Aurel Anghel

Interviurile mele au avut ca tema deportarea romilor in Transnistria. Deportarea romilor din Romania, din perioada anilor 1941-1947, a avut efecte dezastruoase asupra mai multor generatii, ceea ce a indus un fenomen tot mai accentuat de automarginalizare.

Relevarea a ceea ce s-a petrecut in acei ani este o datorie morala, cu atat mai mult cu cat evenimentele acestea au fost ocultate vreme de mai bine de o jumatate de secol.

Cei pe care i-am intervievat poarta parca si acum urmele suferintelor indurate, acceptand cu greu sa vorbeasca despre acestea si de teama unor posibile repercursiuni. A. F.

?Au vrut sa ne termine pe toti, dar Dumnezeu a avut grija de noi"

- Ma numesc Anghel Aurel, fost deportat in Transnistria, luat cu parintii mei, capul de familie prima data. Pe taica-miu l-a arestat si l-a dus la postul de jandarmi si acolo a fost tinut o saptamana de zile, dupa care ne-a avertizat politia ca trebuie sa ne strangem lucrurile, atat cat putem cara in maini. Ne-a imbarcat in tren, in vagoane, vagoane de marfa, am facut pe drum o saptamana, aproape doua. In anul 1941, 1942, nu mai stiu bine, ca eram mic, in clasa a doua - nici scoala primara nu am terminat-o. Acolo ne-a dus in mai multe sate, sate care au fost parasite de rusi pe timpul razboiului. Si casele care le parasise rusii erau daramate, ne-au bagat pe noi, fara mancare. Ne dadeau sa mancam o cana de porumb pe saptamana, de persoana, nemacinat. Asta era pentru exterminare, nu ca sa traiesti! Parintii mei au murit acolo. Prima data tata. La scurt timp dupa moartea lui, la noi a venit un invalid, un barbat care fusese plecat in razboi, luptase pentru tara si, intre timp, ii fusese ridicata familia. Obtinuse o autorizatie de la guvern, pentru a-si lua familia in tara. Dar, din cele saisprezece persoane, nu a mai gasit pe nimeni in viata.

- Dumneavoastra mai aveti frati?

- Nu.

- Unde v-au deportat?

- Ne-au dat jos din vagoane cu o statie inainte de Odesa. Statia se numea Tiraspol. Nu mai retin asa bine, ca eram mic. De acolo ne-a luat si am mers aproape cinci, sase ore pe jos - asta era spre noapte - si ne-a poposit intr-un camp mare. Acolo ne-a tinut pana a doua zi, fara mancare, fara apa si a doua zi am plecat iar la drum, pana am ajuns intr-un sat, tot noaptea, si acolo ne-a dat trei cartofi de fiecare persoana si de acolo, de la treaba asta, satul s-a numit ?Trei cartofi". A doua zi iar am luat-o la drum cu tot convoiu?, cu jandarmii dupa noi.

- Cam cate persoane erati?

- Pai acolo erau mii de persoane, cel putin doisprezece mii de persoane.

- Erau numai romi?

- Da, numai tigani, fara alte nationalitati. Si de acolo, de la ?Trei cartofi", am ajuns pe malul Bugului. Acolo ne-au lasat, pe malul Bugului, si am stat si acolo vreo saptamana. O parte dintre noi incepuse sa moara, o parte din noi ne-a repartizat prin diferite sate si de acolo, de unde ne-a tinut, a inceput sa ne trieze. Pe mine si pe parintii mei si mai multe sute de persoane, poate chiar o mie, o mie si ceva, ne-a trimis la o localitate unde noi ii dadusem denumirea de Cazarmi. Dar si acolo erau cateva case de rusi. Satele erau mici si despartite unul de altul de zeci de kilometri.

- Dar v-au dat ceva de facut?

- Nu ne-au dat nimic de facut. Treaba asta nu era ca sa traiesti, era pentru exterminare. Noi eram adusi pentru exterminare, sa ne termine, nu ca sa traim sau sa ne pricopsim sau sa ne dea ceva de munca. Si mancarea ce ne-o dadeau era pentru exterminare.