I-am propus sa vina la mine, la lucru, i-am promis ca-i voi acoperi lipsurile, sa nu-si piarda drepturile, alocatia, avea doi baieti, Iaroslav si Bogdan. Cand a venit la lucru, i-am dat un loc de munca, unde putea sa si scrie, deoarece cunosteam patima lui, il incurajam mereu sa scrie. Pentru asta, mi-a fost recunoscator cat a trait. Pe urma, eu m-am transferat de acolo, iar unchiul Clempus a ramas, dar noi tot am tinut legatura. El venea la mine, discutam foarte mult despre istoria si literatura Ucrainei. Pe urma, a dorit sa se aboneze, prin mine, la tot felul de ziare si reviste din Ucraina, deoarece la el, in Valea Viseului, nu ajungeau. In timpul acela am fost abonat optsprezece ani, din 1972 pana-n 1990, la ?Jurnalul Ucrainei". Aparea saptamanal, erau saisprezece abonamente pe toata Romania, din care doua erau pentru mine, pe numele meu, unul i-l dadeam lui Clempus. La el, in sat, isi bateau joc de el si cred ca-i bagau strambe de nu reusea sa se aboneze.

Unchiul Clempus mi-a insuflat asa un suflu, o dragoste fata de poetul Taras Sevcenco, pe care el atat de mult l-a iubit, incat eu i-am promis ca voi vizita locurile natale ale lui Sevcenco. A sosit si timpul cela cand am vizitat patria lui Taras, dar unchiul Clempus nu mai era. El a murit pe 5 ianuarie 1990, iar eu am vizitat Cercase, unde a trait Sevcenco numai in august 1990. Am vizitat si casa diaconului unde a invatat Sevcenco. E o casuta mica, izolata cu sticla, nu se poate intra in ea. Si la casa domnului Endelgard, la mormantul Caterinei, mama lui Sevcenco, la casa unde s-a nascut Sevcenco, am stat acolo o saptamana si am fost si la Canev, la mormantul lui Sevcenci, am facut poze, dar, din pacate nu am mai avut cui arata. Eu am facut calatoria asta in numele lui Clempus, asa cum i-am promis.

Eu vreau si sper ca o sa scriu despre calatoria aceasta, cu toate ca nu prea am talent, dar, totusi, o sa scriu. Cand m-am intors, am povestit la mai multi despre calatoria mea si dorinta lui Clempus, dar, din pacate, sunt foarte putini dornici sa asculte sau nu mai sunt deloc. De aceea, eu ma gandesc ca e bine sa fie undeva scris lucrul acesta, caci, asa cum a spus poetul Maxim Relskei, ?Pastrand amintirile despre altii, lasam amintiri despre noi." Eu si acuma ma duc de multe ori la mormantul lui Clempus cum as merge la mormantul unui parinte, vizitez casa lui, familia lui, suntem in relatii. Si as dori sa nu-l uitam niciodata. Eu i-am spus, pana a trait, ca o sa-i facem muzeu si acuma, cu ajutorul unor oameni de bine, exista Casa Memoriala Havrelo Clempus. Il sarbatorim in fiecare an, organizam simpozioane, mai sunt unii care pun si piedici, dar asta este.

Sa nu uit sa va spun ca unchiul Clempus a fost student la Universitatea din Cernauti, la facultatea de filologie, dar interesant ca nimeni nu i-a cerut acte de studii la inscriere. El nici nu le avea, deoarece nu a facut nici un fel de scoala, era autodidact. A invatat sa citeasca la biserica, de la diaconi si scria la inceput cu litere de tipar, pe urma a invatat sa scrie si litere de mana. Asa ca primul an de facultate a terminat foarte bine, cu rezultate bune, iar in al doilea a ramas repetent la matematica. Matematica nu prea stia, ca toti filologii, care, de altfel, nu prea sunt prieteni cu matematica.

- Am auzit ca a fost la inchisoare...

- Da, a fost inchis in 1936, 1937, pentru poeziile pe care le scria si le publica la Cernauti. A fost inchis la Sighet, a scris despre asta intr-o poezie, cum l-au chinuit. De la el, din Valea Viseului, l-a turnat cineva. El citea si recita tot ce a scris, la toata lumea. El credea ca toti simt la fel ca el.

- Cat a stat inchis?

- In jur de noua, zece luni, poate un an. Dar inainte de asta, a fost in lagar, la rusi, undeva, dupa Novosibirsk. S-a dus la Livov si acolo l-au prins, i-a prins pe toti. Atunci nu te intreba cine esti, te prindea si te ducea. Asa erau muscalii (moscovitii, n.n.). Si, pe urma, de abia a reusit sa scape de acolo.

Mai vreau sa spun, cum am spus si anterior, la noi in sat au fost peste nouazeci de familii de evrei. Aveau si biserica lor, nu stiu de ce oamenii din sat o numeau Galileea, evreii o numeau Sinagoga, i se mai spunea si Biserica evreiasca, dar unde vreau sa ajung ca in Bistra au mai fost doua biserici: greco-catolica, care a existat dinainte de 1700. Deoarece in 1700 s-a nascut Aaron Petru Pavel, s-a nascut la Bistra. Era fiu de preot. El s-a nascut in luna martie. Asta inseamna ca era pe timpul lui Maria Tereza, deci biserica era greco-catolica. Insa, in anul 1934, 1935 s-a construit si o biserica ortodoxa, care avea trei sute cincizeci si cinci de enoriasi. Era singura biserica ortodoxa din Maramures care a fost distrusa in timpul ocupatiei hortiste. Asta s-a intamplat in anul 1943. Eu am vazut cu ochii mei cum a fost daramata. Preotul greco-catolic a urcat pe acoperisul bisericii si, cu un topor, spargea sindrila si o arunca jos. Eu mergeam la tata, ii duceam de mancare la fabrica si am inceput sa plang.