Era una din noptile acelea cam intunecoase si nu prea calduroase ale primaverii lui 1944, cind luna lumina doar dincolo de nori, asa ca nu era tocmai intuneric. Ma plimbam cu hainuta pe mine, cu un cosulet in mina, iar in mina cealalta aveam un bat, de fapt o nuia mai groasa si lunga, pe sub geamul lui Aladar baci ("nenea" pe ungureste). Venisem cu tata, desigur nu era prima data, si trebuia sa pazesc geamul camerei.

       Aladar baci era un foarte bun prieten al tatii, era maistru mecanic in fabrica si se ocupa mult de sectia de mobila, care apartinea de tata. Si cum noi nu mai aveam radio pentruca ne fusese luat de legionari, tata venea la el sa asculte radioul in fiecare seara, dupa 11:30. Era emisiunea postului Londra in limba maghiara, de unde afla stirile care-l interesau si pe care le povestea  a doua zi cunostintelor.

        Misiunea mea era foarte importanta, cel putin asa credeam eu si eram convins ca fara plimbarea mea pe sub geramul acela, cele 20 de minute, radioul nici nu va transmite nimic. Consemnul meu era ca daca se apropie cineva de geam, sa bat de doua ori cu nuiaua, iar dupa ce se indeparteaza, de trei ori. In fiecare seara asteptam incordat, doar, doar, o veni cineva sa-mi pot indeplini misiunea, dar adevarul e ca rare au fost ocaziile si, atunci, cind in sfirsit se apropia cineva imi batea inima de emotie, dar simteam ca totul depinde de mine - cum voi bate in geam.

         Radioul nostru ne fusese luat de mult, inca in 1941, dupa prima perchezitie a legionarilor, impreuna cu pusca de vinatoare a tatii, cu pianul mamei, la care imi placea si mie foarte mult sa clampan - si invatasem chiar o bucatica de melodie desigur dupa auz - si impreuna cu haina de blana a mamii precum si o cantitate importanta de lengerie de pat din trusourile primite de mama de la bunica atunci cind s-a casatorit, asa cum era obiceiul, precum si multe borcane cu muraturi si dulceata de care sincer mie mi-a parut foarte rau. Cind au venit sa le ia, mama mi-a facut semn sa nu zic nici un cuvint, avea deja experienta de cind fusese arestat tata, asa ca am tacut chitic, uitindu-ma dupa tot ce luau si vazand cum plingea mama, cel mai mult dupa pian. De atunci nu s-a mai asezat la pian. Dupa multi ani, dupa razboi, eram deja la Bucuresti si sora mea avea deja citiva anisori. Mama a vrut ca ea sa invete pianul, asa ca parintii s-au hotarit sa cumpere o pianina. Ciand au adus-o si au pus-o la locul potrivit, mama s-a apropiat, a ridicat  capacul, s-a uitat, l-a inchis la loc si a mangaiat pianina. Atunci i-am vazut ochii plini de lacrimi.

       Trebuie sa marturisesc adevarul ca cel mai, cel mai rau mi-a parut cind, a doua zi, au venit si mi-au luat ciinele, pe Axi, un Saint Bernard mare, frumos pe care-l iubeam nespus si care era tovarasul meu de joaca de la virsta de trei ani. Axi ma astepta la intrarea din spate, pe la bucatarie, trebuia sa-l incalec bine si se scutura pina il apucam bine de coama si atunci incepea cursa prin curte. Apoi mergem in curtea din spate, unde era cusca lui si ii dadeam de mincare. Daca cumva eu nu veneam dimineata, si venea bucatareasa sau mama sa-i dea de mincare, se uita, nu minca si venea sub geamul camerei mele si incepea sa latre si sa geama pina apaream eu. Si acum, la virsta mea nu tocmai tinara, de cite ori vorbesc despre el sau arat cuiva fotografia lui, imi amintesc cu mult dor de el. Mi l-au luat si l-au dus in padure, la Cunt, asa se numea padurea fabricii - si trebuia de urcat vreo doua ore cu trenuletul - ca sa aflu peste un an ca a fost otravit sau pur si simplu omorit. Stiu ca am plins foarte mult dupa Axi.

       Mersul la nenea Aladar devenise un obicei de fiecare zi aproape. Era si foarte comod caci statea doar dincolo de drum, pe rindul celalalt de case la vreo douazeci de metri. La intrarea in Balta Sarata - colonia fabricii de mobila "Mundus" unde lucra tata - era o ulita mai "lunga" (in viziunea mea de copil) si de fiecare parte a ulitei cite un rind de case , bineinteles fara etaj, unde stateau functionarii si mesterii si era si "popota", cantina lor. Desigur, fiecare casa avea  o gradinita mica in fata si apoi o curte si o gradina mai mare - unele - in spate. Cind ma plimbam sub geam, daca venea cineva si intreba ce fac eu la ora asta tarzie acolo, trebuia sa spun ca il astept pe tata care s-a dus sa ia niste piramidon (pastile anti-durere de cap)