VI.  MĂSURI ÎNAINTEA VENIRII IERNII. PARALIZAREA PICIOARELOR. GREVA FOAMEI

 

Pentru că se apropia aspra iarnă ucraineană am primit permisiunea să luăm scânduri și resturile de material de la o construcție părăsită.  Ne-am construit priciuri, la ferestre au fost puse geamuri, iar în încăperile mari se găsea chiar și un cuptor. Ne-a fost permis acest lucru deoarece comandatura s-a convins că aveau în față ?deținuți politici? și nu-și puteau permite orice.

În 13 octombrie 1942 în România s-a petrecut o minune a cărei cauză mi-e necunoscută. Antonescu a oprit deportările spre Transnistria. La presiunea Germaniei de a realiza mai departe ?soluția finală a evreilor? au fost aduse motive pentru a o împiedica. Ori lipseau vagoane, ori locomotive, ori mecanici de locomotive, ori de vagoanele respective era nevoie în altă parte.

 Această perioadă ceva mai liniștită nu a durat foarte mult. Deja în decembrie 1942 au apărut primele cazuri  de paralizie a picioarelor. Boala a apărut la tot mai mulți internați, în special la aceia care veneau din închisoare și al căror organism era slăbit și nerezistent. Numărul celor bolnavi creștea pe zi ce trecea, iar în februarie a ajuns la 611.

 În lagăr se găseau mai mult de 20 de medici internați. La început nu au putut găsi cauza îmbolnăvirii, dar după o vreme a fost evident că mazărea furajeră pe care o primeam ca hrană de două ori pe zi a provocat paralizia picioarelor  și că a atins și sistemul nervos.

Ne-am amintit ce ni s-a spus la intrarea în lagăr. I-am cerut comandantului lagărului, colonelul Murgescu să înlocuiască mazărea furajeră cu hrană sănătoasă. Această cerere a fost transmisă și în țară ca urmare a comunicărilor noastre.  În lagăr s-a creat mare panică , dar colonelul Murgescu ne-a respins cererea. Atunci internații au fost adunați de  către conducerea noastră internă în pavilionul al doilea și medicii au cerut refuzarea mazărei, căci altfel ne așteaptă o moarte lentă, dar sigură.

Am urmat sfatul medicilor și astfel a început ?greva foamei din Vapniarca?. A fost o decizie periculoasă pentru că putea fi considerată ca răzvrătire împotriva regimului , cu consecințele ei. Nu ne-am temut pentru că preferam să murim de glonț decât schilozi. În zilele următoare nu am mers la muncă. Greva a durat trei săptămâni. În acest timp ni s-au dat zilnic 200 g de pâine și 200 g de mere sau pere uscate din care  făceam ceai. Chiar și cele 200 g de pâine, care erau mai mult paie, ne-au fost retrase timp de două zile. Sacii cu mazăre ce ni se dădeau erau aruncați înapoi peste gard. Foametea din Vapniarca a fost îngrozitoare. A fost cea mai grea perioadă.

Comandatura voia să ne facă să cerem mazărea înapoi din cauza foamei. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Nu s-a tras asupra noastră și, în sfârșit, am primit cartofi de două ori pe săptămână și carne de cal. Sacrificarea cailor și tranșarea cărnii era făcută de unii dintre internați. La schimbarea alimentației probabil că au contribuit și protestele comunității evreiești din București. În urma acestui eveniment colonelul Murgescu a fost înlocuit.  Prin scoaterea mazărei furajere din alimentația noastră li s-au luat autorităților armele cu care voiau să ne distrugă. Astfel trebuie considerat rezultatul grevei noastre. Pentru a sublinia această afirmație citez din răspunsul dat de colonelul Murgescu la întrebarea doctorului Kessler, șeful necontestat al celor 20 de medici deportați: ?De unde știți că ne interesează supraviețuirea oamenilor dvs.?? 

Curtea marțială l-a condamnat la moarte pe colonelul Murgescu drept criminal de război. Sentința a fost executată. După revocarea colonelului Murgescu a rămas locțiitor căpitanul Buradescu despre care se spunea că ar fi agent al Gestapo ?ului. Acesta i-a promovat pe deținuții ce fuseseră cazați în pavilionul III, hoții și criminalii. Ei trebuiau să provoace o încăierare cu  noi, ?deținuții politici?, lucru ce l-ar fi îndreptățit să înece totul într-o baie de sânge. Am primit de la conducerea noastră internă indicația de a rămâne în camere. Totuși a avut loc o provocare și Buradescu le-a ordonat soldaților să tragă mai întâi în aer. Ordinul a fost executat. Dar pe urmă, când le-a poruncit soldaților să-și îndrepte armele spre noi, aceștia au tras din nou în aer: o reușită a discuțiilor noastre politice cu personalul de pază. Pentru un nou ordin aparent îi lipsea curajul. Perioada conducerii lui Buradescu a fost cât se poate de grea și periculoasă. Foamea era crâncenă. Mi s-a întâmplat ca mergând la lucru în afara lagărului să fur tărâțe din troaca porcilor. Aceasta trebuia introdusă  pe ascuns în lagăr pentru ca apoi să fie consumată fiartă. Un aliment important l-a constituit și sfecla de zahăr pe care o găseam depozitată la gară și pe care o luam, tot pe ascuns, în lagăr, ca  materie dulce, fiartă sau prăjită.