Vineri, 4 aprilie 1941. La ora 9 am fost la Lupu pentru a fi fata când va cere audienta lui Antonescu. De la cabinetul lui Antonescu i s-a raspuns ca numai la ora 6 dupa-masa i se va putea comunica ora când vom putea fi primiti. M-am dus la Maniu si l-am informat ca nu avem înca nici un raspuns precis referitor la audienta ceruta. Dupa informatiile care le avem nu mai încape nici o îndoiala ca atacul contra Iugoslaviei se va produce într-o zi-doua. Maniu se arata încântat de atitudinea guvernului iugoslav si a regelui Petru. "Cartea care o joaca acesti oameni va salva Iugoslavia si unitatea ei politica; onoare lor!", a spus Maniu. El e foarte bucuros ca ma voi duce si eu la Antonescu, întrucât nu prea are încredere în Lupu. "Lui Antonescu îi trebuie vorbit tare, atragându-i-se atentia asupra marii raspunderi care si-o ia, vârând tara într-un razboi care n-are nimic comun cu interesele noastre, a declarat Maniu; nu trebuie uitat un moment faptul ca în discutia care veti avea-o, nu e vorba de relatii personale, ci de interesele poporului nostru, care trebuie aparat prin toate mijloacele si cu toate riscurile." [...]

La ora sase m-am dus la Lupu. Am telefonat la Presedintie exact la sase. Ne-a raspuns Ovidiu Vladescu, secretarul general. "Domnul general Antonescu, ne-a spus el, se afla în prezent la Predeal; va asteapta mâine dimineata la ora 11; o masina a Presedintiei va va conduce la Predeal si va va aduce înapoi." [...]

Pe la 8.30 seara a venit colonelul Misu Marinescu sa-mi spuie ce-a facut si ce-a vazut la Timisoara, de unde s-a întors azi dupa-masa, la ora 6. El a gasit acolo o atmosfera de razboi. Toata lumea stia ca trupele noastre vor ocupa Torontalul de îndata ce Hitler va ataca Iugoslavia, care atac se va produce dintr-o zi în alta. La Timisoara, el a întâlnit delegati ai diferitelor ministere, care pregatesc masurile necesare referitoare la administrarea Torontalului. Constat deci ca tot ce ne-a spus inspectorul Stan este exact. Antonescu s-a angajat sa colaboreze cu nemtii si aliatii lor la atacul în contra Iugoslaviei. Marinescu mai spune ca frontiera noastra din lungul Torontalului este întesata de trupe românesti, în timp ce ungurii concentreaza trupe imense la frontiera Croatiei. In Timisoara el a vazut convoiuri întregi de germani refugiati din Serbia si care se îndreptau spre Ungaria si Germania. Autoritatile din Timisoara au informatii din cercurile unguresti ca sinuciderea primului ministru maghiar, contele Teleki, este în legatura cu neîntelegerile dintre el si Hitler pe chestiunea dezagregarii statului iugoslav. Se crede ca Hitler nu admite ca Ungaria sa ocupe Croatia si fostele teritorii slave care au apartinut coroanei lui Stefan cel Sfânt. Aceasta ultima informatie nu mi se pare lipsita de verosimilitate, întrucât Hitler nu vrea în spatiul de influenta germana decât statulete minuscule, ca Slovacia, pe care sa le poata manevra la discretie. Imi închipui numai ce haz trebuie sa faca el, în cercul prietenilor sai intimi, în fata grandomaniei maghiare, care viseaza dupa coroana lui Stefan al lor cel Sfânt! [...]

