În vara și toamna lui 1943 trupele germane se retrăgeau de pe front. Drumul lor trecea nu departe de ghetoul nostru. Odată o astfel de trupă a oprit în apropierea noastră, iar unii soldați au pătruns în ghetou căutând femei și fete ca să le violeze. Eram și eu într-o cameră cu mai multe potențiale victime. Ușa casei era încuiată și soldații băteau ca să fie lăsați să intre. Pentru că încăperea era așezată la parter am urcat printr-o fereastră într-un loc din spatele clădirii, în spațiu liber. Am fugit la comandantul trupei pentru a-i cere ajutor. Atunci nu m-am gîndit și nu-mi dădeam seama, că fugind la o unitate al armatei naziste îmi puneam viața în pericol. Am avut norocul, că acel comandant de unitate, căruia i-am expus într-o germană perfectă, intenția soldaților germani intrați în ghetou, se deosebea de cunoscuta comportare a trupelor hitleriste, ce masacrau, chiar în retragere fiind, pe evrei și pe ruși. Nu m-împușcat ci m-a ascultat și a trimis o patrulă în ghetou, care a întors soldații la unitate. Acest comportament al militarului german, al cărui nume sau grad nu-l cunosc, este ieșit din comun și merită evidențiat. Locuitorii ghetoului și prietenii mei au apreciat fapta mea.

Populația indigenă din ghetou - cu toții evrei - care nici ea nu putea părăsi acest spațiu limitat, își câștiga existența mai ales din împletitul puloverelor și a altor obiecte de îmbrăcăminte din lână. Țăranii aduceau lâna și cumpărau marfa finită. Împleteau cu toții: bărbați, femei, băieți și fete.

Cum se apropia iarna și știrile de acasă ne făceau să sperăm că vom fi curând eliberați, locuitorii din sat ne observau ca să vadă cum ne pregătim de iarnă. Nu am lăsat să se observe că ne gândeam la faptul că nu vom petrece iarna acolo și pregăteam provizii pentru perioada rece. Am pus varză în butoaie și am prăjit sau doar am uscat  multe felii de pâine pentru pesmeți. Pâinea uscată era pregătită ca provizie în cazul prăbușirii frontului, dacă ar trebui să plecăm separat în toate direcțiile. Prăbușirea frontului putea lua diferite forme.

Revelionul 1943/1944 l-am sărbătorit cu un program cultural creat în Olgopol, cu coruri ce declamau lozinci și cântau. În ciuda faptului că a fost modest, a fost o sărbătoare reușită. În ianuarie 1944 a venit ordinul să ne întoarcem în România. Evenimentul a decurs nu fără  surprize.

Până la gara Balta am mers pe jos aproape 10/15 km și am așteptat vagoanele (de astă dată nu erau vagoane de vite) ca să ne întoarcem acasă. În același timp a trecut pe acolo o patrulă SS, al cărei subofițer ne-a cerut socoteală, cum și de ce ne întoarcem acasă, atâta vreme cât soldații germani luptă pe front. Un tovarăș de suferință din Mediaș, care vorbea bine germana, i-a explicat că noi urmăm un ordin și nu acționăm de capul nostru. Cuvântul ordin a fost explicit, așa că am fost lăsați în pace. Militarii nu gândesc, ei execută ordinele. Cu siguranță că omul nu știa că are în fața lui evrei. Acest incident ar fi putut avea urmări grave. Ar fi putut anula eforturile de supraviețuire de ani de zile.