De se întâmplă să treceți prin satul Horodca, raionul Ialoveni, în zile însorite neapărat veți întâlni la fântâna din centrul satului un bătrân ce merge încet, cu două căldări de apă pline, ce le duce cu grijă ca nu cumva să cadă vre-un strop din ele. Este Mihail Ciobanu, născut la 10 decembrie 1911, în s. Horodca, r. Ialoveni. Copilăria și-a petrecut-o în toiul primului război mondial, adolescența într-o perioadă tulbure și incertă, tinerețea în bătaia gloanțelor și obuzelor celui de al doilea război  mondial, iar bătrânețea într-o nesfârșită perioadă de tranziție.

 Domnule Mihail Ciobanu bună ziua. Cum vi se pare toamna la  93 de ani?

Rece ...

Mi-am pus în spate cojocul dar, tot nu îi este jale de mine. Dorește să mă ia cu dânsa acolo...

(Dl Mihai îmi arată cu degetul spre cimitirul satului) Da eu nu doresc să plec. Mai stau oleacă aici, cu băieții.

Unde v-ați născut?

Aici în ?Sfânta? Horodcă.

Ați mai avut frați, surori?

Nu. Sunt singur. Mama mea Paraschiva (a murit Dumnezeu să o ierte la Ciuciuleni) nici nu a fost căsătorită. Era o copilă când la cunoscut pe tata nu știu unde. El era un rus care a părăsit-o cum a aflat că este însărcinată. Nici măcar nu l-am cunoscut. Mama m-a lăsat la trei zile în grija unei mătușe, care mai apoi m-a înfiat ? Anghilina, și a fugit la el, la rus, iar eu am stat la mătușa până ce m-au căsătorit. Îi zic mătușă, că mi-i mătușă, dar ar trebui să-i zic mamă că ea împreună cu bunica m-a crescut.

La câți ani v-ați însurat și de ce folosiți sintagma ?m-au căsătorit??

(Dl Mihai râde ironic) M-au însurat  devreme, foarte devreme. Aveam vreo 16?18 ani. Mie îmi plăcea de alta, dar aceia nu avea pământ și nu mi-au permis să fiu cu dânsa, de aceia m-au însurat cu Olița (Teolița). Dar, după căsătorie ne-am împăcat bine. Ea mă iubea, eu o stimam. Împreună am avut vre-o zece copii. Efimia, Ștefan, Ion, Marusa, Ștefan, Vasile, Alexandra ... doamne, numi aduc aminte numele tuturor copiilor, dar eu mă rog pentru ei, căci au murit repede toți, la maturitate au ajuns numai doi, Vasile ? care mai trăiește și acum și Sașa care a murit și ea cu câțiva ani în urmă.

Pe Ștefan l-ați numit de două ori. Este unul și același?

Nu este unul și același. Înainte copiii mureau repede din cauza bolilor, războiului, foamei, de aceia se puneau deseori același nume la mai mulți copii.

Și soția câți ani avea?

Ea? ? 12-14 ani când ne-am luat. A murit la 53 de ani din cauza mai multor boli. Apoi am cunoscut-o pe Milea, ea avea deja 2 copii și împreună am mai avut doi: Mișa și Sașa. (Sașa este a doua fiică a Dl Mihail cu același nume) Cu Sașa locuiesc acum în casa aceasta. Casa este nouă, a băieților ăștea, dar este de mine făcută.

Să înțeleg că ați trăit în altă parte?

Da, în partea cealaltă a satului, unde trăiește azi Vasile.

Dl Mihai cum era satul înainte?

Satul? Era mititel. Câteva case adunate în jurul râpii. Iar oleacă mai departe, când intre în sat, trăiau țigani. Mulți țigani.

Știți cumva de ce satul poartă numele de Horodca?

Păi, nu știu de la ce provine. Așa l-au numit înainte de vremea mea, așa l-am numit noi, și așa se numește și acum. Bătrânii noștri i-au pus numele și au uitat, iar cei care au apucat denumirea asta așa îi zic, cu toate că se spune, cum că el, s-ar mai fi numit mai înainte  Frăsânița ? de la o poiană cu frasini. 

Câți ani aveați când v-ați dus la război?

Războiul... Of, războiul. (Dl Mihai face o pauză lungă. Ochii limpezi prind a juca în lacrimi. Vroia să-mi spună ceva important însă, de fiecare dată cînd începea să vorbească o tusă înfundată îl întrerupea și nu rostea altceva decât ?Bat-o s-o bată tusă?. La început fraza mi se părea banală și a trebuit să treacă ceva timp până să înțeleg semnificația ei. Ori de câte ori încercăm să reconstituim un epizod tragic prim care am trecut ne apucă această ?tusă? și ne trebuie ceva timp până să o depășim. În continuare discuția a fost întreruptă des de Tusă și de Lacrimile care cădeau parcă de la sine,  de aceia despre război am discutat foarte puțin). Am fost luat în armata română în 1933. Când s-a  început războiul am luptat în armata română până în 1944. În același an am fost dus într-un lagăr de prizonieri din orașul Sevastopol, unde am stat până în 1947. Acolo am lucrat la mina de cărbune.

Ce-a urmat mai apoi?

M-am întors acasă, adică în sat unde mă aștepta nevasta și am continuat să trăiesc drama mai departe. Să-i îngrop unul câte unul pe cei dragi și să mă rog pentru ei.

Care este cel mai fericit moment din viață?                    

Cele mai fericite momente erau acelea când nu mă durea nimic. Când eram sănătos.

Ce vă doriți mai mult de la Viață?

Să mă mai țină oleacă pe pământ. Să nu fiu bruscat de nimeni. Să nu mă ?blenduiască? nimeni când merg la lucru. Să ne lase în pace rușii. Nu îi iubesc pe ruși. Nu sunt organizați și sunt ocupanți.

Ce a fost cel mai greu de suportat  în viață?

Bătrânețea ... .Toate celelalte sunt trecătoare. Numai bătrânețea nu trece. Și ea este cea mai grea.

Doriți ceva?

Da. Să mai trăiesc încă o viață.

și războiul, greutățile ...

Cu tot cu război, cu tot cu greutăți, ași mai trăi o viață.

Credeți că este bine ca oamenii să trăiască mulți ani?

Aceasta numai Dumnezeu o știe. Eu nu știu ce să cred.

Care este secretul longevității dumneavoastră?

O viață trăită corect. Cu frică de Dumnezeu. O alimentație bună. Și neapărat fără tutun.

Cum vi se pare tineretul în ziua de azi?

Tineretul? Sa schimbat mult. Acum este mult mai deștept. Știe mai multe, sunt hâtri.

Și aceasta este bine sau nu?

Este mai bine. Cu mult mai bine. Își dobândesc hrana mai ușor. Au ce mânca, ce îmbrăca.

Dl Mihai doriți să-mi spuneți ceva?

Să fii sănătos și să nu cunoști grozăviile războiului.

Dl Mihai Ciobanu vă mulțumesc pentru timpul acordat.

 

 

Interviul a fost realizat de Simion GHEORGHIU, 2 octombrie 2004, în s. Horodca, r. Ialoveni   cu Mihail Ciobanu, n. 1911.