Sâmbata, 5 aprilie 1941. [...] La ora 9 precis a sosit masina Presedintiei, condusa de capitanul Antohi, un militar simpatic, dar foarte timorat. A ascultat, fara sa scoata o vorba, discutia mea cu Lupu referitoare la evenimentele din Balcani si din Africa. O singura data Antohi a dat din cap în semn de aprobare, când eu am informat pe Lupu despre stirea transmisa de Radio Londra referitoare la motivele sinuciderii primului ministru maghiar. Am ajuns la vila lui Antonescu, la Predeal, la ora 11. El era afara, împreuna cu sotia si Ica Antonescu, supraveghind si discutând cu directorul parcului Cismigiu, Rebhun, chemat sa-i aranjeze gradina de flori. Când am ajuns noi, Rebhun curatea trandafirii. Era o frumoasa zi de primavara. Doamna Antonescu ne-a servit pe terasa vilei câte o cafea, la care a fost invitat si Rebhun cu care, atât generalul, cât si Ica erau destul de intimi. Dupa cafea, el a plecat, însotit de doamna Antonescu, sa continue treaba lui de gradinar; noi patru am ramas sa discutam pe terasa.

Prezentându-i memoriul, Antonescu s-a uitat la el si vazând ca are trei pagini si ceva, l-a rugat pe Ica sa-l citeasca cu glas tare. L-a ascultat linistit, fara o singura întrerupere, dând dovada de o mare stapânire, cu totul neasteptata de Lupu si de mine. Dupa ce Ica a terminat de citit, Antonescu ne-a raspuns calm, facându-ne o expunere de aproape o ora a modului cum vedea el situatia externa si pentru ce el se vede "silit, fara voia lui" sa mearga alaturi de puterile Pactului tripartit. Rezum cât se poate de exact argumentarea lui. "Sufleteste", e si azi un mare francofil; ca militar, a avut totdeauna "o mare stima pentru armata franceza" si, îndeosebi, pentru "comandamentul francez, cel mai bun din lume". Din nenorocire "Franta e astazi la pamânt, distrusa de comunismul claselor de jos si de miopia politica a clasei ei conducatoare, care s-a lasat antrenata într-un razboi în care ea nu avea nimic de câstigat, de egoismul englez, care încearca zadarnic sa mai tie în picioare un imperiu colonial, putred deja de mult timp". "Ca realist", cum se socoate el, si tinând seama de realitatile din jurul nostru, Antonescu nu vede decât o solutie, aceea de a merge alaturi de Hitler, "chiar daca ar avea unele îndoieli în adâncul sufletului sau", caci altfel, daca ne-am opune, "am fi stersi, în mai putin de o saptamâna, de pe harta Europei". "Alaturi de germani, continua el, mai putem salva ceva; mergând contra lor, ne sinucidem pur si simplu." "Suntem înconjurati numai de dusmani din toate partile, care nu asteapta decât ocazia sa ne sfâsie." Referindu-se la pasagiile din memoriul nostru, în care noi vorbim de prietenia noastra veche cu sârbii, Antonescu gaseste ca noi gresim, întrucât ei nu ne-au fost "chiar atât de prieteni", întrucât în 1919 ei au facut la Paris tot felul de intrigi în contra noastra, revendicând "fara un pic de dreptate" întregul Banat si protestând violent când Aliatii le-au dat numai o parte din el, Torontalul. "Cu toate ca am facut parte atâtia ani din tot felul de aliante cu ei, a spus Antonescu, Mica Intelegere sau Uniunea Balcanica, iugoslavii au persecutat tot timpul elementul românesc nu numai din Torontal, dar si pe cel din valea Timocului si Macedonia; domnul Maniu probabil ca nu stie ca, de când noi am aderat la Pactul tripartit, bunii nostri prieteni iugoslavi au concentrat forte puternice în tot lungul frontierei cu noi."

