- Ati fost la inmormantare?

- Da, am fost la inmormantare. Eram, pe vremea aceea, in Timisoara. Razboiul se incheiase. Am venit acasa, pentru inmormantare si dupa aceea m-am intors. Am fost in armata pana in 6 decembrie 1946. Dupa ce m-am eliberat, am venit aici. Aveam bunic, bunica..., bunica a paralizat in primavara lui 1948 si in toamna a murit... Astea au fost necazuri. Dupa aceea a venit colectivizarea. Eu, cand am venit din armata, mi-am cumparat cai, aveam si ceva pamant. Atunci, cu sotia mea, din 1951 luam vie la Teremia. Trebuia sa lucrezi ceva, nu erau bani. Am lucrat din 1951, pana in 1956, dupa aceea au intrat in C.A.P., in 1957 si am lucrat pana in 1970 in C.A.P. Atunci, sotia mea, poate n-as fi plecat din C.A.P., dar sotia mea s-a imbolnavit, a facut hepatita, iar fiul meu a plecat in armata in toamna acelui an.

Ea s-a imbolnavit chiar in prima zi din postul Craciunului. A fost la biserica si, cand a venit acasa, toata era galbena la fata. Am intrebat-o: "Ce s-a intamplat cu tine?" Ea mi-a raspuns: "Nu stiu nici eu." Si ochii ii erau groaznic de galbeni. Atunci, imediat am dus-o la medic, la Sannicolau si au internat-o la spital, unde a stat patruzeci de zile. A fost un necaz mare. Eu mergeam des la ea in vizita. Nu avea voie sa lucreze nimic un an sau chiar doi, trebuia sa-si poarte de grija ca, daca facea hepatita din nou, era gata.

In ultimii ani, in C.A.P., aveam vie si vine intr-o zi, din primavara lui '71, Anton Sofran si ma intreaba:"Nenea Gheorghe, o sa mai lucrezi via?" Eu aveam un hectar si optsprezece ari. Si eu i-am raspuns: "Toni, nu pot sa lucrez, sotia mea nu are voie sa lucreze, iar eu singur nu pot sa lucrez atata vie. Eu o sa lucrez in C.A.P., o sa iau portie." "Bine, a spus el, daca nu vrei sa lucrezi vie." Au trecut cateva zile si m-a chemat presedintele, Nicolae Telbis si mi-a spus: "Gheorghe, nu vrei sa lucrezi via?" Eu i-am raspuns: "Nu pot, trebuie ca via sa fie legata, stropita etc. Si eu nu pot sa fac asta singur. Deoarece sotia mea nu poate, nu este asa de simplu, eu nu pot sa le fac pe toate singur." "Asculta, zice presedintele, tu ia via si noi o sa-ti dam femei ca ajutoare." Eu i-am raspuns: "Nu-mi da tu ajutoare, tu mi le dai astazi si a doua zi ele nu vin, zic, eu nu pot sa lucrez via, nu vreau sa o iau in primire." Au trecut cateva zile, m-am dus la brigada, sa lucrez si, cand m-am dus la lucru, vad ca Vichentie nici nu ma baga in seama. Probabil presedintele i-a spus: "Nu-i da de lucru si o sa fie el nevoit sa-si ia via." Am venit acasa, mi-era ciuda si a doua zi m-am dus iarasi. Cand m-am dus iarasi, impartea oamenii ca si in ziua trecuta. Si eu l-am abordat iarasi, deoarece iarasi nu ma baga in seama. "Asculta, mi-a zis el, mi-a spus presedintele sa nu te iau la lucru, fiindca nu vrei sa lucrezi via."Ce nervos am fost! Si m-am dus atunci la presedinte si i-am spus: "Tovarase presedinte, ai spus sa nu ma ia la munca, dar cum vine asta, pentru ca eu sunt in C.A.P. si ce sa fac, sotia mea este bolnava?!" Si el mi-a raspuns: "Asculta, nu este cum vrei tu, ci cum vrem noi. Daca nu vrei asa, du-te unde vrei, fa ce vrei!" Am venit acasa, foarte nervos, ii spun ce mi-a spus presedintele si o intreb ce este de facut.

M-am dus atunci sa lucrez la Sannicolau in constructii. Acolo erau mai multi bulgari. La Sannicolau construiau grajduri, am lucrat anul acela acolo, dupa aceea am lucrat la Tomnatic, probabil pana in septembrie. Am lucrat cu ziua, pentru saizeci de lei pe zi. Dar a fost unul care, impreuna cu casierul, ne insela. In loc sa ne dea saizeci de lei pe zi, ne dadeau numai cincizeci de lei pe zi.

Ne-am certat si, dupa aceea, am venit acasa si am lucrat la Baza de receptie a cerealelor, pana in 1979. Aici era in constructii; am avut un inginer, pe nume Dimitriu. Pe vremea cand el era sef, am fost la Recas. Vreo paisprezece persoane au facut cotarce. Eu am fost seful acestor oameni cu care am fost la Recas. In 1972 am lucrat la Periam, Lovrin, Gotlob, la Uivar. In 1972, in luna iunie, de Sf. Petru, ne-am dus la Recas si am ramas pana in decembrie, am construit magazii in apropiere de gara. Dupa aceea, am lucrat in Dudesti, pana in 1979.

In 1979 mi-a spus Popat, el era seful pe atunci: "Serbane, nu se mai poate, a venit ordin ca sa nu se mai poata sa va retinem trei la suta pentru pensie, asa ca va trebui sa te angajezi." "Bine, ma voi angaja." Ne-au facut acte si ne-am dus la Timisoara. Seful cadrelor ne-a spus ca nu poate sa ne angajeze, ca noi avem peste cincizeci de ani si ca el a primit ordin sa angajeze doar pana la patruzeci de ani, patruzeci de ani... "Voi, zicea el, maine, poimaine, o sa iesiti la pensie si eu vreau oameni tineri." Am venit acasa si i-am spus sefului ca nu vrea sa ne angajeze. Cand am venit, m-a intrebat ce este de facut, daca astia nu vor sa ne mai ia?