20 august 1944. Inceputul marii ofensive rusesti. A doua zi, duminica, pe la ora 9, mi se comunica ca ofensiva sovietica s-a dezlantuit pe frontul român. Dupa o violenta pregatire de artilerie de 90 minute, atacuri masive de tancuri, însotite de infanterie si aviatie de asalt, au spart frontul la Iasi si în capul de pod de la Tiraspol. Catre amiaza zilei raportez telefonic la M.St.M. (Operatii), care considera ca superioritatea armatei rosii este covârsitoare fata de sectoarele foarte mari ale diviziilor noastre si fata de rezervele minime ce aveam.

La caderea serii am audienta la generalul Guderian, caruia îi anunt ca a doua zi voi zbura la Bucuresti pentru a duce Comandamentului român intentiile OKH.

Acesta îmi spune ca OKH nu intervine cu forte si Grupul de armate [Ucraina de Sud] conduce batalia, în care este prematur sa intervina. Discutam posibilitatea de a aduce tancuri si întreb daca nu este posibila aducerea acestora din Balcani, din Bulgaria sau Iu-goslavia. Imi raspunde ca acest teatru de Sud este în sarcina si raspunderea OKW si Führerul a hotarât a nu se slabi, mai ales dupa pierderea Turciei [la 2 august aceasta rupsese relatiile diplomatice si economice cu Germania]. O retragere de forte din Balcani ar putea rupe echilibrul care este destul de zdruncinat în aceasta regiune importanta.

Reamintesc generalului Guderian ca în martie-aprilie 1944 pe frontul nostru era o situatie foarte grea si s-au facut atunci repetate cereri de forte germane si de armament ca sa consolidam apararea tarii invadate. Am cerut atunci cele 7 divizii române care se luptau fara rost în Crimeea. Toate cererile noastre nu au avut urmari eficiente. Atunci, la 13 aprilie, am facut si o comunicare scrisa în numele maresalului [Antonescu], predata generalului Kurt Zeitzler [seful OKH], în care am conchis: "Daca frontul din Moldova-Basarabia se va prabusi, situatia în România se va schimba în mod radical si cu urmarile politico-militare cele mai importante".

Apoi, adresându-ma lui Guderian îi spun: "Reamintindu-va aceasta va declar ca mâine, plecând la Bucuresti, voi gasi în tara o situatie schimbata din cauza frontului care se clatina. Aceasta este urmarea slabirii sistematice a apararii de care Comandamentul german este raspunzator, ca si de desconsiderarea implicita fata de Comandamentul suprem român; noua situatie va avea urmarile cele mai importante".

Guderian ma apreciaza ca fiind pesimist: "Batalia a început numai de 12 ore, suntem în prima faza, trebuie sa ne pastram nervii si sa avem încredere". Ii raspund textual: "Asa cum ne-ati parasit, luându-ne diviziile de tancuri, apararea pe loc, ce ni se impune, este o sinucidere. Astfel vi s-a întâmplat în toate bataliile ce ati dat cu armata rosie; într-o luna a înaintat de la Vitebsk la Vistula, adica 600 km. Asa cum ati organizat dv. apararea, armata rosie va fi într-o luna la Dunare si în Iugoslavia".

Guderian se revarsa în expresii de linistire si de asigurare care nu mai pot sa ma convinga. In concluzie, îi spun: "Ma duc în România cu mâna goala"...

Imi ureaza zbor bun si ma asigura ca la întoarcere voi gasi o situatie mai putin neagra.

21 august 1944. Ultima revenire la Bucuresti si ultimul raport prezentat maresalului Antonescu. Am plecat de la Rastenburg mai târziu decât as fi vrut. Am mai luat cu mine pe unul din ofiterii pe care îi aveam în Germania; acesta era de origine germana si de multe ori ma ruga sa-l trimit în România, unde îsi avea familia. Aveam sentimentul ca nu ma voi mai reîntoarce în Germania, însa am avut prudenta sa nu spun la nimeni nici un cuvânt si sa nu fac nici o aluzie. De asemenea, bagajele, geamantanele, lucrurile personale, un automobil Mercedes etc., care uneori la unele firi atârna greu sau pot influenta anumite atitudini, toate acestea au ramas acolo si plecarea nu a avut nimic deosebit. Aveam în jurul meu multi ofiteri germani si echipajul [avionului] care ma priveau, deci usor as fi putut fi suspectat la orice gest deosebit.