In continuare Antonescu ne informeaza ca italienii sunt definitiv întelesi cu germanii sa lichideze statul iugoslav, "o creatiune artificiala" a Tratatului de la Versailles, format "din natiuni diferite, care se detesta profund între ele". "Daca nu luam noi Torontalul, îl vor lua ungurii, care vor si toata Croatia", a continuat Antonescu. "Dumneavoastra pretindeti ca toate acestea sunt planuri himerice, pe care le fac Hitler si Mussolini, care vor pierde razboiul; din pacate azi toata lumea pretinde ca se pricepe în chestiuni de razboi, asa cum faceti si dumneavoastra, în frunte cu domnul Maniu; as vrea sa-mi dati un singur nume de om serios, competent în astfel de probleme si care sa sustina în fata mea ca Hitler va pierde razboiul; de când lumea si cât va mai fi lume nu va mai exista o armata ca cea germana de astazi, care functioneaza ca un ceasornic si care a facut praf din toti adversarii ei, în câteva saptamâni; va repet înca o data convingerea mea adânca, adevar matematic, ca mergând alaturi de germani noi mai putem salva ceva din tara noastra; în contra lor, noi disparem de pe harta; dumneavoastra contati pe intrarea în razboi a Statelor Unite, ca si în 1917; de data [aceasta] va înselati profund; japonezii sunt destul de puternici pentru a le da de lucru în Pacific, ca sa le arda cheful de a intra în razboi pentru salvarea Angliei; de altfel, eu sunt convins ca cercurile oficiale din Washington de-abia asteapta prabusirea Imperiului britanic pentru a pune ele mâna pe mostenirea lor; faptul ca Roosevelt ajuta azi Anglia este o simpla abilitate din partea lui pentru a câstiga opinia publica engleza la planul sau de înghitire a coloniilor britanice; desigur, eu nu neglijez importanta potentialului industriei americane si a economiei ei, însa pâna ce se va pune în miscare acest colos ca sa devina primejdios, Hitler va fi lichidat poate chiar si Sovietele, încât Anglia, izolata, zadarnic ar mai putea fi ajutata pentru a nu capitula."

In momentul când a ajuns la aceasta parte a expunerii sale, doamna Antonescu ne-a invitat la masa, asa ca a ramas ca noi sa-i raspundem dupa dejun. La masa au mai fost prezenti Ica si Rebhun. Acesta n-a stat decât pâna la cafea. Masa a fost sobra, o supa, o friptura, brânza si fructe. Ni s-a servit un lichior italian si câte un pahar de vin. Antonescu n-a servit nici lichior, nici vin, bând numai apa minerala. Masa n-a durat decât o jumatate de ora. S-a vorbit despre vreme, despre agricultura si alte chestiuni de gradinarie, la care a participat si Rebhun. Când a gustat lichiorul, Lupu a facut o gluma, spunând ca "atâta au bun si italienii: bauturi excelente, muzica si arte frumoase". Antonescu doar a surâs, nefacând nici o apreciere. Ica n-a scos o vorba în tot timpul mesei. Eu am precizat, când s-a vorbit de gradinarit si agricultura, ca stilul vechi corespundea mai bine climatului tarii noastre si întregii Europe Centrale. Lupu s-a declarat de aceeasi parere. Mi-a facut o foarte buna impresie atmosfera simpla si fara pic de morga care a domnit la masa; doamna Antonescu ne-a servit singura tot timpul cu aerul cel mai natural posibil. Antonescu a mâncat foarte putin si a baut numai apa. Se putea citi însa pe fata lui multa neliniste si îngrijorare; arata, în orice caz, foarte obosit. La cafea, am trecut pe terasa, unde am luat loc pe niste fotolii de paie, destul de confortabile.

