Se părea că viața din lagăr se liniștea, se normaliza. Pentru că aveam bani și pentru că și conducerea închidea ochii puteam cumpăra alimente de două ori pe săptămână, la poarta lagărului, de la țăranii care veneau acolo. Și acesta a fost un succes al relațiilor noastre îmbunătățite cu conducerea.

Așa cum am spus, bărbații care erau duși sub pază la gară, printre care și eu, pentru descărcarea cărbunilor, căutau să se ?împrietenească? cu paznicii (în majoritatea lor jandarmi rezerviști). Li s-a explicat că avem de suferit din cauza războiului nu doar noi, evreii, ci și ei atunci când sunt în post în nopțile reci de iarnă, despărțiți de familiile lor, că au o viață ?aproape? la fel de grea ca a noastră. Voiam să creăm o solidaritate între prizonieri și paznici. Această muncă politică a dat roade mai târziu. Prin contactul permanent dintre internați și personalul de pază, cei din urmă s-au putut convinge de adevăratul caracter al evreilor, că nu sunt niște monștri, așa cum le-au fost descriși mereu.

Într-un lagăr așa de mare erau multe sarcini de rezolvat. Voi aminti doar câteva, pentru că ar fi imposibil de redat toate: muncă în afara lagărului, munca din lagăr pentru menținerea curățeniei, gătitul și împărțitul hranei, asigurarea materialului de foc ș.a.

Împărțirea oamenilor pentru diferitele munci, în trecut întreprinsă de comandatură, a fost  încredințată conducerii internaților, iar comandatura doar verifica executarea ordonată a acestora. Astfel s-a încredințat colectivului întreaga administrare a lagărului.  A fost o mare realizare, pentru că dacă existau nemulțumiri ori diferende, și acestea apăreau, le rezolvam între noi.

Nu trebuie uitat că în situația în care ne găseam noi, în care fiecare se temea pentru viața lui, omul indisciplinat putea deveni ușor fiară. Am amintit organizația ilegală care avea influență asupra membrilor săi. Însă fiecare membru trebuia să se ocupe de mai mulți nemembri pentru ca și aceștia, prin explicații, convingere, să se alăture solidarității internaților. Nu era o sarcină ușoară dacă ne gândim doar din ce medii diferite veneau acești oameni și ce mod de viață au dus.

Un anume Weiss din Arad era un om naiv. Când li s-a citit la recrutare potențialilor deportați numele simpatizanților arestați în Arad, s-a constatat că nu Weiss cel de față era cel căutat. Falsului Weiss i s-a dat drumul. Acest lucru a reprezentat o minune. Persoana însă era așa de ?deșteaptă?, că a venit înapoi pentru a obține o adeverință că el e Weiss ?cel cuminte? și nu acela pe care îl caută ei. Și cum tocmai lipsea unul la număr, Weiss ?cel cuminte? a fost reținut, petrecând aproape doi ani în Vapniarca. Porecla lui era ?Weiss boul?.

Acest caz arată consecințele naivității în aprecierea dușmanului și a situației politice. Într-o  situație în care domnea bunul plac și nedreptatea, Weiss a crezut în ordinea și dreptatea dușmanului. În mintea sa a văzut deportarea, datorită atitudinii sale, ca pe un lucru normal, permis și chiar drept, atâta vreme cât nu îl privea pe el, ci pe comuniștii evrei.

În ciuda acestor relații mai bune cu conducerea lagărului nu aveam voie să uităm că în fiecare moment  ne putea aștepta  o schimbare în rău. Studiam fiecare mișcare a comandaturii prin faptul că mereu o pereche, de cele mai multe ori o femeie și un bărbat, se plimbau prin curte și anunțau conducerea noastră de tot ce părea suspect.