M. S.

Interviurile au fost realizate in luna august si au avut ca subiecti persoane apartinand minoritatii rome care au participat la cel de-al doilea razboi mondial. Am ales aceasta tema din perspectiva relevarii aportului minoritatii rome la acest eveniment major din istoria Romaniei, aport care fie a fost trecut cu vederea, fie nu s-a vrut reliefat. Cele patru persoane intervievate au fost si prizonieri in lagarele sovietice. Drama unor oameni care s-au dus sa-si apere cu viata lor patria a fost cu atat mai cumplita, cu cat, in timp ce ei isi sacrificau vietile pe campul de lupta, romii din Romania erau supusi unui adevarat proces de exterminare pe criterii rasiale.

Interviul reprezentativ din aceasta perspectiva este publicat mai jos. Protagonistul lui, M. S. (initialele au fost alese aleatoriu, pentru a pastra confidentialitatea asupra adevaratei identitati), a trait drama in cel mai real sens al cuvantului. Participant activ in razboi, ranit pe campul de lupta, cazut prizonier in mainile armatei sovietice, detinut in lagarele de prizonieri pana in 1950, afla, la intoarcerea in tara, ca familia sa a fost deportata in Transnistria, de unde nu s-a mai intors. Relevant si cu atat mai tragic este faptul ca scrisorile pe care le expedia acasa, cu speranta unui raspuns, nu-si mai gaseau destinatarul.

Acum M. S. este un om singuratic, iar viata lui pare ca s-a oprit undeva in trecut.

A. I. A.

?Acasa tot trimiteam carte, dar raspuns nu mai venea"

(Foarte reticent la inceput, din pricina reportofonului, cu greu a fost de acord sa vorbeasca despre perioada prizonieratului, preferand sa abordeze, mai degraba, participarea sa la razboi. Teama este generata de posibile consecinte ale dezvaluirilor sale. Reusesc sa-l conving si asta numai cu conditia pastrarii anonimatului.)

- M-am nascut pe 26.09.1919, in judetul Muscel, cum ii spunea atunci. Pe vremea aceea era tare greu, taica. Eram patru copii, trei fete si un baiat. Eu eram cel mai mare. Eu am dus greul. Ca mama, saraca, Dumnezeu s-o ierte, era mai tot timpul bolnava. Tata, insa, era un om zdravan si aspru, nu-mi aduc aminte sa-l fi vazut vreodata razand. Era fierar, cum toti ai nostri erau pe vremea aia. Dar el stia cel mai bine, dintre tiganii de aici, cum sa potcoveasca un cal. Si aproape toti romanii veneau la el... Si nu era nevoie sa mai mearga in sat, asa cum facea alti tigani. Pe mine m-au dat la scoala. Tata nu stia carte, iar mama zicea ca, daca invat carte, pot sa ajung si eu om mare. Am facut patru clase in sat la noi.

La nouasprezece ani si cinci luni am fost inrolat, pentru pregatirea de razboi. Cand mi-a venit ordinu?, mama a lesinat, iar tata a dus-o la spital mai mult moarta decat vie. La cateva zile am plecat. Soru-mea Veta m-a dus la gara. Aveam in ranita doua paini si o bucata de sunca. Ce mai plangea soru-mea Veta... Ne-a instruit la Pitesti o vreme, dupa care ne-a trimis la razboi contra Rusiei, in alianta cu Germania. Langa Prut am luptat prima oara cu rusii. In trei saptamani de lupta, am ocupat Basarabia si am scos-o de sub stapanire ruseasca. Dupa aceasta lupta, ne-am reimputernicit fortele si am intrat in Transnistria. Pe 17 octombrie 1941 am ocupat Odesa. Acolo au pierit multi dintre ai nostri. Pe mine m-a lovit un glont in umar, uite aici (arata umarul stang, aproape de inima, n.n.). Dar m-a ingrijit un sanitar, a stat langa mine mereu, Dumnezeu sa-l ierte, Nicolae il chema. A murit in lagar, batut de rusi (urmeaza o expresie intraductibila, n.n.). Dupa aceste victorii am fost inlocuiti de o alta divizie militara si am ajuns la Bucuresti pe 8 noiembrie 41. Ne-au trecut pe langa Arcul ala de Triumf, taica. In decembrie am plecat inapoi. Ce iarna a fost, taica! A dat Dumnezeu sa-i vad pe ai mei inainte sa plec. Erau bine. Soru-mea Gratarita trebuia sa se ia cu Cocotan, care statea langa bufet. Le-am zis sa nu faca nunta pana nu vin eu inapoi. Mama mi-a dat o cruce, s-o port mereu la gat. De atunci nu i-am mai vazut... (striveste cu furie, parca, tigara, pe jumatate fumata si-si aprinde o alta, n.n.) Lasa-ma, taica, ca-mi faci rau!

(Reusesc, cu greu, sa-l fac sa reia firul intamplarilor.)

- In decembrie am plecat inapoi pe front. Am fost iara in prima linie. Rusii erau in fata noastra, la doua, trei sute de metri. Era greu, taica! Era frig si mancare putina! Dar nu ne-am lasat. Mai erau si unii mai slabi de inger, care se preda la rusi pentru o paine si o hrana mai buna. Pe 24 august `44, inainte sa ne anunte armistitiu?, am cazut prizonier la rusi. Eram aproape o mie sapte sute de ostasi romani. Din comuna Nemtisor ne-a luat. Rusii ne-a dus la Falcesti, judetul Balti, iar de-acolo la Izium, in Rusia. Aici am fost aruncati in lagar. Eram interogati de doua ori pe zi si batuti de patru ori. Dupa un an si jumatate, ne-au mutat in alta parte, la Krasmaluci, dupa aia la Brianska, Stalina, la mina de carbuni, la Harcov si apoi la Nicolaev, Odesa.