Era un oras convalescent, unde experienta recenta a ultimului razboi readucea în memorie, obsedant, ca pe un blestem al aceleiasi generatii, "revarsarea de sânge si de vitejie" din timpul primului razboi mondial. Pentru observatorul strain, chiar cel familiarizat de o viata cu Orasul Lumina, dorinta unanima de redresare, de vindecare cât mai grabnica a ranilor morale si materiale ale razboiului era evidenta. Dar ce urma sa fie redresat? Franta de la Vichy ori cea a Rezistentei? Sub acest semn dihotomic se cerea privit întregul efort de iesire din cosmarul recentei conflagratii.

Dincolo de strategia diferitelor guverne succedate la cârma Frantei, de charisma generalului de Gaulle, de încercarea de revenire printre marile natiuni ale lumii - si organizarea la Paris a forumului mondial de pace era o dovada în acest sens -, francezii participau individual la curatirea, primenirea si înfrumusetarea capitalei lor, cu o daruire, tenacitate si inventivitate uimitoare. Aceasta însumare de fapte personale si rezultatul lor final - redresarea -, dirijate de o administratie ambitioasa si trufasa, dornica sa redea cât mai repede Frantei stralucirea de odinioara, era limpede perceptibila la nivelul strazii pentru privitorul strain.

Bucatarul si diplomatul

Rationalizarea produselor vitale traiului, contingentarea productiei interne si orientarea ei în cvasitotalitate pentru export, practicata în întreaga Europa, inclusiv în spatiul sud-est european, dar cu destinatie diferita, e primita de francezul de rând cu o resemnare robusta, plina de speranta. Ratia de tigari, de un pachet pe saptamâna, e suportata cu stoicism si îndulcirea ei prin piata neagra nu s-a generalizat. Dimpotriva, tot mai multi parizieni priveau cu suspiciune automobilele spaniole înscrise cu numere de corp diplomatic, CD, numindu-i rautacios pe proprietari "Contrabandisti Distinsi"!

Elena Vacarescu, aceasta ambasadoare neacreditata a României la Paris, dar poate tocmai de aceea mai cunoscuta si respectata de gazde, spusese în repetate rânduri: "Parisul n-a dezamagit pe nimeni." Si în adevar, strabatând în lung si în lat strazile Parisului, vizitând hoteluri, mâncând în restaurante, bistrouri sau cafenele, constatai mizeria, saracia, penibilul. In hoteluri lipseau lenjeria, vesela, tacâmurile (erai poftit sa-ti bei ceaiul în viteza încât ceasca sa fie trecuta clientului urmator). In restaurante se practica un menu fix foarte strict: zarzavat, o bucata mica de peste, doi cartofi, "un diminutiv de cotlet", un mar si o "cafea" (adica o fiertura de naut inferior). In restaurantele de categoria a III-a menu-ul era ceva "misterios", ca o ciorba de burta ori "ca resturile vândute odinioara în macelariile pentru pisici". In fine, vinul, nelipsit la masa oricarui francez, era cartelat si era o posirca (un litru pe saptamâna dintr-o licoare adusa din Algeria, "Entre deux mers").

Dar...

Trecând peste un timp prin aceleasi locuri, lucrurile se îmbunatatisera vizibil: produse noi, proaspete, gustoase, galantare atragatoare marturiseau grija permanenta a francezului pentru a reintra în normal, pentru a nu ceda. Acest optimism constructiv era întretinut în ceea ce priveste marile restaurante ori hoteluri (Ritz, Meurice, Prince de Galles, Georges V), destinate exclusiv strainilor aducatori de valuta si unde Franta îsi demonstra în continuare inegalabilele talente culinare, deoarece în opinia guvernului Léon Blum, de pilda, "bucatarul e mai bun diplomat decât ambasadorul". Aceeasi preocupare pentru înfatisarea orasului, a strazilor, a mijloacelor de transport. Un mare necaz, atunci, în toamna anului 1946, era greutatea tunderii pomilor de pe Champs-Élysées fiindca nemtii, în retragere, furasera scarile municipale folosite în acest scop.

Statiile de metrou se curatau, se redau circulatiei; într-o înfatisare placuta, vechile taxiuri Renault, beneficiind doar de o ratie lunara de 25 l de benzina, erau dublate voiniceste de birje, trasuri, echipaje. Parizienii erau constienti ca asemenea mijloace de locomotie nu puteau dura, dar se mobilizau, îndurau si... stateau câte o zi întreaga la coada la Grand Palais, ca sa admire standul cu automobile destinate exportului. Era mândria Frantei în joc.