- Cum adica rasareau trei sori?

- Soarele adevarat era la mijloc si, de iuteala ce exista în atmosfera aceea, rasareau înca doi, asa, din aer. Tot o fost înghetat si de aceea era asa. Am iesit numai sa vedem cum e asta.

Pe front n-am luptat, fiindca, va spun, nemtii, când au pierdut la Stalingrad, au început sa se retraga si noi eram cu ei. Odata au disparut si am ramas noi prizonieri. În lagar, mâncarea o fost si n-o fost. Era înca razboi si asta s-a simtit asupra lagarului. Tifosul ne-o cosit, paduchi o fost, DTT n-o fost pe vremea aceea. Mâncam mâncare ruseasca, ciorba mai ales. Mâncare o fost, vorba ceea, numai sa duci sufletul, nu sa te saturi. Am trait asa? dar, va spun, rezistenta corporala n-o fost. Dar, totusi, o fost dintre noi oameni care-au rezistat, o fost mai mici de statura si o putut. Cei înalti nu, pentru ca n-a fost mâncare cum trebuie si corpul n-a rezistat la tifos. Acolo stateam în baraci, dar si în cladiri în care au fost fabrici. Noi reparam toate cladirile astea, ce au fost atacate de razboi, de pe unde-a trecut frontul. Acolo am stat si am reparat toate cladirile acelea. Am rezistat fiindca am fost câte doua sute într-o încapere mare. Unul lânga altul am dormit. N-o fost vorba de încalzire, da de unde. Si, totusi, aici, la Donbas, nu-i asa de frig cum e în partile alea, prin Siberia.

Am fost si la Moscova, cu politrucul lagarului. Ne-o dus pe sase insi la Moscova, asa, sa ne arate la astia care o stiut ruseste. Eu, fiind translatorul lagarului, m-o luat si pe mine. Moscova e ca si oricare oras, cu întindere mare. Am fost si la o biserica, l-am rugat pe politruc sa ma lase sa vad numai de la usa. O fost rusi în biserica, dar tineau asa, câte o lumânarica mica, altceva n-o avut.

Ca învatator am fost acolo în clisura Dunarii, cum spunem noi. Sunt comunele alea sârbesti: Bazias, Dinici.

Sa va spun cum am plecat pe front. Eu eram în regimentul 6 Vânatori. Dar înainte am fost într-o companie care a fost în cantonament la Bârca. Am stat acolo, în casele oamenilor. De-acolo am fost înregimentat în regimentul 6 Vânatori si am plecat pe front. Ne-o dus numai cu vagonul. În doua zile am plecat la Nistru. Dar n-o putut sa treaca peste el cu trenul, am mers pe barci dincolo. De-acolo ne-o luat mai departe, spre Don, cu camioanele. Am trecut prin Ucraina. Acolo este pamânt fain, roditor, însa nu se lucreaza ca la noi, mai ales ca în Banat. Am vorbit cu oamenii si, când le spuneam ca sunt din România, spuneau ca tare-i bogata România. Chiar unul, în lagar unde-am fost, la Krematorsk, acolo, când i-am spus ca sunt din România, m-o strâns asa si m-o ridicat în sus. Era o matahala de om si-am crezut ca da cu mine de? Era tânar, treizeci si sapte, treizeci si opt de ani. ?Spune, Milivoi Vilimirovici, asa-l chema pe tata, Vilimir, spune sa spun la toata lumea ca tare-i bogata România, ca cât am mers de la noi si-am trecut peste România si-am ajuns pâna în Germania, unde s-a terminat razboiul, numai în România m-am saturat si de mâncare, si de bautura ". O spus ca si poporul e asa?, daca o mers la cineva, i-o dat o bucatica, chiar mica, da? i-o dat. Dar, pe unde o mers, prin Ungaria, prin Austria, Cehoslovacia si partile alea, pâna o ajuns în Germania, n-a gasit asa oameni si asa popor cum e la noi, în România. Da, asta mi-o spus sa spun totdeauna la toata lumea. Si-asa va spun si aici acuma.

În lagar erau numai barbati. Am avut prieteni multi acolo. Tare-o tinut la mine, fiindca eram în contact cu toti. Erau acolo si din armata germana, maghiara, de când o cazut Budapesta. O fost si civili printre ei. Rusii, cum i-o prins, i-o adus asa, si pe civili i-o bagat acolo. Pe care l-o prins, l-o bagat si ala n-o mai iesit. Nu si-o pus problema ca o fost sau nu în armata, ca o fost sau n-o fost pe front, n-o contat, da-i bataie. Multa politica n-o fost, era politrucul, asta-i instructor politic, care-o fost Ivan Ivanovici Larionov. Comandantul lagarului o fost capitanul Petuhov. O fost om bun.

Într-o dimineata, era terminat razboiul, vine în baraca la mine unul din soldatii care ne pazeau si-mi spune sa ma duc la intrarea principala a lagarului. M-am gândit: ce-o fi acum? M-am dus acolo, era un ofiter de servici. Asta o fost în cancelaria de la intrare. Vizavi, la o masa, statea unu? asa. Si-mi spune comandantul: ?Milivoi Vilimirovici, spune-i lui sa vorbeasca, ca, daca nu vorbeste, nu primeste mâncare." Mi-o spus sa-i spun nemteste. Eu, când m-am uitat la el, imediat am stiut ca si asta o fost în lagar, undeva. I-am spus, dar el nici câr, nici mâr. Sta asa si nu vrea nici capul sa-l ridice, nu vrea nici sa se uite la mine, nu vrea sa scoata o vorba. Nici nu s-a miscat. Zice comandantul: ?Spune-i înca o data." Eu îi spun: ?Câteva cuvinte musai sa spui, de ce taci? Nu fi prost." El nimic absolut. Intra politrucul si zice: ?Spune-i ca daca nu vrea sa vorbeasca, îl omorâm." Ei or vrut ca el sa spuna câti insi o fost cu el când l-o prins si pe unde-o fugit. Asta o vrut ei sa stie.