea opiniei publice, cât si mai ales pentru linistirea spiritelor iritate de comunicatele emise clandestin de catre rebeli, prin toate posturile nationale de emisiune. Am cerut sa mi se delege un ofiter-inginer cunoscator al intalatiunilor Societatii, care sa ma ajute în aceasta operatiune, întrucât nici unul din inginerii Societatii nu putea fi folosit la acea ora, fiind prizonierii razvratitilor. Marele Stat Major a delegat pe dl. Maior Sebastian Popescu din Sectia a II-a, cu care am luat contact în localul Presedintiei. Ne-am sfatuit asupra planului de a aduce la îndeplinire însarcinarea primita, însarcinare deosebit de dificila, deoarece, pe lânga ocuparea instalatiilor, ceea ce era mai simplu, trebuia ca acestea sa fie astfel ocupate încât functionarea lor sa fie asigurata, ceea ce era mult mai greu.

Rebelii din bordei
Am socotit ca prima operatiune o recunoastere la postul Baneasa, unde, dupa informatiile ce le avea dl. maior S. Popescu de la M.St.M, s-ar gasi trupe germane, ceea ce s-a dovedit ulterior neadevarat, postul fiind ocupat de o unitate din Regimentul 2 vânatori. In acest scop s-a socotit initial sa efectuam recunoasterea cu n car de lupta, idee ce a fost parasita la explicatiile ce am dat, ca din cauza timpului prea lung necesar de a ajunge la destinatia propusa - Baneasa - s-ar pierde tocmai timpul util unei atari operatiuni si, bravând primejdia, am efectuat recunoasterea catre ora 1 noaptea, cu un autoturism pus la dispozitie de catre Presedintia Consiliului de Ministri, însotit de dl. maior Popescu Sebastian si de doua escorte armate.

Am parcurs drumul din Piata Victoriei pâna aproape de post cu viteza si farurile stinse: am trecut cu 200-300 metri mai sus de post, de unde am cautat sa observam situatia, fara a putea deduce ceva. Ne-am întors apoi pâna în dreptul postului de acolo, simulând o pana, dl. maior Popescu a întrebat în limba germana daca la post sunt soldati germani. Obtinând un raspuns în limba româna, ne-am apropiat si am constatat ca postul era în stapânirea garzii militare aratate mai sus. Am chemat pe comandantul garzii si la afirmatia acestuia ca nu s-a petrecut nimic anormal în timpul emisiunii, am dedus ca emisiunile clandestine s-au facut înselându-i-se buna credinta. In acelasi timp, ofiterul ne-a informat ca într-un bordei al postului se gasesc circa 50 rebeli si ca în vila gl. Bengliu, aflata în spatele postului, sunt baricadati înca vreo 80 rebeli armati, ce fusesera transportati acolo în timpul zilei cu autobuzele S.T.B.

Fata de aceasta situatie si având în vedere misiunea ce aveam de îndeplinit, am chemat pe inginerul si mecanicul de serviciu si le-am pus în vedere sa nu se mai faca nici un fel de emisiune decât în prezenta subsemnatului si am ordonat comandantului garzii sa puna sub paza sigura pe rebelii din bordei, pâna a doua zi de dimineata, când urma sa revin la pot cu trupe de întarire, pentru curatirea terenului de rebeli si asigurarea emisiunii, operatiuni ce nu se puteau întreprinde în bezna noptii si în plin câmp, fara a nu risca esuarea misiunii.

Comandantul rebel Flamura cedeaza
Astfel, având asigurata securitatea postului de emisiune pe unde scurte si medii, ne-am îndreptat spre localul Societatii din str. gl. Berthelot, unde se gasesc studiourile, spre a recunoaste si aici situatia si a lua masurile necesare începerii cât mai neîntârziate a emisiunilor, deoarece ne dadeam seama ca întreg sufletul tarii si siguranta statului sunt legate de aceste emisiuni, mai ales ca orice mijloc de legatura cu întreaga tara lipsea. La studiouri am fost întâmpinati de dl. maior Vasile Nicolau, din Regimentul 1 vânatori, comandantul garzii, care ne-a informat asupra situatiei, aratându-ne ca Blanaru Flamura, comandantul garzii rebelilor [care luasera în stapânire studiourile], se afla în interiorul Societatii.

Stiind ca se petrec lucruri anormale, am expus d-lui Flamura situatia si am apelat la ramasita de sentimente românesti din sufletul sau, spre a-l convinge sa renunte la lupta - lupta pierduta chiar din începutul ei - date fiind conditiunile si mai ales elementele cu care rebelii au crezut ca vor pune stapânire pe tara. Impresionat de cele relatate si convins fiind de noi asupra esuarii totale a încercarii lor, Flamura a dat dovada de întelegere si sentimente românesti, consimtind sa evacueze cladirea în mod pasnic, dând dispozitiuni garzii personale de a parasi localul, fapt ce s-a executat în cea mai perfecta ordine.

In interesul operatiunii si a garantarii securitatii instalatiunilor tehnice, Flamura a fost retinut la Societate, împreuna cu aghiotantul sau, sub paza sigura, drept prizonier. L-a facut atent ca raspunde cu capul de orice s-ar întâmpla în Societate si în special instalatiunilor tehnice ale institutiei, care a doua zi la ora oficiala a emisiunii sa fie folosite în vederea difuzarii comunicatelor oficiale ale conducatorului statului.