Desi cam obosit si obisnuit sa stea întins, la ora aceasta - trei dupa-masa -, Lupu a respins într-o forma delicata, dar ferma, miezul argumentarii lui Antonescu, sustinând teza noastra cunoscuta ca Hitler merge la catastrofa. "Nu te supara, domnule general, dar razboiul nu e o treaba care priveste numai pe militari care, în afara de lupta propriu-zisa cu armata inamica, nu pot cunoaste totdeauna si celelalte aspecte, economice, financiare si politice, mai ales când e vorba, ca în cazul de fata, de un razboi mondial; problema trebuie vazuta din toate aceste puncte de vedere, pentru a sti daca Germania, cu toata superioritatea ei militara, de moment, si cu toti aliatii ei din Pactul tripartit, poate câstiga un razboi cu toti ceilalti adversari, care reprezinta cea mai mare parte a globului; dupa cum evolueaza situatia politica mondiala, nu este exclus un razboi germano-sovietic si nici unul japono-american; în acest caz, Statele Unite vor intra sigur în razboi si astfel, împreuna cu Anglia, cu toata lumea libera si cu toti adversarii imperialismului german vor reprezenta o forta uriasa, în fata careia Germania si Japonia, tari sarace, cum ar putea ele rezista mai mult de un an, maximum doi? Nu uitati, domnule general, a continuat Lupu, ca nimic durabil nu se poate cladi pe vârfuri de spada si ca, la cel dintâi esec, toate popoarele subjugate de Hitler se vor rascula ca unul; dumneavoastra trebuie sa va gânditi la toate aceste eventualitati înainte de a va decide sa mergeti cu aliatii din Pactul tripartit; nu uitati ca Hitler sta pe un vulcan si faptul ca n-a putut îngenunchea Anglia pâna astazi nu este un semn sigur de putere militara; ceea ce face acum în nordul Africii si ceea ce pregateste sa întreprinda în Balcani pentru a salva un aliat putred îi va zdruncina o buna parte din forta sa militara; cu ce va putea Hitler zdrobi si Sovietele, daca se gândeste serios sa le atace? Personal, as fi bucuros sa întreprinda acest razboi pentru a pedepsi pe porcii de la Moscova pentru crima facuta semnând Pactul din august 1939, însa nu trebuie uitat ca acesti indivizi, în caz de atac, vor lupta pe viata si pe moarte, întrucât, ca dictatori si criminali ce sunt, ei ori înving si scapa cu viata, ori sunt înfrânti si-n cazul acesta îi asteapta spânzuratoarea din partea contrarevolutionarilor albi; un atac din partea lui Hitler ar arunca întreg poporul rus în bratele anglo-americanilor, care numai atâta asteapta; convingerea mea adânca este, a terminat Lupu, ca Hitler va pierde razboiul si, ca atare, dumneavoastra, domnule general, va luati o grea raspundere, angajând tara într-o actiune alaturi de un învins."

"Daca-mi permiteti, domnule general, as dori sa mai adaug si eu câteva consideratii, am intervenit eu; teoria ca Statele Unite urmaresc sa puna mâna pe coloniile britanice este o inventie a propagandei germane, care dateaza de aproape doi ani; ea face parte din teoria lui Göbbels ca minciunile gogonate prind mai usor în opinia publica decât unele mici, cu conditia ca ele sa fie repetate mereu si cu mult zgomot; antisemitii englezi, putini, de altfel, la numar, tot la îndemnul agentilor lui Göbbels, au încercat si ei, în presa lor, sa raspândeasca astfel de bazaconii pe care nu le ia nimeni în serios, nici în Anglia si nici în Statele Unite."

