- Cum a fost in razboi?

- Cand am plecat la oaste, in primavara lui '44, am facut un pic de instructie si, dupa aceea, ne-au trimis la Iasi, in Moldova. Iasul a fost pustiu, nu se gasea lume prin oras, deoarece o data intrau rusii, o data intrau romanii, stii... Pentru ca acolo a fost razboiul. De la Iasi la Targul Frumos sunt patruzeci si doi de kilometri. Era sosea, iar alaturi de sosea era si cale ferata. Acolo erau baraci cu evrei, pe ei ii tineau acolo ca in lagar. Acolo se gasea un transeu lung, de la Iasi la Tg. Frumos si evreii sapau acolo. Ii necajeau groaznic, sapau cu harlete, carau cu roabele. Ei erau cu haine vargate, ca detinutii. Erau si gardieni pe acolo, care-i pazeau. Erau niste necazuri foarte mari. Eu am fost in linia intai. Am stat un timp, mancarea era slaba, orasul era pustiu.

Pe 19 august, dimineata, ne-am baut ceaiul, a trecut un avion sovietic, a dat semnal, a trecut cum era frontul si a inceput sa lase trasoare. Noi ne uitam si, cand a venit ora sapte dimineata, ca si cum muzica ar fi inceput sa cante, au inceput rusii sa traga cu catiusa, nu se putea vedea cerul si nu puteai sta in picioare, atat era de groaznic. Noi ne uitam numai, ne intrebam cat de groaznic va fi, iar noi, aici, romanii, nu aveam armament performant, numai mitraliere si numai stateam. Iar peste noapte s-au indreptat spre noi, iar noi ne gandeam ca aici se va intampla ceva. Au venit nemtii. Cand au venit, ei au luat pozitie, au preluat drumul. Si, daca a plecat trenul cu obuze, ei au tras patruzeci si doi de kilometri. A fost ceva de groaza. Au venit atunci si ne-au spus: "Inapoi!". Noi trebuia sa plecam, deoarece ei au luat pozitie. Cand au inceput si rusii sa traga, noi ne retrageam, am trecut de prima linie si am intrat in a doua linie. Acolo, in linia a doua, au fost transee cu sarma ghimpata, blindata si ei stateau in transee, cu armament, cu grenade, aveau de toate. Iar noi trebuia sa ne retragem. A fost un capitan care a spus locotenetului nostru: "Ce s-a intamplat cu voi?!" Locotenentul a spus: "Germanii ne-au spus sa ne retragem, deoarece ei sunt in prima linie, deoarece ei au luat pozitie." Atunci capitanul a spus: "Noi avem nevoie sa luptam, pentru tara sa luptam." Si a plecat mai departe, el era capitanul unui escadron. Locotenentul nu ne-a oprit din retragere. Noi ne-am retras cam la un kilometru si jumatate, cand au ajuns avioanele americane si au inceput sa bombardeze. A fost ceva de groaza, trecea escadrila aceasta si nimicea totul. Eu m-am inecat intr-o mlastina, treceau unele avioane si bombardau totul, dupa acestea veneau altele, care bombardau si apoi altele. Asta a durat trei zile. N-ai putut sa pleci, n-ai putut sa mananci. Tot au daramat, totul era in flacari. A fost durere. Dupa aceea, ceilalti inaintau, iar noi fugeam, nu aveam ce sa mancam, iar nemtii veneau, cu masini. Ei erau inarmati cu tancuri, cu tot, veneau si intrau in razboi, iar noi, acum, romanii, n-aveam decat carute, noi n-aveam masini, n-aveam nimic. Oamenii fugeau, au fost civili, aveau oamenii oi. La tot au dat foc, tot au daramat acolo, in Moldova. Si asa, noi tot ne retrageam, multa lume, multa incurcatura era pe acolo.

Ne-am dus, intr-o seara, eu, cu Stefan Iulva si Nicolae Sabliov, am iesit la sosea, poate trece ceva si ne ia. Poate trec rusii si ne iau. Eram disperati, flamanzi, nu aveam ce sa mancam, vom muri de foame. Un sergent ne-a spus: ?Daca te prind rusii, ce crezi, te vor duce in Siberia si acolo vei muri." Si asa ca nu ne-am lasat prinsi de rusi. Am prins o masina care avea carucior in spate. Era in luna august. Era un noroi groaznic, deoarece plouase atunci. Pe drum erau din acestia, care erau impotriva hitleristilor. Pe sosea nu puteai sa tii luminile aprinse, numai faza scurta. Si tot alterna aprinderea fazei cu stingerea fazei. Erau legate cabluri din sarma dubla de copacii de la marginea soselei. Cablurile erau legate mai sus. Cand trecea masina, ramanea fara cabina, deoarece era retezata de acel cablu. Iar oamenii care erau pe jos erau calcati. Acolo era groaznic, ceva de groaza. Plansete, plansete si acolo mureai, ce sa-ti faca!

Noi ne-am dus atunci, am trecut Barladul si ne-am dus la Focsani. Acolo ne-au prins zorile. Ne-am dus in gara din Focsani. Se lumina deja de ziua. Atunci am auzit ca s-a facut armistitiu pe 23 august. Erau oameni raniti in gara din Focsani, fara picioare, fara maini, i-au aruncat acolo pe raniti. Dupa aceea ii vor duce la spital. Cand am ajuns in gara, fiindca era vara, era multa lume, si aici, si dincolo, raniti, plangeau, daca n-ai picioare... Am spus prietenilor sa mergem dincolo, unde erau liniile, sa vedem ce este de facut, sa vedem cumva, sa ajungem la Bucuresti. Si cand sa intram, ne-a izbit un miros atat de urat, incat era cat pe aci sa pici si sa mori. Era luna august, ranile oamenilor... Unii dintre ei stateau culcati, altii asezati. M-am intors, am ocolit si zic: "Hai sa mergem dincolo."