Iacob Glisaru

Pe Iacob Glisaru l-am întâlnit întâmplator, în curtea Caminului de Batrâni al Comunitatii Evreilor din Timisoara. M-am prezentat si dumnealui m-a invitat în locuinta sa. Traieste separat de restul batrânilor din camin, se ocupa de gradina de flori, asa cum a facut-o la fiecare camin din tara în care a locuit.

Un om simplu, care mi-a spus povestea sa, identificata cu povestea unui popor persecutat, a unui popor chinuit, asuprit, datorita intereselor politice, a diferentelor religioase. Sechestrarea, deportarea lui, uciderea sotiei si a fiului sau au pus capat fericirii acestui om, singura lui satisfactie astazi este ca are un acoperis deasupra capului, o hrana asigurata si ca detine un televizor si un radio. Nu mai are pe nimeni. A ramas singur. A. V.
 

?Evreu sunt, evreu vreau sa mor!"

- M-ati invitat sa iau loc. Dar dumneavoastra nu stati jos?

- Nu, nu, n-am maturat! Nu, mai cresc... (pe durata interviului a stat în picioare, lânga masa, n.n.)

- Mai cresteti?

- În pamânt!

- Ei, asta nu!

- Haide, sa va spun! Dar nu stiu cum.

- Cum doriti dumneavoastra.

- Sunt nascut în 1914, 12 aprilie, în judetul Dorohoi, a ocupat U.R.S.S.-ul si acum e Ucraina. Am fost unsprezece copii, în Herta. Si când a fost, atunci, cu Uniunea Sovietica, a luat Uniunea Sovietica si dupa aia a luat Ucraina. Si m-a deportat de acolo si m-a dus tocmai la Craiova, într-un... din asta, de lucru. Am dus-o bine. Bineînteles, am muncit cum muncesc si acum, dar parintii au murit, surorile au murit, am ajuns singur (plange, n.n.). Când era domnul, cum îl cheama..., primul secretar? (mi-a cerut sa închid reportofonul, n.n.). A murit presedintele Comunitatii Evreiesti de la Focsani si m-am rugat de domnul inginer: "Domnul inginer, domnul secretar, uite asa si uite asa, am ramas fara nimenea". Mi-a dat bani, ca sa vin la Bucuresti, la Comunitate, mi-a dat adresa, Sfânta Vinere, numarul 3. In fine, am fost acolo, am venit la el. ?Fa o cerere." Am facut o cerere, da? daca asta înregistreaza?

- Nu-i nici o problema, daca doriti îl închid.

- Puteti spune, ce, ce, am de furat ceva? Am venit la Bucuresti si mi-a dat la Caminul Balus, ati fost la Balus?

- Da, da am fost la Balus.

- Da? ati vazut gradina?

- Nu, nu am vazut gradina.

- Ce gradina am avut eu acolo... Si am stat sapte ani de zile la Caminul Balus, am întretinut toata gradina. Si, dupa aia, a plecat domnul Sorin în locul lui domnul Sechter, ca secretar si o parte, aproape toti, s-au mutat. Acolo nu m-am dus... (mi-a cerut sa închid reportofonul, n.n.). Am venit aicea, la Timisoara, era domnul Neumann si îmi mai spune câteodata: ?Domnul Glisaru...", ca eu, la batrânetile mele mai lipsesc în câte o seara de la rugaciune. Am venit aicea, m-a trimis sa încasez bani de la cimitir, doamna Cimponieru, am primit bani pentru sarbatori, am predat banii, mi-a luat chitantile alea, am facut paisprezece rânduri curatenie la morminti, de s-au mirat oamenii: ?Uite, ma, e gospodar!"...