- Dar parintii dumneavoasta?

- Au murit, saracii, în Dorohoi, când eu am fost internat in lagar la Craiova. De aici am cu piciorul stâng. Si dupa m-a trimis la Doaga, sunt o multime de evrei acolo.

- Si nu v-ati casatorit niciodata?

- Ce-mi trebe mie strâmbe? Multumesc lui Dumnezeu ca ma duce asa cum pot.

- Si de copilarie ce va amintiti?

- Copilaria mea..., am facut patru clase primare. Eu sunt dogar de meserie, din tata în fiu si am fost unsprezece frati si pe toti i-a omorât. Si nevasta-mea, am avut un copil de optsprezece ani (plânge, n.n.), un baietel, al meu...

- Dumneavoasta ati fost însurat?

- Da, cum nu!?

- Cum o chema pe sotia dumneavoastra?

- Coca o chema. Când m-am casatorit am avut optsprezece ani si sotia saisprezece si ne-am iubit (plânge, n.n.), sa-ti spui de ce: eu stateam în banca aicea si ea statea în banca aicea la scoala. Tatal ei a fost tot dogar, tot evreu. Si plecam împreuna, venea ea la mine, mâncam? Ne-am dus într-un parc si i-am spus: ?Mai, fato, hai sa ne luam". Nevasta-mea, Dumnezeu s-o ierte, pacat ca n-am acu? niste poze, era de o frumusete rara, în fine, i-a spus lu? mama ei, la tata ei. Am locuit în Herta, dupa aceea m-a luat pe mine seara (plânge, n.n.) si pe ea unde a dus-o nu stiu. Dupa aceea, peste câtiva ani, când am venit eu din lagar, mi-a spus un român, un vecin: ?Uite, nevasta ta e înmormântata uite acolo, uite acolo, lânga mama ta, bunicul tau". Era un român care a salvat-o mult, da? n-a putut, bineînteles... A împuscat-o. Pai, în Dorohoi era cel mai mare loc unde au fost omorâti evreii. Si asta nu uit... (s-a oprit, n-a mai vrut sa vorbeasca, s-a întors si a început sa caute ceva pe un raft, n.n.).

- A, tales, kipa (obiecte de rugaciune, n.n.).

- Nu pot sa ma plâng la nimenea, ca nimeni nu face dreptate. Mose Rabeinu spunea ca trebuie sa te gândesti la tine si la vecinii tai si Dumnezeu i-a ajutat cu bastonul lui ala, a trecut marea. Sunt în Timisoara de trei ani. Nu m-am mai casatorit.

- De ce ?

- Stiti cum se spune: când iei un borcan de dulceata si gusti o lingura, nu mai e buna alta, aia e buna! La altul poate, la mine nu.

- Dar de mama dumneavoastra ce va amintiti?

- Dimineata ne ducea sa spalam mâinile si sa facem mode ani (rugaciune de dimineata, n.n.) si ma ducea la scoala evreiasca, unde era Rabinul. Era o cantina, unde mâncam, dormeam si era un chiabur care ne ducea la Lacul Sarat, lua de mâncare, dar si învatam. Iar acasa, venea mama vineri seara si ne lua. Asta s-a întâmplat la Braila, dupa ce ne-am refugiat din Dorohoi. Mama, de Rosh Hashana, facea peste, crap, cu solzi mari, pentru ca evreul nu are voie sa manânce cu solzi mici, punea în cuptor. Facea o supa cu sfecla rosie, cu carne taiata de sahter (persoana care sacrifica animalele conform unor practici religioase specifice, n.n.), mâncam, beam un paharut de facea mama din mere, suc si la culcare si ne rugam, aveam o lumânare. Mama, de Iom Kippur (Ziua Pocaintei, n.n.), facea prajitura cu untura de pasare. De mama sa nu uiti niciodata! Pe mama o chema Rebeca si pe tata Lazar. Erau evrei. Evreu sunt, evreu vreau sa mor!