"Si cu toate acestea, m-a întrerupt Antonescu, între englezi si americani este o adevarata prapastie." El a spus în continuare ca pe timpul când a fost atasat militar la Londra, unde l-a cunoscut foarte bine pe Titulescu si l-a întâlnit si pe Lupu, el a avut multe legaturi în societatea buna engleza, burghezia înalta, aristocratia si chiar unele cercuri intelectuale si politice; în toata aceasta lume, el a constatat "un dispret imens fata de societatea americana pentru naivitatea, mobilismul si aerele ei ridicole de noi îmbogatiti, care au profitat în mod nerusinat de pe urma razboiului european". Antonescu crede ca s-ar putea scrie "un volum întreg de spirite si bancuri usturatoare pentru americani", care circula în societatea engleza. "Nu contest aceste lucruri, pe care le cunosc si eu; literatura umoristica engleza este plina de bancuri si de tot felul de anecdote vesele pe seama scotienilor; înseamna aceasta ca între Anglia si Scotia este o dusmanie care împiedica buna coexistenta dintre ele? Dar la noi, în România, nu este acelasi lucru? Daca un strain neavizat ar asista la criticile si bancurile care se spun la petreceri sau la un pahar de vin, între moldoveni, munteni, transilvaneni, olteni etc., ar putea crede ca si aici exista o adânca prapastie între aceste provincii; or, realitatea este cu totul alta, valorile spirituale românesti circula liber între toate aceste provincii, ardeleni la Iasi si Bucuresti, moldoveni si munteni la Cluj, Brasov sau Timisoara." "Nu uitati, domnule general, am continuat eu, ca orice carte tiparita la Londra, Dublin, Manchester sau Birmingham se gaseste în librariile din Statele Unite peste câteva zile si viceversa; peste trei sferturi din suprafata globului este raspândita limba si civilizatia engleza; credeti dumneavoastra sa existe vreun englez sau american serios, care sa aiba un cuvânt de spus în politica tarilor lor si care sa poata accepta cu inima usoara disparitia acestui bun comun pentru a face loc limbii si civilizatiei germane, mai ales acum când acestea sunt puse în serviciul dictaturii si ciubotei militarismului prusac? Dumneavoastra faceti eroare, lasându-va înselati de aceasta propaganda falsa a unor smintiti ca Göbbels si altii ca el; Statele Unite nu numai ca nu urmaresc coloniile engleze, asa cum dovedesc de altfel si cu cele franceze asupra carora nu au absolut nici o pretentie, desi ele au ramas azi libere, nemaifiind aparate de catre guvernul de la Vichy; din contra, ele ajuta din rasputeri Anglia si aliatii ei în lupta cu Hitler si sunt gata sa intre si direct în lupta, când ar vedea Anglia si interesele lor amenintate de o victorie a puterilor din Pactul tripartit; aceste realitati obiective formeaza baza politicii externe a partidului nostru si al celui liberal, care merge cu Dinu Bratianu si care ne dau convingerea ferma ca Hitler merge la catastrofa împreuna cu toti aliatii sai."

Ultima parte a argumentarii mele se pare ca a avut oarecare influenta asupra lui Antonescu, pentru ca, imediat ce am terminat eu, el mi s-a adresat mie si lui Lupu pe un ton foarte blând, declarându-ne urmatoarele: "Eu stiu ca fortele care participa la acest razboi, cel mai mare din istoria lumii, sunt imense, ele cifrându-se, numai la combatanti, la cifre de zeci de milioane; mai stiu în acelasi timp ca pe lânga toti factorii previzibili, care stau la dispozitia noastra, a specialistilor, razboiul mai depinde si de unii factori imponderabili; de aceea, eu va înteleg pe dumneavoastra si pe toti acei care urmeaza pe domnul Maniu; si, asa cum v-am comunicat si alta data, eu sunt nevoit sa închid ochii si sa nu iau masuri în contra dumneavoastra, care refuzati sa va supuneti decretului care interzice activitatea partidelor. Am si eu socotelile mele în raporturile cu Hitler si Mussolini când folosesc aceasta toleranta fata de dumneavoastra; eu va las sa existati pentru ipoteza ca unu la suta s-ar putea sa aveti dumneavoastra dreptate din cauza acestor imponderabili; însa sa fim bineîntelesi, daca va permit sa va mentineti o organizatie de cadre, nu pot tolera nici o activitate politica, întruniri sau orice alte manifestari, care mi-ar putea crea dificultati în raporturile mele cu aliatii din Pactul tripartit."

Lupu i-a multumit în câteva cuvinte pentru aceasta întelegere din partea lui si i-a promis ca noi vom cauta sa ne conformam indicatiilor sale.