S-a dovedit ulterior ca în localul Societatii erau deja circa 150 rebeli înarmati, cu misiunea în caz de actiune fortata sa atace garda [militara] din interior, blocând-o si producând panica, în timp ce din afara trebuia sa atace alte doua grupari. Dupa cum s-a aratat mai sus, aceasta intentie a fost dejucata cu concursul d-lui maior Vasile Nicolau, comandantul garzii de la sediul Societatii. In toata situatia, precum si în acelea care au urmat la sediul Societatii, este de relevat tactul deosebit, priceperea si perfecta întelegere a situatiei de care a dat dovada dl. maior V. Nicolau. D-sa ne-a secondat în toate masurile ce am luat în vederea asigurarii emisiunilor radiofonice si prin masurile de paza prompte si eficace luate ne-a garantat îndeplinirea misiunii noastre.

La 8 dimineata s-a transmis...
Dupa ce securitatea posturilor Baneasa si a studiilor fusese obtinuta, am pasit imediat la luarea masurilor necesare începerii cât mai neîntârziate a emisiunilor, pentru orientarea si linistirea opiniei publice. Pentru aceasta, la ora 3.30 am chemat pe unul din functionarii Societatii, cu domiciliul în imediata vecinatate, pe care l-am însarcinat sa aduca personalul tehnic necesar pregatirii materialelor si efectuarii emisiunilor, chiar din localul posturilor Baneasa, deoarece cablul de legatura cu studiourile era întrerupt de catre rebeli.

Ne-am deoplasat apoi la presedintia Consiliului de Ministri, unde am raportat personal d-lui conducator al statului situatia, ca am luat în primire posturile de emisiune ae unda medie si scurta, precum si studiourile de la sediul Societati si ca sunt gata sa difuzeze comunicatele oficiale atât de necesare si asteptate în acel moment. Catre orele 6 dimineata, personalul, cu materialul necesar, a sosit la Presedintie, de unde am luat un autocamion militar si un ordin catre comandantul garzii celei mai înaintate - aeroportul Baneasa - spre a ne pune la dispozitie numai o sectie de mitraliere pentru a întari cu foc garda de la post. La post situatia era buna, deoarece ofiterul prevenit de noi luase toate masurile necesare paralizarii oricarei actiuni [a rebelilor].

S-au montat în graba instalatiunile necesare pentru emisiune si la ora 8 dimineata s-au transmis pe posturile Radio-Bucuresti si unda scurta comunicatele date de Presedintia Consiliului de Ministri, comunicate care au fost apoi repetate la începutul fiecarei ore, pâna la ora 13.15, când au început emisiunile pe toate cele trei lungimi de unda si postul Radio-România.

La Bod, între timp uzina fusese ocupata de armata, pe când postul era ocupat de rebeli sub conducerea unui oarecare Duma; deci emisiuni nu se puteau face. Deoarece cablul Bod era în parte utilizabil, am început parlamentari telefonice cu conducatorul rebelilor, în vederea predarii emitatorului si am comunicat inginerului Juganaru, directorul postului, ca institutia este militarizata si ca se face pasibil de rigorile codului de justitie militara, în cazul în care nu da urmare dispozitiunilor date, la care a raspuns ca se pune la dispozitia Societatii.

Intrucât seful rebelilor refuza sa predea postul, am convins pe Blanaru Flamura sa dea ordin rebelilor sa predea postul. Dupa tergiversari multe si numai la insistenta lui Flamura, cu care rebelii tineau contact, postul a fost predat.

Cum în acelasi timp cablul cu Baneasa fusese reparat de echipa noastra, trimisa în acest scop, s-au început emisiunile din studio pe toate trei lungimile de unda, fapt ce am raportat conducatorului statului, în localul Presedintiei Consiliului de Ministri, unde ma gaseam de asta data pentru a conduce întreaga opratiune si pentru a tine la curent conducerea statului cu mersul ei.

De relevat este faptul ca joi 23.I.1941, ora 12, în timpul emisiunii, s-a produs un atac asupra localului din strada gl. Berthelot, înabusit repede de catre garda militara condusa cu foarte mult tact si în perfecte conditiuni de catre comandantul ei. Din cele de mai sus, precum si din faptul ca de atunci si pâna în prezent [6.II.1941] nu s-a mai produs nici o defectiune, rezulta ca misiunea data de dl. conducator al statului a fost dusa la îndeplinire în cele mai optime conditiuni, fara a se trage nici un foc de arma si fara a brusca macar pe cineva. Astfel, instalatiile au fost luate de la rebeli în cel mai scurt timp posibil, în buna stare si fara nici o varsare de sânge.

Un post-scriptum
Dupa rebeliune, mare mi-a fost mirarea când am vazut ca prof. Nichifor Crainic [presedintele Consiliului de administratie al Societatii de Radiodifuziune pâna la declansarea rebeliunii legionare] a fost numit ministru al Propagandei, minister sub tutela caruia se gasea Radiodifuziunea.

Prima grija care a avut-o ca ministru a fost sa ma cheme personal la telefon si sa ma invite la minister, pentru a fi de fata la instalarea d-sale în aceasta demnitate. I-am raspuns: "Domnule ministru, ma gasesc în transee si va rog sa considerati aceasta convorbire drept prezentare a mea la instalarea dv...", dupa care am închis telefonul.

Am depus conducatorului statului rechizitoriul introductiv al magistratului instructor militar maior Vasilescu - anchetatorul rebeliunii la Radiodifuziune - prin care [N. Crainic] era pus sub inculpare de "complicitate la crima de razvratire" si cred ca datorita acestui fapt a fost demis din fruntea ministerului în primele zile ale lunii februarie 1941