Dincolo era un tren cu tancuri, era nemtesc si era oprit in aceasta gara, era gara mare, cu vagoane. Asta a fost dimineata si n-aveam ce sa mancam. Patru zile n-am mancat nimic. Cine sa-ti dea? Unde sa mananci? N-aveai de la nimeni nimica. Atunci se incheiase deja armistitiul, au venit nemtii si au distrus gara, au bombardat-o, iar pe bolnavi i-au acoperit daramaturile. A fost alarma in oras, ca vin bombardamentele. Toata lumea care era aici, politie, militari, sa se scoata cei de sub daramaturi. Eu am fugit in viile din Focsani. Era in luna august, ciuguleam si eu ceva pe-acolo. Nu aveam ce sa mancam. Ne intrebam ce este de facut. Stefan a zis sa vedem unde merge trenul acesta, daca merge la Bucuresti, mergem si noi. M-am dus si am intrebat mecanicii de locomotiva: "Unde merge trenul acesta?" Ei mi-au raspuns: "Nici noi nu stim." Am stat cat am stat si, deodata, vad ca i-au dat drumul sa plece si m-am dus sa intreb unde merge trenul. Mi s-a raspuns ca trenul pleaca in Ungaria, ca iau alta linie si ca merg in Ungaria. Erau numai tancuri. Era numai un singur vagon pentru animale. El era cu doua locomotive, una in fata, una in spate. Era greutate. Noi, cand am auzit ca pleaca in Ungaria, ne-am dus si ne-am asezat pe tampoane. Erau treizeci de vagoane. Erau si nemti, care aveau grija de incarcatura.

I-au dat drumul trenului sa plece spre Ungaria. Deodata am fost zariti de catre nemti. Lor le era frica, sa nu faci ceva, sa explodeze si a venit sa ne intrebe unde mergem. Iar noi am raspuns ca mergem in Ungaria. El ne-a alungat, sa plecam. Noi nici nu stiam ce gara era, deoarece trenul nu intrase inca in gara. Ne intrebam ce este de facut. Ce sa facem aici? Unde sa mergem? Cum sa mergem pe jos? Nu stiam nimic, nu stiam nici unde ne aflam. Nu aveam nici ce sa mancam. Si atunci ne-am vorbit sa mergem la ultimul vagon. Cand opreste ne dam jos, ne ascundem, iar cand va fluiera ca pleaca, ne vom duce iar pe tampoane, ne vom arunca pe tampoane. Si asa am facut un timp. Si iar ne-a vazut si a venit. M-a prins si pe mine si m-a aruncat jos, a scos pistolul, ca sa ne impuste. S-a suparat... Acuma ce este de facut? Am fost uzi, pentru ca in acea noapte a plouat, am fost flamanzi si atat de obositi... Ne-am dus sa vedem ce gara este. Stefan a zis sa incercam din nou. Este noapte si el nu va veni. Eu i-am raspuns ca nu mai vreau. Sa ma omoare? Ma duc in gara. Cand am ajuns sa vad vagonul inauntru, in care erau ei, trei la numar, ma uit inauntru si vad paturi si nimic altceva. I-am intrebat daca ma iau si pe mine. Ei mi-au raspuns ca nu se poate. Unul mi-a spus sa ma acopar. Ei mancau, asa ca mi-au dat si mie: paine neagra. Si am adormit. Cand s-a luminat de ziua, eram in Alba-Iulia. Am zis ca vreau sa cobor, sa-i vad pe prietenii mei, daca sunt pe tampoane. Am vazut ca nu mai erau. Ei s-au dus deasupra vagonului, acolo s-au culcat, uzi, deoarece a plouat. M-am dus si l-am tras pe Nicolae de picior: "Haide, ca o sa ne omoare nemtii. Repede, jos!" Au coborat.

Atunci am prins un motor si ne-am dus la Arad. Cand am ajuns, era seara. In Arad dezarmau nemti. Erau si unguri aici, ce mai, erau necazuri mari. N-au fost trenuri spre Dudestii-Vechi. Nu erau. Ce-i de facut acum? Era tren de la Arad la Timisoara si asa ne-am dus la Timisoara. Eu, cu prietenii mei, am vrut sa mergem acasa, dar nu era tren decat pana la Lovrin. Si pe urma pe jos. Stefan a spus sa ne prezentam la Parta.