Este drept ca mai înainte si de câteva ori, pe cei mai apropiati de mine [g-ral Eugen Reus Mârza, col. N. Nedelcu, locot. Gh. Juncu] i-am avertizat, spunându-le sa fie prudenti la fapta si la vorba, fiindca schimbarile sunt repezi si profunde în mersul evenimentelor. Ca urmare, noi am putea trece, de la o zi la alta, din situatia în care ne aflam într-una mult mai rea, chiar într-un lagar de prizonieri. Acest avertisment avea substratul cunoscut al pregatirii pentru ruperea noastra de Germania.

De data aceasta nu am mai spus nimic si despartirea a fost una obisnuita. Numai locotenentul Paul Prall abia îsi stapânea bucuria ca se întoarce la Bucuresti si paraseste tara nazismului cu care nu se împaca.

Facând multe ocoluri si intrând la Baneasa printr-un mare viraj pe la S[ud] E[st], am aterizat la Bucuresti târziu dupa-amiaza. Cum sosesc aflu ca maresalul Antonescu se afla pe front, la Bacau, la Armata a 4-a si fara sa mai zabovesc, am continuat zborul cu acelasi avion la Bacau. Cartierul General al Armatei a 4-a era într-un local la marginea de vest a orasului, nu departe de terenul de aterizare. Graba mi-a fost rasplatita, fiindca am putut sa ma prezint imediat maresalului. Tocmai se terminase judecarea situatiei dupa ultimele stiri care se raportasera de pe front si care erau rele. Maresalul era la punctul de comanda al Armatei a 4-a.

Am prezentat raportul verbal, de fata fiind si generalul Gh. Avramescu, noul comandant al Armatei a 4-a. In aceasta situatie, raportul a fost scurt si concis, auzind si Avramescu ca germanii nu ne vor ajuta cu nimic, nici macar cu un soldat, iar ultimele transporturi de forte germane, aflate în curs, sunt urgentate spre Polonia sau aiurea.

Am continuat sa-i raportez confidential despre misiunea mea în Germania. Maresalul m-a scos la o parte pe pajistea de iarba, unde i-am detaliat conceptia de la OKW si de la OKH. Am subliniat ca generalul Guderian a speculat "eventualitatea" de retragere pe linia Galati-Focsani si pe care a considerat-o ca o "hotarâre comuna"; astfel el s-a considerat autorizat sa retraga toate diviziile blindate... Arat ca deliberat s-a facut aceasta, considerând ca ofensiva sovietica va putea fi oprita în gâtul dintre Dunare si Carpati. Deci, deliberat si cu usurinta, s-a planuit cedarea celor doua provincii românesti... Conchid lui Antonescu, care era mirat si crispat, ca fata de amagelile si deturnarile germane noi nu trebuie sa ne mai facem scrupule. Ei, germanii, ne vor parasi deliberat în Moldova si Basarabia.

La aceasta maresalul, care se misca încet lânga mine, ma întreaba: "Atunci, ce facem, care este solutia?" Raspund: "Frontul nostru se va prabusi, asa cum i-am spus si lui Guderian, la fel ca peste tot de doua luni de ofensive sovietice. Nu trebuie sa lasam raul sa se întinda si, dumneavoastra, în calitate de comandant suprem român, sa cereti încetarea ostilitatilor pe baza unui armistitiu".

El ma priveste, apoi cu amaraciune îmi spune: "Eu nu pot sa fac asta". Eu reiau: "La toate cererile noastre germanii au taraganat si ne-au dat cu lingurita. Acum si-au retras fortele si ne-au parasit în urgia ofensivei sovietice; germanilor nu le pasa sa cedeze teritoriul nostru..."