Ne-am plimbat apoi prin gradina de flori din fata casei, ca o jumatate de ora, discutând despre razboiul din Africa. Antonescu e convins ca foarte curând englezii vor pierde tot nordul Africii, inclusiv Egiptul, dupa care ei vor fi respinsi din Somalia si Abisinia. Cât despre Grecia si Iugoslavia, el crede ca în mai putin de doua saptamâni ele vor înceta sa mai existe. Pe la 5, doamna Antonescu ne-a oferit un ceai, tot pe terasa. Lupu a încercat sa-i smulga lui Antonescu un raspuns precis în chestiunea daca România va participa sau nu în actiunea în contra Iugoslaviei, pentru a i-l comunica lui Maniu. Contrar asteptarilor noastre, el a sarit în sus, raspunzându-ne pe un ton iritat si furios ca tot ce ne-a spus pâna acum el a facut-o în consideratie pentru noi doi si pentru Mihalache, "caci fata de Maniu, a zis el, care ma înjura pe toate drumurile si ma considera nebun nu mai am nici o consideratie si în loc de raspuns ar merita sa-l trimit într-un domiciliu obligator, ca si pe celalalt senil, Dinu Bratianu; daca n-o fac înca, este ca sunt mult mai cu minte si mai rezonabil decât si-o închipuie el". Vazând ca Lupu nu protesteaza si nu spune nimic, am încercat sa-l apar eu pe Maniu, însa n-am putut-o face deoarece Antonescu a continuat pe un ton si mai furios. "Eu nu înteleg cum de dumneavoastra puteti sta în jurul unui încurca-lume, care de ani de zile bate pasul pe loc si exaspereaza, prin nehotarârea lui, pe toti acei care vor sa ia o initiativa oarecare; îndrazneste sa se atinga de mine? Eu n-am nepoti si prieteni în jurul meu, hoti, cum are dânsul; cum de îndrazneste sa se atinga de mine când el acopera de ani de zile pungasi ca Mihai Popovici si fratii Boila, compromisi pâna peste cap în afacerea Skoda (Magazin istoric, nr. 5/1968), fara sa mai vorbesc de Virgil Madgearu, care n-a scapat de urmarire decât în urma unei întelegeri cu ticalosul de Guta Minciuna [Gheorghe Tatarescu]; daca Hitler nu ni-ar fi facut porcaria cu Dictatul de la Viena, i-as arata eu domnului Maniu ce pateste omul care vede paiul din ochiul altuia si nu-si vede bârna din ochii sai." [...]

La ora 6 precis ne-am despartit într-o atmosfera cam rece. Antonescu, doamna Antonescu si Ica ne-au condus totusi pâna la masina. La 6 si cinci minute eram deja angajati pe soseaua Predeal-Bucuresti.

La 22 iunie 1940, Franta capitula si peste trei zile ostilitatile încetau pe Frontul de Vest. Peste înca o zi, starea de neliniste care domnea în cercurile conducatoare de la Bucuresti s-a transformat în panica. Guvernul U.R.S.S. a adresat autoritatilor de la Bucuresti, la 26 iunie 1940, o Nota ultimativa, prin care cerea cedarea Basarabiei si a Nordului Bucovinei.

Au existat suficiente semnale prealabile, care ar fi trebuit sa puna în garda factorii de decizie români si sa îi determine sa pregateasca din timp si varianta retragerii din Basarabia. Chiar la 13 decembrie 1939, regele Carol II scria în Note zilnice: "Clodius a declarat [lui E. Urdareanu] ca Germania ne va apara în momentul când Sovietele au trecut Prutul. Aceasta declaratie, care la început avea aerul de a fi buna, este dimpotriva foarte rea, caci arata ca în aceasta privinta trebuie sa existe o întelegere germano-rusa."

La 23 mai, generalul Florea Tenescu, seful Statului Major General, a prezentat regelui un memoriu, în care se preciza: "Pactul ruso-german lasa Rusiei posibilitatea de a ataca Basarabia. Este ultimul moment pentru ca guvernul sa comunice Marelui Stat Major daca Basarabia trebuie aparata sau evacuata. Deaceasta alternativa depinde pregatirea dispozitivului de aparare sau evacuare în timpul util a materialului militar si a bunurilor mobile. Raspunsul impune extrema urgenta."