Acolo ne-am inrolat si am facut instructie. Mai bine ne anuntam si ofiterul ne va da voie, decat sa mergem acasa si sa ne prinda jandarmii si vom da de necazuri. Asa ca ne-am prezentat la Parta si am intrat la maiorul Jiglau. L-am intrebat daca nu ne lasa sa mergem acasa pentru cateva zile. El ne-a spus sa mergem sa intrebam maiorul. Cand ne-au dus, era in jur de ora pranzului. L-am intrebat daca nu ne lasa sa mergem acasa. El ne-a spus: "Acuma o sa va omoare pe drum. Rusii au intrat acum. Cand se va termina razboiul toata lumea merge acasa." Nicolae a spus: "Vezi, mai bine mergeam acasa, dar te-am ascultat pe tine, Stefane..." Maiorul a spus sa ne dea alte haine sa ne schimbam.

A doua zi erau nemti la padure, tancuri. Maiorul a spus sa mergem la Sag, acolo, pe pod, sa stam la mitraliere si sa tragem. Ne-am dus in jur de douazeci de soldati. Am stat acolo douazeci si patru de ore, dar nemtii n-au trecut pe aici. Ei au trecut pe la sarbi, iar noi ne-am intors la Parta. Ne-am dus la un neamt, care era din Teremia, sa-i luam caii din grajd, neamtul fugise, avea paisprezece cai. Eu am luat doi, altul doi, altul doi. Si ne-am dus cu ei, la Parta, pe la oameni. Ei ne-au spus sa mergem pe camp, sa furam. Ne-am dus pe camp, am gasit ce-am gasit, am secerat tulei, gaseam si trifoi, ca sa dam de mancare cailor.

Intr-o seara, vine un sergent si imi spune: "Mai, Serbane, imediat sa inhamezi si sa vii cu mine, pentru ca o sa intre nemtii in Parta si o sa ne omoare." A spus sa ma duc sa-i iau sotia si copiii si vom pleca la Lugoj. Asta a fost seara. M-am dus la el acasa, copiii, sotia, bagajele. Si-a luat totul in caruta. El m-a intrebat de unde sunt. Eu i-am raspuns ca sunt banatean, ca sunt de prin partile locului. El imi spune: "Tu cunosti drumul aici." Dar eu de unde era sa stiu pe unde sa mergem. Drumul Timisorii il stiam. Dar el vroia sa trecem pe drumurile de tara, caci la Timisoara ne-ar fi omorat. Si am pornit-o pe drumuri. El avea harta, ca aici, ca dincolo, "Ia-o la dreapta!", "Ia-o la stanga!" si ne-am incurcat si mai rau. De unde era sa stiu drumurile acelea... El ma injura groaznic. "Tu nu stii, tu esti un prost." Am ajuns dupa aceea la Timis, Timisul este un rau. El a scos harta, a scos lanterna si se uita. Era noapte, el injura, "Ai gresit!", sotia lui plangea, "Tu faci scandal!" si a inceput si pe ea sa o injure. Si copiii plangeau in caruta. El a zis: "Stii ce, trecem Timisul si, daca trecem Timisul, ne-am rezolvat!" Erau partizani atunci, puteau sa te omoare. Si eu i-am spus: "Cum sa trec cu caruta prin apa, ca Timisul e apa mare?!" El a spus: "Lasa dracului, trecem, daca ne inecam murim si gata." Am inceput sa man caii. Cand am intrat in apa, caii erau blanzi. Cand am ajuns la mijloc, in caruta era apa, pentru cai era, de asemenea, groaznic. Sergentul zicea: "Doamne, Doamne, murim aici!" Si isi facea cruce. Femeia plangea, copiii plangeau, erau uzi, daca in caruta era apa. Eu numai ma gandeam ca ne vom ineca. Si am mers prin apa, apa ne ducea si, intr-un final, am ajuns pe malul celalalt. Noroc cu caii, ca erau buni armasari. Cand am ajuns dincolo, era rampa si am iesit de acolo. "Doamne, ca m-am scapat", a spus sergentul. Cand am ajuns, era deja dimineata, daca ne-am plimbat hai, hui pe campuri. Totul era ud. Sergentul a zis: "Vezi, am umblat ca prostii, daca nu stiam nimic. Vom lua acum un drum de tara si mergem." Si am ajuns la Belint, la un cumnat de-al lui. "Nu mai mergem la Lugoj, ne oprim aici." A coborat sotia, copiii, am dat bagajele jos.