...La atitudinea mea hotarâta, maresalul exclama ca o rasuflare: "Daca n-as stii ca este o lasitate, mi-as trânti un glont în cap!" Apoi, privind în jos, continua sa se plimbe încet. Eu soptesc emotionat: "Aceasta nu este o solutie; nu sunteti legat de un tratat, iar Axa s-a sfarâmat de mult".

Maresalul Antonescu tace îndelung, apoi reia: "Eu ma duc la Grupul de armate general Friessner, iar mâine sau poimâine vin la Bucuresti sa raportez regelui si sa-i predau puterea".

Aceasta am considerat-o ca o hotarâre a sa, ca dupa conceptia sa el nu va putea sa ceara armistitiu. Apoi ma întreaba si îi raspund ca eu voi zbura la Bucuresti, unde voi astepta ordinele sale. Imi da mâna, mi-o strânge si încet se îndeparteaza spre asistenta de ofiteri care ne priveau de la distanta. Eu m-am îndreptat spre avionul meu. Era 21 august 1944, ora 18.

A fost ultima oara când l-am mai vazut!

22 august 1944. La Bucuresti. Dupa o zi obositoare, am sosit seara târziu, pe întuneric, la Bucuresti si nu am putut lua legatura cu generalul Sanatescu. Abia a doua zi îmi exclama, primindu-ma acasa: "Bine ca ai venit! Va trebui sa ne grabim! Bine ca ai venit la timp!"

Apoi îi fac acelasi raport... Narându-i convorbirea cu Antonescu si subliniindu-i ca acesta intentioneaza sa predea, la Bucuresti, regelui puterea, fiindca el nu poate cere armistitiu. Sanatescu, bucuros de o asemenea hotarâre, se reculege si apoi se întreaba: "Dar daca totusi revine si cere armistitiu, anuntându-i pe germani? Ne încurca toate socotelile." Imi spune ca pleaca direct la Palat pentru a raporta regelui. Era grabit. Imi adauga în fuga sa nu-i mai telefonez... Imi spune sa ne vedem a doua zi la Marele Stat Major...

Am întrebat de mai multe ori despre întoarcerea maresalului la Bucuresti, dar el era tot pe front în Moldova... Mi-am propus ca a doua zi sa merg la Misiunea militara germana si la legatia germana, pentru a vedea pe atasatul militar dr. Spalcke, dar mai ales pe generalul Gerstenberg, cel atât de bine informat. Vorbesc la telefon la "Anna" [numele de cod al esalonului I al misiunii militare române la OKH, aflat la Rastenburg, în Prusia Orientala], cu generalul Mârza, caruia îi cer sa-i comunice generalului Guderian dezvoltarea grava a situatiei...

23 august 1944. Dimineata am reusit sa-l vad pe generalul Sanatescu la M.St.M.... La Misiunea militara germana nu am gasit pe generalul Gerstenberg, care era plecat, iar la Legatia germana l-am cautat pe ministrul german von Killinger, sub pretextul exprimarii de multumiri pentru fotografia ce-mi trimisese, dar nu l-am gasit nici pe el... In continuare am vazut pe fostul nostru ministru la Berlin, Radu Crutescu, cu care am colaborat foarte bine în anii 1938-1939, în calitate de atasat militar. Am putut afla [de la el] despre straduintele noastre îndelungate de a face pace cu Aliatii. Era ceva nou pentru mine si eram mirat ca acestea s-au facut cu stirea si învoirea lui Antonescu, care pastra totusi scrupule fata de germani în a cere armistitiu. El [Crutescu] era informat de diplomatii ce-i cunosteam amândoi, Grigore Niculescu-Buzesti si Victor Radulescu-Pogoneanu...

Seara am luat masa în familia farmacistului Prall, pe al carui fiu îl adusesem în tara cu mine. Aici ma aflam când, la radio, s-a transmis proclamatia regelui care anunta cererea de armistitiu...