Retragerea s-a facut în conditii dramatice, multi militari, îndeosebi cei care aveau familiile în zona, aplicând principiul ,,scapa cine poate". La sfârsitul lunii iulie 1940, Directia Justitiei Militare din cadrul Ministerului Apararii Nationale a întocmit un tablou provizoriu în care erau inventariate diverse infractiuni savârsite de ofiteri, subofiteri si trupa aflata în retragere. Cele 335 de infractiuni erau atribuite: 35 ofiterilor, 25 subofiterilor si 275 trupei. Ele cuprindeau: omoruri (20), jafuri (11), tâlharii (26), tradare (3), parasirea postului (3), abuz de putere (3), insulta armatei (2), insubordonari (8), dezertari în strainatate (2), dezertari (21), parasirea comenzii (7), ofensa superiorului (10), ofensa armatei (1). Pentru comportarea avuta în timpul evacuarii Basarabiei, au fost trecuti din oficiu în rezerva sau dati în judecata 24 ofiteri activi: 4 colonei, 3 locotenent-colonei, 6 maiori, 9 capitani, 1 locotenent, 1 sublocotenent. De asemenea, au fost dati în judecata pentru ca au ramas în Basarabia 30 subofiteri activi si 40 rezervisti. Tot acolo au ramas voluntari 3 ofiteri activi si 137 ofiteri de rezerva.

Despre deruta cu care s-a produs, în multe locuri, retragerea armatei române din Basarabia ne vorbeste, indirect, un document elaborat de autoritatile militare o luna mai târziu. Este vorba despre un buletin special de informatii, întocmit de o mare unitate (nu ni se spune care), dupa evacuarea Basarabiei. Documentul era difuzat prin posta militara, cu indicatia: "continutul rugam a fi adus la cunostinta tuturor soldatilor, fiind folosit în sedintele de educatie".

Erau citate în primul rând "regimente, unitati si formatiuni de serviciu care s-au retras din Basarabia fara pierderi în materiale, armament sau soldati, desi au avut în compunerea lor basarabeni si cu toate ca drumurile au fost aceleasi". Urma lista unitatilor care reusisera ceea ce - este evident si din acest document - altele nu fusesera în stare sa faca. Se cita si cazul Detasamentului 2 Sapatori, ai carui militari "în plus, au adunat armamentul parasit de alte unitati; s-au vazut soldati cu câte 2 mitraliere pe umar". La fel procedase si Batalionul 32 Pionieri Garda, de la Tighina, care a revenit cu tot armamentul si materialele din dotare, "aducând în plus 2 mitraliere, 10 p[usti] mitraliere si 68 arme".

Probabil ca tot din motive de educatie urma un alt punct la care se spunea: "Valoarea armamentului si materialului bolsevic este submediocra." Erau citate câteva exemple, menite sa ilustreze afirmatia de mai sus. "La o încercare pe care bolsevicii au facut-o de a ne ataca, punând în linie 40 care de lupta, ai nostri au raspuns cu 4 lovituri de tun anticar, care au rasturnat 4 care sovietice - lovitura si carul. Intreaga linie de 36 care de lupta ce mai ramasesera au împietrit în fata acestui efect al artileriei noastre si au fost incapabile sa se mai miste timp de 12 ore nici înainte, nici înapoi, pâna când nu le-am dat noi voie." Din câte stim, este una dintre putinele mentiuni despre deschiderea focului contra trupelor sovietice.

Se insista asupra calitatii inferioare a blindatelor ("construite prost - tiganeste - din tabla slaba, ruginite, neîngrijite, vechi") si a avioanelor sovietice. "Cel mai slab avion al nostru este superior ca viteza celui bolsevic, iar curajul, priceperea si îndemânarea zburatorilor nostri sunt de neîntrecut."

Potrivit autorilor documentului din care citam, nici cu moralul nu stateau sovieticii mai bine. Era citat cazul plutonierului Petre Marinescu care, însotit de o grupa de 5-6 ostasi, nu s-au supus somatiei unui grup de 40 puscasi sovietici, sprijiniti de o arma automata, de a se preda. Mai mult, i-au dezarmat pe sovietici. La fel, soldati români au ripostat cu foc de mitraliera la atacul unor care de lupta sovietice. "Toti bolsevicii au iesit din carele de lupta, le-au parasit în seama noastra si au fugit peste câmp."

Se prea poate ca unii dintre soldatii care au asistat la sedintele de educatie în cadrul carora a fost prezentat documentul de mai sus sa îsi fi pus întrebarea: si totusi, de ce retragerea armatei române din Basarabia s-a produs în conditii ce semanau mai curând cu o debandada decât cu o retragere din vreme planificata?